Intrarea va fi pe poarta principală, iar ieşirea, pe la Morgă
Investiţia într-un imobil nou al Oncologiei care a trebuit extinsă, pe fondul creşterii numărului bolnavilor de cancer, va fi completată cu un proiect care priveşte exteriorul clădirii. Zona înconjurătoare arată deplorabil, chiar dacă suprafaţa carosabilă s-a ameliorat odată cu lucrările de asfaltare întreprinse de muncitorii de la ADP. Însă este nevoie de mai mult decât covor asfaltic pentru a le ridica moralul celor care intră în curtea Spitalului Câmpulung. Primăriţa şi-a propus să îmbunătăţească imaginea rămăşiţei spaţiului verde, care a trebuit sacrificat, împreună cu o parte a curţii, pentru ridicarea noii construcţii. Cu ocazia mai multor declaraţii publice, aceasta a insistat asupra faptului că va fi întocmit un proiect special pentru un spaţiu verde în incinta instituţiei de sănătate, în scopul recreerii pacienţilor, care simt nevoia să iasă din saloane, să dacă câţiva paşi ori, pur şi simplu, să stea la aer.
Gardul spitalului stă să se prăbuşească. Planurile sunt de a construi unul nou
Mai urgent decât parcul din curtea unităţii sanitare este gardul, o ruină pe punctul de a se prăbuşi peste cineva. E spart, e înclinat, e surpat, văzându-se de la o poştă că timpul i-a afectat rezistenţa. Împrejmuirea nu prezintă siguranţă, plus că a fost nevoie să fie decupat un tronson pentru accesul lucrătorilor, cu utilaje şi materialele de construcţie. „Spărtura” a fost mascată cu o bucată de gard din plasă de armătură, acoperită cu o plasă de umbrire.
„Nu ai niciun loc în care să te simţi bine, aşa că m-am gândit să amenajăm toată zona, inclusiv cea din spatele spitalului, absolut tot ce este verde, împreună cu gardul care stă să pice.”, spunea primăriţa cu ocazia recepţiei la Oncologie. Amenajarea incintei spitalului ia în calcul şi circulaţia pe circuite modificate faţă de ceea ce se întâmplă în prezent. Adică să intri pe poarta principală şi să ieşi pe lângă Morgă. Calea de acces va fi asfaltată, întrucât locul arată acum ca după şantier. „Va fi un proiect foarte mare, cred că va ajunge la aproximativ 4 milioane de lei. Îmi doresc să-l facem, pentru că este foarte important. În primul rând, pentru psihicul oamenilor, dar şi pentru ochiul nostru, căci va fi ceva frumos. Pentru că va fi atât de scump, îl vom face pe etape. În studiul de fezabilitate, vom avea mai multe tronsoane. Vrem să stricăm gheretele şi chioşcurile, dar nu-i lăsăm pe oameni fără pâine. Facem unele după un model. Vrem să facem şi partea din spate, dar nu în acest an. În acest an, facem SF-ul, gardul şi spaţiul verde de la Oncologie, dacă tot avem secţie nouă.”, a afirmat primarul Câmpulungului. „E.M.”