19.6 C
Campulung Muscel
02/07/2022

Primarii de la Lereşti, Cetăţeni şi Mihăeşti pregătesc documentaţiile pentru staţiile de încărcare a vehiculelor electrice

Administraţia Fondului de Mediu derulează programul „Staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în localităţi”, pe care au pus ochii câţiva primari musceleni, inclusiv cel de la Câmpulung. Unii dintre ei au şi derulat achiziţiile pentru întocmirea formalităţilor premergătoare înaintării solicitărilor de finanţare către A.F.M. Recent, Elena Lasconi ne spunea că va depune şi Câmpulungul o cerere de finanţare a unei astfel de investiţii. Cu toate că nu era prea entuziasmată, pentru că, din experienţa altor administraţii, a durat destul de mult până au obţinut fondurile. Deocamdată, primarii din Muscel care s-au grăbit să se pună la punct cu documentaţiile necesare încărcării lor într-o aplicaţie pusă la dispoziţie de gestionarul programului sunt cei de la Lereşti, Cetăţeni şi Mihăeşti.

Trei primari din Muscel au şi contractat consultanţii şi proiectanţii

Primarul Marian Toader a contractat, la jumătatea lunii trecute, specialiştii care îl vor ajuta să pregătească documentaţia pentru proiectul de reîncărcare a vehiculelor electrice. Administraţia Fondului de Mediu finanţează un astfel de program, pe care intenţionează să-l acceseze şi autorităţile de la Lereşti. Pe 16 decembrie 2021, au fost bifate procedurile de achiziţii pentru proiectare şi consultanţă. Consultanţa în vederea obţinerii finanţării o asigură firma Smart Services CNS SRL, din Mogoşoaia-Ilfov, la preţul de 29.750 lei. De proiectare, fie la nivelul de studiu de fezabilitate, fie de documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii – D.A.L.I., în funcţie de ce vor decide profesioniştii care îl vor consilia pe primarul Toader, se ocupă o societate din Pantelimon-Ilfov, Tehno Consulting Solution SRL. În acest caz, contractul a fost atribuit direct proiectantului la preţul de 41.650 lei. Nota de plată pe care o va suporta bugetul comunităţii lereştene pentru derularea acestei etape se cifrează la 71.400 lei.
Aceeaşi gândire o are colegul de partid de la Cetăţeni, Mugurel Minciună, care a achiziţionat serviciile de consultanţă şi proiectare pentru investiţia constând în staţii de încărcare a maşinilor electrice „la pachet”. Contractul în valoare de 36.652 lei a fost încredinţat, pe 20 decembrie 2021, unei firme din Teiu, Green Building Structure SRL. Angajamentul de lucru obţinut de societate constă în: „Servicii de consultanţă pentru scrierea şi implementarea proiectului, răspunsul la solicitarea de clarificări şi servicii de proiectare în fazele studiu de fezabilitate, documentaţia tehnică în vederea obţinerii autorizaţiei de construire, documentaţii tehnice necesare în vederea obţinerii avizelor /acordurilor /autorizaţiilor, proiect tehnic + detalii de execuţie.” Proiectul va fi lucrat pentru două staţii de reîncărcare.
Cu aceeaşi firmă din Pantelimon colaborează şi primăriţa Andreea Iuliana Crîmpiţă Matei, care are de gând să implementeze la Mihăeşti programul de achiziţie de astfel de staţii. La fel ca omologul de la Cetăţeni, şefa administraţiei publice de la Mihăeşti a făcut achiziţia serviciilor de consultanţă şi proiectare tot pe 20 decembrie 2021, însă la un preţ ceva mai ridicat, de 54.978 lei, aferent pentru trei staţii de încărcare. „Serviciile vor fi prestate având în vedere prevederile Ghidului de finanţare a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în localităţi, aprobat prin Ordinul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor nr. 1962/29.10.2021.”, precizează în achiziţia sa, realizată prin SICAP, autoritatea contractantă.

