21/04/2025

Adrian Vlad, aplaudat de ucrainencele cărora le-a dăruit flori de 8 Martie

Musceleni s-au mobilizat exemplar pentru a ajuta ucrainenii care au fugit din calea războiului. Unii şi-au pus la dispoziţie propriile locuinţe pentru refugiaţi, alţii au oferit transportul, alţii servicii de traducere sau au donat cele necesare.

Cu viaţa împachetată într-o valiză au ajuns la Stoeneşti 14 femei din Ucraina cu 9 copii, toţi fiind găzduiţi la Pensiunea Nisiva, manageriată de Adrian Vlad, cunoscut pentru bunătatea şi generozitatea lui, acum, arătând şi cât este de sensibil, chiar dacă nu pare. În sprijinul lui au venit mai mulţi localnici decât s-a aşteptat când a luat decizia să-şi ofere disponibilitatea de a caza refugiaţi din Ucraina, printre care primarul şi preoţii din două sate. Ieri, de Ziua Femeii, pe chipurile triste şi plânse ale refugiatelor au apărut zâmbete, iar speranţa a reapărut în sufletul lor când au fost felicitate de Adrian Vlad, care le-a dăruit şi flori.

 

„Sâmbătă seara (nr. 5 martie) când am fost anunţat că duminică vor ajunge refugiaţi la pensiune, eram plecat la nişte prieteni şi, din discuţiile cu ei, spuneau ceva de genul: treaba ta, dar nimeni nu o să te ajute. Eu sunt genul de om care atunci când plecă la un drum, plec cu încăpăţânare şi cu foarte mult curaj. Dar, după discuţiile cu ei, m-am gândit: aici nu mai e vorba de o afacere sau de muncă, e vorba de oameni mulţi care au nevoi, dacă nu pot face faţă? Dacă dau faliment? N-are nimic, o iau iar de la capăt. Nici n-am putut să dorm! Realitatea e că la două zile de când au venit, sunt copleşit de bunătatea românilor. S-au implicat şi domnul primar şi cei doi preoţi tineri de la Slobozia şi Bădeni şi foarte multă lume. Ce m-a impresionat în mod deosebit a fost darul cu care a venit o femeie singură de 65 de ani: o roabă cu lemne. Iniţial am vrut să refuz, spunându-i că sigur are nevoie de ele, dar dânsa mi-a spus că are lemne şi că oameni aceştia au mai mare nevoie decât ea. Nu mai refuz nimic de la oricine ar fi, pentru că un om care oferă indiferent de cât de bogat sau sărac ar fi, oferă din inimă şi de fapt despre asta e vorba. Acest război nenorocit ne-a arătat de ce sunt în stare românii. Noi românii am arătat bunătate, omenie, compasiune, empatie cu cel la necaz. Acum, după 30 de ani, pot spune cu tărie: mândru că sunt ROMÂN! Ieri, cineva îmi spunea: crezi că dacă noi eram în locul lor, ucrainenii ne-ar fi ajutat? Nici nu mă interesează dacă ne-ar fii ajutat, sunt convins că şi mulţi dintre ei sunt ca cel care m-a întrebat şi nu ar fii ajutat, dar ştiu că ar fii şi mulţi ca mine, ca zecile din Stoeneşti care au ajutat. Şi despre asta e vorba în viaţa asta! Femeile care sunt cazate la pensiune sunt impresionate, sunt tratate cu cea mai mare grijă şi mult respect şi ne mulţumesc încontinuu. Le-am spus că noi facem ce putem ca să le fie un pic mai bine, faţă de ce mult rău le face războiul. Astăzi (nr. marţi, 8 martie), o doamnă îşi strângea şi îşi pupa băiatul de 10 ani, de credeam ca-l omoară. Era bucuria şi fericirea de mamă! Astăzi, de Ziua Femeii le-am dăruit o floare! S-au ridicat în picioare şi m-au aplaudat! Atât am putut să fac! P.S.: copiii au făcut un om de zăpadă. Oamenii pot fi de zăpadă, dar nu de gheaţă! Masca cred că simbolizează neputinţa de a-şi striga nedreptatea!”, a scris Adrian Vlad pe pagina de Facebook.

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!