25.5 C
Campulung Muscel
16/06/2025

Rămas fără prunele cumpărate pentru ţuică, devorate de urs, un taximetrist ameninţă că blochează drumul din Sătic

Nicio şedinţă de Consiliu, la Rucăr, fără urs în „meniu”! Cea mai recentă dezbatere a aleşilor, ordinara din 5 octombrie 2021, adaugă reclamaţiilor aleşilor păgubiţi de atacurile urşilor nemulţumiri cetăţeneşti, care se extind şi la alte sălbăticiuni. La „diverse” au fost prezenţi doi cetăţeni, unul lăsat fără prune de matahala care n-a mai avut răbdare să se transforme în ţuică, altul sărăcit de nişte maidanezi cu apucături de lupi, care i-au devorat oi, capre şi porci. Nici pe unul, nici pe celălalt, primarul şi consilierii locali n-au cu ce-i ajuta decât să-i asculte cum îşi varsă năduful pentru pierderile suferite. Nea Jan, atacatul de haita de câini sălbăticiţi, vine cu soluţia unui adăpost de câini. Dragoş Gherman, rămas fără o parte din prunele cumpărate pentru ţuică, a aruncat la supărare vorba blocării drumului din Sătic, în semn de protest.

Ce zice Consiliul auzind necazul omului rămas fără prune? “Toate ca toate, dar până la ţuică!”

Numai de belele are parte de pe urma celor 22.000 de metri pătraţi, pe care îi deţine la Sătic, Dragoş Gherman, care s-a recomandat în faţa Consiliului Local a fi, de meserie, taximetrist. De patru ani, după cum a reclamat, este terorizat de porcii mistreţi şi de urşi. „N-am venit niciodată să mă plâng, căci, deocamdată, pot să muncesc. Anul trecut, au venit de la APIA, când a fost şi cu inundaţiile, a ieşit un pârâu… a ieşit balast pe acolo. Porcii mistreţi mi-au făcut vetre şi s-a înroşit terenul, căci au fost căldurile acelea. Mi-au tăiat cât au vrut, căci n-am avut cu cine să mă lupt. Acum, în toamnă, mi-au râmat iar porcii în patru rânduri. Am sunat peste tot, am venit la Primărie, domnul vice a făcut şi dânsul ce a putut. N-am venit să mă plâng, căci nu sunt bolnav.”, şi-a făcut introducerea rucăreanul, după care a trecut la speţa care l-a făcut să bată drumul la Primărie.

De curând, a cumpărat două tone de prune, pe care n-a avut unde să le depoziteze acasă, prin urmare, le-a dus la Sătic. Nu întreaga cantitate, ci 1,2 tone. „A venit ursul şi mi-a mâncat 200 de kilograme de prune. Uitaţi ce mi-a făcut! Mi-a rupt bidoanele. Nu ştiu ce să mă mai fac, n-am cu cine să vorbesc!”, s-a necăjit omul, care a dat banii pe prune ca să se îmbuibe ursul din munca lui.

„Să-i laşi o sticlă de ţuică.”, au glumit aleşii, din rândul cărora unul a fost păţit şi cu produsul finit. Adică ursul a dat pe gât rachiul găsit în cămara consilierului local. Dragoş Gherman le-a adus reprezentanţilor comunităţii fotografii ale câinilor omorâţi de urs. „Am legat câinii, unul într-un colţ, altul într-un colţ, şi mi i-a omorât. Stau mai rău cu vocabularul, îmi vine să vorbesc urât. Mă vait eu de prune? Dacă vă arăt cum mi-a spart bidonul cu prune. Că l-am sechestrat pe sus cu tablă. Uitaţi ce mi-a făcut la prune! Nici nu vă vine să credeţi!”, nu-şi putea reţine oful păgubitul, a cărui relatare i-a inspirat pe ascultători să facă glume. „Toate ca toate, dar până la ţuică!”, au fost categorici aleşii, care, cu mai mult de o poantă-două, nu-l pot ajuta pe petent.

Şi dacă i s-ar da despăgubiri, păgubitul anunţă că le donează bisericii

Dilema omului este ce face ca să salveze restul prunelor. „Unde să duc bidoanele? Acum mă duc să stau paznic. Am şi gard de sârmă, am şi palane… Vine un simplu angajat. Ştiţi ce mi-au spus? Auzi, Dragoş, ce pot să-ţi fac eu? Ce pot să fac? Să mă pun cu parul pe el? Luaţi o măsură, căci nici eu nu sunt uşă de biserică! Am şi eu de toate, dar nu se poate în halul acesta! Acum trebuie să-mi păzesc prunele, ce să le fac la prune?!”, a continuat rucăreanul, care a susţinut că nu vrea despăgubit. Ci să-l lase ursul în pace. „Nu doresc niciun ban. Toţi banii pe care mi-i dau îi donez la biserică.”, a anunţat Dragoş Gherman.
Oricum, pentru borhot nu poate primi despăgubiri, dar ar fi putut să primească pentru pruni, este exemplul dat în Consiliul Local. Primarul a vorbit despre un localnic căruia i s-au acordat 800 de lei, după ce ursul i-a rupt nişte pruni pe câmp. „Garda Forestieră ia decizii, nu Consiliul Local, nu primarul. Noi facem ce avem în competenţă, să constituim aceste comisii şi să le aducem aici, dar cei care decid sunt Garda Forestieră. Au fost situaţii în care cei de la Garda Forestieră şi cei de la Carpathia au refuzat să plătească la doi măgari, care au fost omorâţi în intravilan.”, a precizat primarul Ionel Dulamă.

În schimb, membrii Consiliului au avut altă frământare: dacă are sau nu dreptul la despăgubiri pentru prunele din butoiul spart de urs. Sau dacă ursul poate fi „lichidat” numai pentru atât. Exclus!, susţine primarul. Doar dacă ursul „drojdier” este identificat ca fiind unul dintre cei agresivi, care au omorât, în mod repetat, animalele rucărenilor, se ia decizia de eliminare prin împuşcare. Şi nici atunci nu poţi să-l împuşti imediat, ci după ce ai făcut pândă după pândă, pentru alungarea jivinei.

Înainte de a părăsi sala Consiliului Local, Dragoş Gherman a anunţat că va protesta blocând drumul din Sătic. „O să scot Kramerul în drum, o să-i întind cupa, închid uşile, în semn de protest. Îmi asum responsabilitatea.”, au fost cuvintele de final ale petentului, care a plecat aşa cum a venit. Poate mai uşurat că le-a împărtăşit aleşilor necazul, pe seama căruia au cam mustăcit. În afara primarului, destul de serios pe acest subiect care îi cauzează neplăceri, fiindcă trebuie să dea nişte explicaţii pentru împuşcarea primului urs, cea mai îngrijorată de soarta omului a părut consiliera Găbiţa Gheorghe. Dacă ursul îl prinde, într-o seară, lângă butoiul cu prune, pe care s-a angajat că-l păzeşte?! Sigur nu fac o băută împreună!
Magda BĂNCESCU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!