Dacă Atena are Acropole, dacă Roma are Colosseum, dacă Florența are Domul Santa Maria del Fiore cu celebra cupolă a lui Brunelleschi, și exemplele pot continua, se poate spune că nu există în lume vreun oraș vechi care să nu fie asociat cu un simbol.Privirea călătorului care se va fi apropiat în veacurile trecute de Câmpulung, fie că va fi venit din sud, dinspre Pitești, fie că va fi sosit de peste dealuri, dinspre Târgoviște sau Curtea de Argeș, va fi fost negreșit atrasă de o construcție: Mănăstirea Câmpulung. După anul 1636, când se termina restaurarea mănăstirii făcută prin voința domnitorului Matei Basarab, orice călător ajuns la Câmpulung trebuie să fi fost cu siguranță impresionat de măreția, importanța și frumusețea acestui monument care domina totul în jur.
Se pune o întrebare: cum s-a transformat totuși Mănăstirea Negru-Vodă, numită până la începutul secolului XX Mănăstirea Câmpulung, dintr-un monument istoric într-un simbol al orașului? Pentru a găsi răspunsul trebuie să ne întoarcem cu un veac și jumătate în urmă. Ce vom constata?
După apariția aparatului de fotografiat la jumătatea veacului al XIX-lea, imaginea Mănăstirii Câmpulung nu a mai fost fixată doar prin însemnările de călătorie ale peregrinilor români și străini ori prin litografii, cât mai ales prin fotografii. Astfel Carol Popp de Szathmari, cel mai mare fotograf din secolul XIX al spațiului românesc, a ajuns în anul 1868 la Câmpulung și a realizat primele imagini ale orașului. Între acestea se află și cea dintâi fotografie cu Mănăstirea Câmpulung.
După două decenii, un alt fotograf renumit, Ioan Niculescu, a părăsit liniștea atelierului său din București și a venit la Câmpulung ca să fotografieze vechile biserici și monumente ale orașului. Nu întâmplător imaginile-document care surprind Câmpulungul în albumul său intitulat ”Monumente istorice ale României. Tipuri din județele Argeș și Muscel. Anul 1893” încep cu trei fotografii ce au ca subiect tocmai Mănăstirea Câmpulung: o imagine de ansamblu a turnului-clopotniță, apoi o alta înfățișând chivotul de argint dăruit mănăstirii în 1641 de domnitorul Matei Basarab și Doamna sa, Elena, și o a treia fotografie ce imortalizează așa numita cupă a lui Negru-Vodă și epitrahilul lui Matei Basarab.
Imediat după anul 1900 și apoi în perioada următoare Primului Război Mondial, cărțile poștale ilustrate care au început să circule tot mai intens în România au întărit și mai mult imaginea cu valoare de efigie a Mănăstirii Negru-Vodă. Editorii câmpulungeni E. Răgădunescu, Nae Manolescu, Ioan Zărnescu, Gheorghe Vlădescu și Ion Staicu au pus în circulație sute și sute de cărți poștale ilustrate, cele mai multe dintre ele frumos colorizate și de o excepțională calitate. Trimise prin poștă de la Câmpulung în toate colțurile țării, ele au consfințit un fapt: mănăstirea a ieșit din sfera strictă a domeniului religios și a intrat în zona opiniei publice. Biserica și vechiul turn-clopotniță înalt de 35 de metri al mănăstirii, construit în 1647, au devenit repede prin multiplicarea lor în sute și sute de cărți poștale ilustrate răspândite în toată România imaginea iconică a Câmpulungului. Simbolul unui oraș tocmai se născuse: Mănăstirea Negru-Vodă.