Unul dintre subordonaţii Elenei Lasconi care va experimenta comisia de disciplină, o structură nefuncţională în mandatele trecute, este şeful Poliţiei Locale. Deocamdată, greu de retrogradat, din cauza procesului intentat de trei dintre cei cinci consilieri PSD, care au atacat măsura de reorganizare a Poliţiei Locale, care presupunea transferarea lui Dragoş Nicolae la Circulaţia pe Drumurile Publice. Deasupra ar fi avut un director executiv al Direcţiei Poliţia Locală, care, prin hotărârea din ianuarie, lua locul serviciului public. Ideile de eficientizare a unui departament „mort”, vinovat pentru toate neregulile nesancţionate din oraş, au fost stopate de Tribunal, speranţa fiind în decizia Curţii de Apel, care poate răsturna verdictul nefavorabil încasat de Executiv. Până atunci, primăriţa a anunţat debutul acţiunilor interne de tragere la răspundere a celor care îi desconsideră dispoziţiile.
Tot primăriţa, care a încercat să trezească un sector “adormit”, este de vină că Poliţia Locală nu-şi face treaba
Tema care a declanşat actualizarea acuzaţiilor primăriţei la adresa Poliţiei Locale, ale cărei prestaţii sunt sub aşteptări, a constituit-o inundarea câtorva zeci de gospodării din Nordul Vişoiului. Unde Compartimentul Disciplina în Construcţii al Poliţiei Locale ar fi trebuit să fie la curent cu practica obturării şanţului de scurgere chiar de către unii dintre cei afectaţi, la sfârşitul săptămânii trecute, de apa năvălită pe proprietăţi. Elena Lasconi spunea că a trimis somaţii pe toate străzile, dar „Poliţia Locală nu-şi face treaba. E simplu.
Poliţia Locală susţinută de PSD.”
Auzind numele partidului pronunţat la şedinţa Consiliului Local de luni, 30 august 2021, Ciprian Neculăescu, şi el reclamant în procesul anti-organigramă, alături de Mirabela Manea şi Liviu Ţâroiu, care pierde această calitate la Curtea de Apel, a avut o intervenţie aproape amuzantă. „Poliţia Locală este în subordinea dumneavoastră. Vina nu este a noastră, a consilierilor locali.”, a fost replica provocatoare, în faţa căreia primăriţa s-a stăpânit admirabil. Pentru că oricare s-ar fi enervat auzind că primarul care a încercat să facă ceva cu un sector adormit, târât în instanţă şi blocat prin hotărâre judecătorească, este de vină pentru „blegeala” serviciului.
“Şeful Poliţiei Locale are un biblioraft de note explicative”
„Este vina dumneavoastră – a ripostat calmă Elena Lasconi -, pentru că aţi atacat organigrama prin care am încercat să facem eficient acest compartiment şi cei care nu prea fac treabă să plece acasă. Dar dumneavoastră i-aţi susţinut. Am şi găsit soluţii pentru ei. Eu nu dorm liniştită în condiţiile în care aş ştii că aş da afară pe cineva. Aveam şi varianta B pentru ei. Dar dumneavoastră aţi făcut acest lucru. Vă felicit pentru că promovaţi incompetenţa. Este în subordinea mea acest serviciu de Poliţie Locală, dar nu pot să fac decât ce spune legea. Şi anume proceduri. Şeful Poliţiei Locale are un biblioraft de note explicative. Va fi şi în comisia de disciplină, evident, pentru că acestea sunt procedurile. Şi mulţi dintre cei care nu-şi fac treaba. Nu pentru că am ceva cu ei. Ci pentru că dacă aveau bunul simţ să facă 1%, nu 10%, din ceea ce ar trebui să facă, nici măcar nu le-aş cere note explicative. Şi lucrurile ar merge mult mai bine. Dumneavoastră spuneţi că e ciudat că eu spun asta, când ei sunt în subordinea mea. Da, domnule, nu-şi fac treaba. Şi eu ce fac? Hârtii, hârtii, picătura chinezească. Nu am ce să fac. Mă folosesc de lege şi atât.”, a declarat în plen Elena Lasconi.
“Nu folosesc telefoanele pentru parcări ca să verifice dacă oamenii parchează regulamentar sau dacă au plătit parcarea”
În opinia şefei Executivului, serviciul funcţionează pe lângă lege. „La toate documentele lipsă, ei funcţionează ilegal. Şi o să plătească pentru asta. Instanţa avea altă treabă, nu cu cât de profesionişti sunt ei. Vestea bună pe care a făcut-o un coleg de-al meu din USR, şeful Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, va fi că funcţionarii publici vor fi evaluaţi din altă parte. Să nu mai trebuiască să ne mănânce nouă ficaţii şi să fie nevoie să-i îngropăm cu hârtii. Să vină să-i verifice. Eu nu vreau să spun că toţi sunt la fel. Sunt mulţi care îşi fac treaba. Numai că n-au cu ce. Avem buget pentru a cumpăra două maşini noi. Am fost cu maşina Poliţiei Locale, este ceva rău. Îţi intră fiarele prin toate oasele. Primul lucru pe care am vrut să-l fac a fost să cumpărăm maşini noi pentru ei. Sau uniforme…, staţiile nu merg. Nu folosesc telefoanele pentru parcări ca să verifice dacă oamenii parchează regulamentar sau dacă au plătit parcarea. Sunt foarte multe nereguli pe care dumneavoastră nu le cunoaşteţi. Dar eu o să le pun la dosar, pentru că n-am ce să fac. Atitudinea lor mă obligă să iau la puricat fiecare punct din lege.”, a adăugat aceasta.
“Camerele video care funcţionează le-am verificat cu domnul de la Poliţia Locală şi nu ştia să umble la sistem”
În duminica inundaţiilor, după şedinţa de îndată legată de pagubele din oraş, colegul de partid al Elenei Lasconi, Adrian Vlădău, spunea că a rămas puţin la Primărie, ca să verifice un eveniment despre care credea că a fost surprins de camerele de supraveghere. „Foarte multe nu funcţionează, nu ştiu cine este responsabil să le verifice. Pe cele care funcţionează le-am verificat cu domnul de la Poliţia Locală şi nu ştia să umble la sistem. E o constatare. Legat de activitatea Poliţiei Locale, nu pot să le iau apărarea. Eu văd. Eu discut cu ei. O parte dintre ei spun că nu sunt lăsaţi să facă ceea ce vor să facă. Asta înseamnă că ei ar putea să facă raportări individuale şi să vedeţi ce vă spun la sfârşit de lună. Cereţi-le raportările personale.”, a încheiat consilierul USR discuţiile pe acest subiect delicat. Şi, cel mai probabil, lăsat “în aer” în acest an, întrucât litigiul generat de o reorganizare a Poliţiei Locale, care n-a fost pe placul a trei dintre aleşii PSD, trebuie tranşat şi de Curtea de Apel Piteşti. Magda BĂNCESCU