-3.2 C
Campulung Muscel
17/01/2022

Scrisori din Câmpulung de Adrian Săvoiu Câmpulung 1946: povestea din fotografie

Războiul s-a terminat de un an… Un grup de tinere și tineri, unii dintre ei profesori la Școala Normală ”Carol I” din Câmpulung, au ieșit la o plimbare în împrejurimile orașului. Tocmai au suit pe un deal înverzit, de unde se poate admira în zare, ascuțit, muntele Mateiaș. S-au oprit ca să facă împreună o fotografie de grup. Sunt zâmbitori și ne privesc cu toată încrederea și intensitatea. Au în jur de 30 de ani, căci mai toți s-au născut în al doilea deceniu al secolului XX.
Domnişoarele vor fi făcut Liceul de Fete din Câmpulung, unde directoare o vor fi avut pe severa profesoară Licuţa Costescu, rămasă pentru toată viaţa domnişoară. Atât le trebuia elevelor ca în vremea liceului să fie surprinse de directoare plimbându-se prin oraş cu vreun băiat sau intrând la vreun film în sala de cinematograf „Jinga”! A doua zi la şcoală, ar fi fost un bun prilej pentru o muştruluială zdravănă şi, eventual, scăderea notei la purtare. Ceea ce s-ar fi întâmplat chiar şi numai dacă ar fi fost zărite în oraş de directoare fără basca regulamentară şi uniformă!
Băieții vor fi făcut Liceul „Dinicu Golescu”, unde la română le va fi predat lingvistul Ion D. Ţicăloiu, cu doctoratul luat în Germania, la franceză îl vor fi avut pe eminentul profesor Dumitru Baciu, cu studii de specialitate la Sorbona şi Collège de France din Paris, marea instituţie de învăţământ şi cercetare, iar la istorie vor fi audiat cursurile profesorului-enciclopedist Gheorghe Şapcaliu, prietenul de la Câmpulung al lui N. Iorga.

Dacă mă uit mai cu atenţie la fotografie, constat că pot recunoaşte câteva chipuri. Pe rândul de sus, primul din dreapta, în cămaşă albă şi purtând de gât un binoclu, așa cum stă bine unui călător, este profesorul de educaţie fizică Sigismund Krijijevski, un împătimit al drumeţiilor şi al fotografiei. Cu doar un an în urmă, în 1945, venise ca profesor la Şcoala Normală „Carol I” din oraş. Imediat lângă el, îl zăresc pe Constantin Mahu, profesor de muzică, şi el abia sosit la şcoală. Pe acelaşi rând, a treia de la stânga, îmbrăcată într-o rochie albă cu flori, încinsă cu o centură, se uită direct spre noi, zâmbitoare, frumoasa profesoară de chimie Eliza Scutaru.
Tot pe rândul de sus, al treilea de la dreapta, cu haină şi cravată, îl descopăr pe profesorul de educaţie fizică Vasile Staicu, născut la Valea Mare-Pravăţ. Aici are exact 30 de ani. Lângă el, în faţă, stă soţia sa, învăţătoarea Maria Staicu, născută la Bilceşti-Muscel, care are 26 de ani. Sunt căsătoriţi de curând şi vor avea doi copii. Nu numai că l-am cunoscut pe Vasile Staicu, dar în gimnaziu mi-a fost chiar profesor.
Iată-l pe terenul de sport, în curtea fostului Liceu Sportiv Nr. 2 din Câmpulung, vizavi de Parcul Kretzulescu. Fac parte dintr-o clasă cu program special de educaţie fizică. Cu dânsul ne pregătim la săritura în lungime şi înălţime, garduri, sprint, rezistenţă, aruncarea greutăţii, aruncarea mingii de oină şi jocuri sportive. Ne place mai ales când jucăm handbal. Avem chiar o echipă şi ne-a intrat în cap că suntem „valoroşi”. Asta până la meciul de pe teren propriu cu cei de la Liceul Pedagogic. Aveam un arbitru „neutru”, nici de la ei, nici de la noi. La un moment dat ni se acordă o lovitură de la 7 metri şi domnul profesor mă desemnează să bat. Cine altcineva, dacă nu căpitanul echipei!? „În stânga portarului!” îmi şoptește, neauzit de nimeni. Arunc în stânga, la nivelul braţului. Incredibil, portarul a respins cu mâna printr-un reflex la care nu mă așteptam! Observ imediat privirea dezamăgită a profesorului, care îmi şuieră printre dinți: „Trebuia în stânga, dar la semi-înălţime!” Abia de-atunci înainte am ştiut că acolo, la semi-înălţime, nu ajunge mai niciodată la timp ca să respingă mingea nici mâna şi nici piciorul portarului de handbal.

