Pandemia îl salvează pe Luci Ionescu de vizita a vreo 200 de rucăreni croiţi să bată drumul la Prefectură, după cum au sunat intenţiile anunţate la şedinţa de Consiliu de iniţiatoarea protestului anti-urşi. Şi rucărenii au blonda lor vocală în politică, parcă un pic mai potolită ca a noastră, care, acum două săptămâni, a scos lumea în stradă, pe bună dreptate. Ea însăşi se află printre păgubiţi, aşa că femeia, care este consilier local, a mobilizat cetăţenii să-şi strige necazul public. Nemaifiind alegeri curând, conducerea comunei n-a „servit” protestul, cum s-a întâmplat la precedentul, consumat cu o jumătate de an înaintea scrutinului programat în iunie. Doamna Găbiţa, de la Pro România, o contestatară ferventă a acţiunilor primarului Dulamă, a provocat şi o discuţie în Consiliul Local, a doua zi după protest. Discuţie încheiată cu chemarea „poporului” la autorităţile aflate deasupra Primăriei.
„Popor” nu va fi, întrucât audienţele în pandemie nu permit delegaţii mai mari de patru-cinci persoane, susţine edilul, căruia nu-i convine nici varianta cu Prefectura. „Prefectul n-are putere!”, a trâmbiţat Dulamă, în privinţa căruia avem o curiozitate: dacă Prefectura era condusă de unul de-al lui, mai era la fel de vehement că n-are putere?! Dragă Luci, noroc că n-ai putere în ochii rucărenilor, care sunt direcţionaţi de Dulamă către ministru.
Fosta şefă a lui Luci Ionescu, subprefectul cu prerogative de prefect, n-a fost atât de norocoasă. Dar nici ghinionistă, căci a-l avea în faţă pe domnul Pantea, de la Dâmbovicioara, cel mai călcat de urs muscelean, este scheci de Revelion. Cred că de aia îi şi caută ursul atât de des compania, căci omul este definiţia umorului, încât râzi cu lacrimi de necazurile în lanţ ale musceleanului, autor al unei stand-up comedy de nota 10. Emilia Mateescu s-a numărat printre autorităţile aflate în publicul show-ului spontan al domnului Pantea, din care câteva fragmente au fost promovate pe Tik-Tok. În faţa omului, un spectacol total, eforturile prefectei de a se abţine, din respect pentru pierderile petentului, au eşuat, Emilia pufnind în râs la fiecare gest şi cuvânt al dâmbovicioreanului savuros şi natural, ca tot omul simplu, crescut în cuviinţă şi muncă grea. Îi zice Pantea roşcatei, în timp ce îi arăta telefonul: „Ia uite ce frumoasă e oaia asta! Mioara! Zici că este o domnişoară care pleacă la discotecă. Să mi-o mănânce pala aia a lor urâtă!” Iar prefecta îşi îndesa masca pe figură, ca să-şi mascheze râsul, auzind că „mioara” gătită de discoteca ciobănească a sfârşit sub colţii unui traficant sălbatic de carne vie. „Plec, doamnă, plec în Spania, la căpşuni, şi termin bâlciul!”, astfel şi-a luat „la revedere” oierul de la suava Emilia, îmbujorată de cât a distrat-o Pantea cu belelele lui cu ursul care, zicem „bogdaproste”, ne-au umplut şi nouă atâtea pagini de ziar.
Să revenim la rucăreni. „Dorinţa noastră şi a dumneavoastră este de a se împuşca un urs!”, a declamat cu maximă seriozitate primarul Dulamă care, în seara de 20 septembrie, spera, citez, „să se producă un eveniment”! „Să nu se producă, Doamne fereşte!”, a sărit doamna consilier Găbiţa, pe care evenimentele au lăsat-o cu pagube pe proprietate. „Eveniment de împuşcare!”, s-a corectat Dulamă, care trebuia să corecteze rateul împuşcării ursului la una dintre campaniile iniţiate după ce ministrul a dat permisiunea primarilor să „cureţe” intravilanul de jivine.
„Nu s-a putut împuşca. Nu sunt de vină eu că n-a putut băiatul să împuşte în acea seară!”, n-a comentat prea mult incidentul eşuat, dar intenţia primarului era de a relua operaţiunea, de succesul căreia ne îndoim, căci s-ar fi auzit dacă rucărenii ar fi sacrificat un urs, în baza ordonanţei care le dă voie să se apere, repetăm, în intravilan. Cauzele rateului au circulat cu duiumul în folclor: că s-au tras trei focuri de armă, că au agitat unii lanternele, că alţii au făcut gălăgie, tot ca să nu fie omorât animalul. Primarul susţine că, o vreme, cât „comando-ul” a aşteptat sosirea fiarei momite cu nişte resturi ale animalelor servite cu o seară înainte, a fost la faţa locului. La un moment dat, a plecat, dar a trebuit să revină, pentru că omul nu voia să împuşte ursul dacă nu era prezent primarul. „Domnule, îmi asum toată răspunderea!”, l-a liniştit Dulamă pe vânător, temător de consecinţe dacă trage în animalul protejat prin lege. Adică este prea proaspătă ordonanţa şi nu s-a creat precedentul, de aici şi frica mânuitorului de armă că se se alege cu dosar penal şi puşcărie.
În seara în care a fost reprogramată urmărirea ursului, în scopul de a-l uşura de blană, primarul de la Rucăr, pentru care pândele nocturne au devenit o obişnuinţă – dacă este şeful Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă! -, şi-a propus să-l urmărească în primul rând pe vânător, ca să nu tragă iar pe lângă ţintă.
N-a avut curaj să împuşte namila nici jandarmul care a dat „nas în nas” cu ursache intrat prin efracţie într-o casă, unde a fost surprins cotrobăind după mâncare. Dulamă era pe atunci în concediu, dar a aflat tărăşenia de la martori. Inclusiv de la jandarm, cu care s-a mai întâlnit la raziile făcute prin comună în acelaşi scop. Iar omul nu-şi revenise din şocul vederii ursului atât de aproape. „De ce nu l-ai împuşcat Dumnezeului? Îţi apărai viaţa!”, l-a smotocit Dulamă pe jandarm, care avea aceeaşi teamă ca a vânătorului: „Cum să fac aşa ceva? Mă arestau ăştia! Mă dădeau afară din Jandarmerie!”
Mai spuneţi ceva! Dacă omul legii, purtător de uniformă şi armă, nu-şi apără viaţa, cum se apără omul de rând, atacat noapte de noapte? Cu o poteră, propune vicele Pârnuţă, formată din o sută de săteni, dacă e cazul, care să se ducă după urs înainte de alerta prin 112. „Să fim cu un pas înaintea ursului!”, s-a înflăcărat Pârnuţă, care sigur nu s-ar simţi confortabil cu un urs în spate.
Dincolo de amărăciunea perfect justificată a muscelenilor cu animalele devorate, şedinţele de Consiliu de la ţară sunt adevărat festin pentru urechile ascultătorilor.