Din păcate, câmpulungenii nu înţeleg că „deşeul greu” nu are ce căuta la tomberon, pentru că operatorul de salubritate nu-l ridică odată cu gunoiul menajer. Regula este ca aceia care scot vechiturile din casă să stabilească, împreună cu cei de la Financiar Urban, ziua ridicării lor, serviciu pentru care se achită un tarif separat de taxa plătită la Primărie. Ca să evite această plată suplimentară, cetăţenii umplu de hârburi, saltele, mobilier şi alte resturi de mari dimensiuni platformele din cartiere. Omul crede că face un bine nedebarasându-se de ele în natură, în locuri ascunse, cum procedează o grămadă de inconştienţi, din cauza cărora oraşul a ajuns o infecţie. Nu e bine nici aşa, dar e mai bine decât cu ele pe malurile râului, sub poduri, prin crânguri şi terenurile virane dintre blocuri.
Pe cine pică năpasta? Pe muncitorii de la ADP care, în loc să se ţină de curăţenia post-demolare, pe care o reclamă toată lumea că n-ar fi impecabilă, curăţă după nesimţitori. Serviciul Primăriei parcurge aceeaşi procedură pe care ar trebui s-o urmeze populaţia. Adică plătesc firmei Financiar Urban preluarea şi depozitarea la staţia din Grui a „deşeului greu”, care cântăreşte tot în dauna buzunarului nostru. Al tuturor, nu numai al celor care „îngroapă” tomberoanele în moloz şi aparatură electrocasnică veche. ADP suportă această daravelă din bugetul propriu, pe care ulterior o recuperează de la contribuabili prin taxa care ne creşte anual.
Cea mai revoltătoare imagine a unei ghene de cartier provine din Grui, unde la capătul terenului viitorului parc – peste drum de parcul central – se află al doilea punct de colectare a gunoiului din zonă. Degeaba s-a luminat spaţiul generos prin desfiinţarea garajelor dacă lumea îşi urâţeşte singură locul înălţând stavile de mizerie sub ferestre! Nu este o soluţie lăsarea lângă tomberoane a unor lucruri de care lucrătorii Financiar Urban nu se ating, ci civilizat este ca fiecare să-şi rezolve pe cont propriu cu societatea chestiunea a ceea ce prisoseşte în locuinţele renovate. Cerem civilizaţie de la Primăria Câmpulung, dar haideţi să punem umărul şi noi fiecare la curăţenia oraşului, măcar menţinând-o, dacă mai mult nu se poate. „E.M.”