Un municipiu de rangul Câmpulungului poate obţine 3 milioane de lei

Programul „Staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în localităţi” a fost lansat pe 8 decembrie 2021, când instituţiile publice şi unităţile administrativ-teritoriale care doreau să participe în cadrul său îşi puteau crea conturile de utilizator în aplicaţia informatică pusă la dispoziţie pe site-ul AFM. Începând cu 13 decembrie 2021, solicitanţii erau invitaţi să depună cererile de finanţare, împreună cu documentaţia aferentă, în aplicaţia informatică, prin intermediul conturilor de utilizator create. Conturile create şi utilizate pentru înscrierea în cadrul Programului Eficienţă Energetică în clădirile publice şi în cadrul Programului Iluminat Public rămâneau valabile şi puteau fi accesate pentru depunerea cererilor de finanţare în cadrul Programului Staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în localităţi.
Bugetul alocat sesiunii de finanţare este de 500 milioane lei. Programul se adresează instituţiilor publice şi unităţilor administrativ-teritoriale organizate la nivel de municipiu, oraş, comună şi judeţ, Municipiului Bucureşti şi subdiviziunilor municipiului Bucureşti, instituţiilor publice/UAT-urilor localizate în staţiuni turistice de interes naţional şi de interes local şi zonelor metropolitane ale municipiilor reşedinţă de judeţ/municipiului Bucureşti, care pot beneficia de fonduri pentru îmbunătăţirea calităţii mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin stimularea utilizării vehiculelor electrice.
„Din dorinţa de a adapta prevederile ghidului de finanţare la condiţiile tehnice contemporane, ca parte a conduitei permanente a instituţiei noastre îndreptate în sensul îmbunătăţirii actelor normative ce stau la baza liniilor de finanţare din portofoliu, am luat decizia promovării unui proiect de modificare a Ghidului aferent Programului de finanţare a staţiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice în localităţi. Modificarea se referă la caracteristicile tehnice ale punctelor de reîncărcare şi este menită să relaxeze condiţiile actuale, astfel încât solicitanţii să poată opta pentru o gamă mai largă de soluţii tehnice pe care să le adopte în cadrul proiectelor. Având în vedere că lansarea acestei linii de finanţare este mult aşteptată, iar dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare a autovehiculelor electrice completează pachetul de măsuri destinat promovării transportului verde la nivelul ţării noastre, modificarea Ghidului de finanţare va fi realizată în regim de urgenţă, astfel încât documentaţiile tehnice să poată fi corelate cu noile prevederi, în vederea depunerii lor în cadrul sesiunii lansate astăzi.”, a declarat, în urmă cu o lună, Lóránd-Árpád Fulop, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu.
Finanţarea în cadrul programului se acordă în procent de 100% din cheltuielile eligibile, în limita sumelor ce pot fi acordate pentru fiecare categorie de solicitanţi. Suma maximă finanţată pentru instalarea unei staţii de reîncărcare este de 190.000 lei, valoare ce reprezintă 100% din totalul cheltuielilor eligibile. Finanţarea se acordă pentru fiecare categorie de solicitant, după cum urmează:
=instituție publică: maximum 800.000 lei;
=UAT municipiul Bucureşti: maximum 8.000.000 lei;
=subdiviziune a municipiului Bucureşti: maximum 8.000.000 lei;
=UAT municipiu de rang I: maximum 4.000.000 lei;
=UAT municipiu de rang II: maximum 3.000.000 lei;
=UAT oraş: maximum 2.000.000 lei;
=UAT comună: maximum 1.000.000 lei;
=UAT judeţ: maximum 4.000.000 lei;
=instituţie publică/UAT localizată în staţiuni turistice de interes naţional: maximum 3.000.000 lei;
=instituţie publică/UAT localizată în staţiuni turistice de interes local: maximum 2.000.000 lei;
=zonă metropolitană (definită sau constituită) a municipiilor reşedinţă de judeţ/municipiului Bucureşti: maximum 2.000.000 lei.
Înscrierile în aplicaţie se realizează în limita a 150% a bugetului alocat Programului, transmite Biroul de Comunicare al Administraţiei Fondului de Mediu.
Câmpulung, municipiu de rangul doi, are posibilitatea să obţină 3 milioane de lei, cu ajutorul cărora să doteze oraşul cu astfel de staţii. M.B.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!