În cadrul acţiunilor de Crăciun, Asociaţia „Hof-Proiecte de Suflet” a organizat, în noiembrie 2021, acţiunea „Un strop de căldură”, în cadrul căreia, cu sprijinul financiar al societăţii Hof&Asociaţii şi alături de alţi sponsori, a ajutat un număr de zece familii din Câmpulung şi din satul Măţău, comuna Mioarele, cu lemne de foc.
Tot anul trecut, Asociaţia „Hof-Proiecte de Suflet” a mai avut acţiuni de binefacere în Măţău, începute cu mai mulţi ani în urmă. A procurat şi instalat un sistem fotovoltaic pentru o familie, formată dintr-o mamă singură şi fiul ei, care nu avea posibilităţi de a se racorda la sistemul public de furnizare a energiei electrice. În urma înscrierii proiectului „dotare cu instalaţie kit fotovoltaic locuinţă în sat Măţău, comuna Mioarele”, pe site-ul https://universulfaptelorbune.ro, asociaţia a primit ajutorul sponsorului principal ROMSTAL, sponsor care a pus la dispoziţie un kit fotovoltaic complet. Cu sprijinul firmei şi al altor sponsori, s-a achitat şi montajul kitului fotovoltaic de către o echipă profesionistă. În urma montajului, din luna august 2021, locuinţa are asigurată energie electrică pentru două surse, de iluminat şi o priză.
Pe această cale, Ovidiu Hudris, directorul de Programe ale Asociaţiei „Hof-Proiecte de Suflet”, multumeşte sponsorilor Acţiunii „Un Strop de Căldură 2021”: Arva Metals & Steels SRL, Vodylas SRL şi Remat Pack Management SRL. „Cu sprijinul sponsorilor, Asociaţia Hof-Proiecte de Suflet” a donat lemne de foc către un număr de 10 familii din comuna Mioarele, sat Măţău, şi din Câmpulung, în perioada 27-28 noiembrie 2021”, a transmis Ovidiu Hudris, care a mai mulţumit sponsorilor: ROMSTAL, Arva Metals & Steel, Vodylas, Remat Pack Management, GREBO 2003, care au contribuit la realizarea acţiunilor desfăşurate de Asociaţie în anul 2021 şi le urează un an 2022 plin de realizări.
Articolul precedent