Argeşul este judeţ pilot într-un proiect european al cărui scop este creşterea gradului de implicare, de reacţie a autorităţilor locale în cazurile femeilor abuzate sau care nu au acces la sănătate.
S-a derulat prima etapă, cea de documentare. În trei localităţi argeşene, Aninoasa, Valea Mare Pravăţ şi Bughea de Jos, au fost întâlniri cu femei din categorii vulnerabile. Ele au primit informaţii legate de drepturile legale pe care le au dacă sunt victime ale violenţei domestice, dar şi ce înseamnă accesul la sănătate. Au fost consiliate 128 de femei.
„După discuţiile cu victimele trebuie găsite modalităţi de acţiune ce vor fi folosite în câteva zone, monitorizate şi, dacă îşi dovedesc eficienţa, vom propune să fie urmate de instituţiile responsabile. Este evident că autorităţile publice locale sunt cele la care ajung cel mai repede informaţii despre astfel de situaţii şi trebuie să le dăm posibilitatea să acţioneze cât mai repede.”, a declarat prefectul Radu Perianu.
Instituţia Prefectului Judeţul Argeş este partener al Centrului Filia în acest proiect finanţat din fonduri europene.