- Primăria a întocmit expertiză tehnică şi audit energetic pentru 24 de blocuri pentru a fi reabilitate termic cu fonduri europene
Pentru această sesiune a programului de eficientizare energetică finanţat prin P.N.R.R., deschisă pe 1 aprilie, Primăria s-a pregătit cu 13 blocuri. Cât au ajuns fondurile alocate după principiul „primul venit, primul servit”, municipalitatea a reuşit să se înscrie cu 7 blocuri: două blocuri Turn, cele de la strada principală, patru blocuri de la Rotunda şi blocul de pe Drumul Uzinei. Cele şase rămase vor fi redepuse la sfârşitul verii – începutul toamnei, împreună cu celelalte 11 blocuri pentru care Primăria Câmpulung a întocmit documentaţiile cerute. În luna care a precedat deschiderea programului, autorităţile au făcut expertiza tehnică şi auditul energetic pentru 24 de imobile de locuinţe din Grui, Vişoi şi Rotunda. Ne referim la documentaţii care n-au existat niciodată la Primăria Câmpulung. Releveele şi restul hârtiilor necesare au constituit un start al unei acţiuni desfăşurate contra cronometru, pentru care s-a muncit inclusiv noaptea.
Prin programul P.N.R.R., cu „Primul venit, primul servit”, contribuţia Primăriei şi a oamenilor este zero
„Nu numai că le vom redepune pe cele rămase, dar mai avem pentru încă 11 documentaţiile. Există următoarele variante. În august este posibil să se deschidă iar „Primul venit, primul servit”, dacă mai rămân bani. Există şi posibilitatea să le prindem pe P.O.R. – Programul Operaţional Regional, dar s-ar putea să fie ca la P.O.I.M., numai 60% fonduri europene şi 40% contribuţia noastră (20% noi, 20% cetăţenii). Nu ştim sigur, fiindcă n-au apărut ghidurile. Sigur se va putea face şi pe A.F.M. – Administraţia Fondului de Mediu. Dar eu mi-am dorit să le punem pe „Primul venit, primul servit”, pentru că aici contribuţia este zero. La banii care erau acolo, aveam posibilitatea să punem ori toate cele patru blocuri Turn şi să renunţăm la celelalte, dar am preferat să le includem pe cele de la stradă, dintre blocurile Turn, şi să completăm cu patru de la Rotunda, ca să arate frumos toată zona după ce vom face proiectul „Piaţa Neacşu uneşte comunitatea”.”, ne-a declarat primarul Elena Lasconi.
Oamenii trebuie să ştie că toate blocurile care n-au prins acest prim „tren” vor fi primele care vor fi redepuse pe alt program de finanţare, de vreme ce au documentaţiile gata.
Au fost depuse în această etapă a programului finanţat prin P.N.R.R. blocurile pe care le enumerăm în continuare:
- Rotunda: blocul 1, regim p+4, anul construcţiei 1967, suprafaţa desfăşurată 4.260 mp;
- Rotunda: blocul 2, regim p+4, anul construcţiei 1967, suprafaţa desfăşurată 4.220 mp;
- Rotunda: blocul 3, regim p+4, anul construcţiei 1967, suprafaţa desfăşurată 4.195 mp;
- Rotunda: blocul 4, regim p+4, anul construcţiei 1967, suprafaţa desfăşurată 4.290 mp;
- Vişoi: blocul Turn A2A, regim p+10, anul construcţiei 1975, suprafaţa desfăşurată 8.150 mp;
- Vişoi: blocul Turn A2B, regim p+10, anul construcţiei 1975, suprafaţa desfăşurată 6.150 mp;
- Uzina Electrică: Blocul Uzinei, regim p+1, anul construcţiei 1950, suprafaţa desfăşurată 450 mp.
Se face din nou o încercare de depunere a documentaţiilor pentru blocurile pentru care n-au mai ajuns fondurile acum:
- Rotunda: blocul 5, regim p+4, anul construcţiei 1975, suprafaţa desfăşurată 5.460 mp;
- Rotunda: blocul 6, regim p+4, anul construcţiei 1971, suprafaţa desfăşurată 6.060 mp;
- Rotunda: blocul 7, regim p+4, anul construcţiei 1971, suprafaţa desfăşurată 5.220 mp;
- Rotunda: blocul 8, regim p+4, anul construcţiei 1971, suprafaţa desfăşurată 6.465 mp;
- Vişoi: blocul Turn A1, regim p+10, anul construcţiei 1977, suprafaţa desfăşurată 9.150 mp;
- Vişoi: blocul Turn A3, regim p+10, anul construcţiei 1977, suprafaţa desfăşurată 9.070 mp.
Blocurile care au expertiza şi auditul întocmite şi pentru care proiectele se vor depune laolaltă cu cele rămase:
- Vişoi: blocul 11, regim p+4, anul construcţiei 1972, suprafaţa desfăşurată 3.000 mp;
- Vişoi: blocul 12, regim p+4, anul construcţiei 1972, suprafaţa desfăşurată 2.000 mp;
- Vişoi: blocul 13, regim p+4, anul construcţiei 1970, suprafaţa desfăşurată 2.000 mp;
- Grui: blocul P16, regim p+4, anul construcţiei 1983-1985, suprafaţa desfăşurată 3.398 mp;
- Grui: blocul P17, regim p+4, anul construcţiei 1983-1985, suprafaţa desfăşurată 3.945 mp;
- Grui: blocul P18, regim p+4, anul construcţiei 1983-1985, suprafaţa desfăşurată 3.930 mp;
- Grui: blocul P20, regim p+4, anul construcţiei 1983-1985, suprafaţa desfăşurată 3.398 mp;
- Grui: blocul P27, regim p+4, anul construcţiei 1983-1985, suprafaţa desfăşurată 3.398 mp;
- Grui: blocul P26, regim p+4, anul construcţiei 1983-1985, suprafaţa desfăşurată 3.398 mp;
- Grui: blocul P25, regim p+4, anul construcţiei 1983-1985, suprafaţa desfăşurată 3.398 mp;
- Grui: blocul P24, regim p+4, anul construcţiei 1983-1986, suprafaţa desfăşurată 3.398 mp.