Pe rândul de jos, lângă un cuplu care se ţine de mână, stă întins pe burtă şi ne aruncă o privire şăgalnică, în ciuda soarelui care îi intră direct în ochi, Petre Cazan, profesor de geografie la Şcoala Normală „Carol I”. E al doilea din stânga, îmbrăcat într-o cămaşă roşie. L-am întâlnit în copilărie, când era colegul de cancelarie al mamei, şi am schimbat cu el, intimidat de renumele său, câteva cuvinte.
În centrul acestei fotografii, pe rândul din mijloc, purtând o cămaşă albă larg deschisă la gât, stă un bărbat cu mustăcioară à la Errol Flynn, celebrul actor pe atunci pentru rolurile sale romantice din filmele de capă şi spadă de la Hollywood. Bărbatul privește cu intenţie departe, în afara cadrului. Se numeşte Benone Săvoiu, profesor de limba română la Şcoala Normală „Carol I”. Este tata! De la el mi-a rămas această fotografie. Aproape sigur ştiu şi cine a făcut-o! Nu am o mărturie directă, căci pe spatele ei nu scrie nimic, dar prin analogie cu alte fotografii asemănătoare nu cred că mă pot înşela. Autorul nu poate fi decât profesorul Sigismund Krijijevski, colegul de cancelarie şi bunul prieten al tatei. Acesta, aşa cum făcea de fiecare dată, trebuie să-şi fi adus în excursie trepiedul şi să-l fi instalat cu grijă în faţa grupului de excursionişti. Apoi a fixat aparatul de fotografiat pe trepied, a încadrat grupul şi a apăsat pe buton. După ce aparatul a început să zumzăie, profesorul a alergat iute şi s-a alăturat celorlalți, în dreapta, cum privim. Iar după 10 secunde totul a fost imortalizat. La fel ca în alte fotografii ale lui!

Mă uit cu atenţie la domnişoarele din grup. Toate au părul cârlionţat, după moda timpului, şi sunt foarte zvelte. Deşi au plecat într-o excursie, sunt în fustă sau rochie. Niciuna nu poartă pantaloni! Mă întreb: oare una dintre ele să fi fost prietena de atunci a tatei? Să fie cea în rochie roşie de lângă el, care parcă ar semăna cu necunoscuta din alte fotografii care mi-au rămas de la tata? Faptul că amândoi privesc, printr-un ciudat paralelism, în aceeași direcție, să semnifice oare ceva? Să fie oare o altă domnișoară din grup? Aici nu sunt deloc sigur! Ştiu însă precis că vor mai trece şase ani până când tata va cunoaşte o profesoară de matematică, tot de la Școala Normală „Carol I”, care nu este în mod cert printre tinerele acestea. Aceea va fi mama! După un an se vor căsători şi după încă unul voi veni şi eu pe lume…
Totuşi o întrebare nu prea îmi dă pace: dacă tata s-ar fi căsătorit cu necunoscuta în rochie roşie de lângă el sau cu o altă domnişoară din acest grup de tinere plecate într-o plimbare, cine ar mai fi spus acum povestea acestei fotografii de grup din 1946?
Notă:
Fotografie colorizată de Jecinci

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!