-1.2 C
Campulung Muscel
07/02/2025

Procedura de demolare a garajelor de către Primărie a fost amânată de vineri pentru ieri după amiază

Din cauza neseriozităţii, combinate cu rea credinţă, a staff-ului Executivului implicat în organizarea şedinţelor de Consiliu Local, aprobarea procedurii şi a regulamentului de demolare a garajelor de către Primărie a fost amânată de vineri, 20 august, pentru ieri după amiază, când a fost reprogramată şedinţa extraordinară. Oricum, faţă de ceea ce v-am prezentat în ediţia de vineri au apărut câteva modificări cărora, mai mult ca sigur, li se vor adăuga altele. Redactarea acestei relatări precede discuţiile din Consiliul Local, care s-au purtat la o oră înaintată faţă de termenul limită al ediţie, însă, în numărul viitor, vom reveni asupra subiectului. Anticipăm că unele completări urmau a fi aduse regulilor şi în plen şi era normal să fie aşa, întrucât, înainte de a pune la pământ garajele în locul celor care refuză să se conformeze legii locale, Executivul trebuie să se asigure că lucrează după norme care nu pot fi desfiinţate în instanţă.

Depozitarea bunurilor găsite în garaj va fi taxată

Regulamentul prevede că, pentru fiecare construcţie provizorie (garaj, copertină, magazie, etc.) demolat/ridicat, se va întocmi un proces verbal de către comisia de investiţii, care va conţine următoarele informaţii: =date de identificare a proprietarului (dacă se cunosc); =date referitoare la tipul materialelor folosite la construcţia provizorie (metal, lemn, prefabricate, cărămidă, alte materiale); =bunurile găsite în construcţia provizorie; =data demolării/ridicării construcţiei provizorii.

Inventarierea bunurilor se va face în conformitate cu hotărârea Consiliului Local, iar valorificarea acestora se va face prin licitaţie publică de către Serviciul Dezvoltare Locală, Direcţia Tehnică, Urbanism şi Situaţii de

Urgenţă şi Direcţia Economică şi Fiscală, în condiţiile legii.

Rămâne să vedem cum vor fi analizate de către Consiliul Local următoarele prevederi inserate în regulament: „Proprietarii vor fi notificaţi să se prezinte pentru recuperarea acestora – garaje, copertine şi alte construcţii provizorii – în termen de 30 de zile calendaristice de la data ridicării. Ridicarea materialelor din care a fost edificată construcţia şi eventualele bunuri găsite în aceasta vor putea fi ridicate doar în baza unei cereri scrise şi a dovezii achitării către bugetul local a contravalorii lucrărilor cu demolarea, dezmembrarea, ridicarea, transportul şi depozitarea.”

În cazul proprietarilor neidentificaţi, notificarea va fi afişată la faţa locului, pe site-ul Primăriei Câmpulung şi într-un ziar local. Dacă după împlinirea termenului de 30 de zile calendaristice de la data ridicării construcţiei provizorii, proprietarul nu s-a prezentat pentru recuperarea bunurilor, acestea vor intra în custodia municipalităţii, care va hotărî asupra modalităţii de valorificare. Bunurile vor fi depozitate, având în vedere caracterul lor mobil, pe o perioadă de maximum trei ani, iar în lipsa unei solicitări de restituire, urmează a fi valorificate. Pentru depozitarea bunurilor va fi impusă o taxă care va fi actualizată conform hotărârilor de Consiliu care se vor adopta în timpul în care lucrurile sunt în custodia statului. „E.M.”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!