În mănăstirea Sfântul Mihail, ctitorită în secolul XII pe mica insulă Murano de lângă Veneţia, stă zugrăvită până astăzi cea dintâi hartă a Europei şi a lumii. De pe zidul acestei mânăstiri a reprodus călugărul Fra Mauro în anul 1459 vestitul său „Mapamond”, o hartă a lumii unde pentru prima dată este trecut numele
Câmpulungului: Campologo.
Consemnat în istorie drept cea mai veche reşedinţă domnească a Ţării Româneşti (chiar dacă disputa pentru întâietate continuă cu oraşul Curtea de Argeş), Câmpulung a fost secole de-a rândul una dintre cele mai înfloritoare localităţi de la sud de Carpaţi. Istoria sa veche, tradiţiile culturale, frumuseţea aşezării, dar şi splendoarea munţilor din jur l-au determinat pe Carol I să aleagă Câmpulungul ca locul cel mai potrivit pentru a-şi construi un castel, înconjurat de un vast domeniu. Numai conservatorismul moşnenilor de aici, care potrivit unor vechi cutume n-au acceptat să-i vândă regelui nicio palmă din pământul Muscelului moştenit de la înaintaşi, l-a determinat pe Carol I să mute pe Valea Prahovei, la Sinaia, construirea castelului Peleş şi a parcului din jur.
Chiar dacă a ratat această șansă, Câmpulung a fost în „La Belle Ėpoque” unul dintre cele mai seducătoare oraşe de munte ale României, dacă nu chiar cel dintâi. Atras ca de un magnet, venea aici bucureşteanul înstărit vara să-şi petreacă un concediu în răcoarea munţilor din apropiere. Aici răsăreau unul după altul, în jurul anului 1900, ca semn al bunăstării şi prosperității economice, edificii publice impunătoare, dar şi unele dintre cele mai cochete şi mai de bun gust vile din România acelei vremi.Tot aici se inaugura în anul 1896, prin talentul constructorilor italieni şi români, monumentala clădire a Şcolii Normale „Carol I”, rămasă până astăzi probabil cea mai frumoasă şcoală din România.
Farmecul Câmpulungului a continuat să existe nealterat şi în perioada interbelică, într-o vreme când niciunui câmpulungean, în afara celui care trebuia să meargă la studii universitare, nu-i trecea prin cap să-şi părăsească oraşul natal. A fi câmpulungean, a fi muscelean chiar era o mândrie!
După anul 1950, treptat, a început decadenţa. Imediat ce s-a instaurat regimul comunist, prin reorganizare teritorială, înfloritorul judeţ istoric Muscel a fost desfiinţat şi „vărsat” în judeţul Argeş, confiscându-i-se astfel individualitatea consemnată de secole. Încet-încet, importanţa oraşului Câmpulung, fosta capitală de judeţ plină de viaţă, a început să scadă de la an la an. Mai apoi, după 1990, printr-o ciudată tectonică, asemenea unui port care prin depunerea aluviunilor începe să se înnisipeze şi astfel se stinge din viaţă pentru că nu mai pot ancora vasele în el, Câmpulungul a înţepenit în timp şi a pierdut ceea ce îl făcea odinioară oraşul din România unde ţi-ai fi dorit să trăieşti.
Câmpulungul a rămas astăzi cu vechile biserici, cu mănăstirea Negru-Vodă, cu pitorescul unor străzi de altădată, cu arhitectura lui particulară purtând însă urmele trecerii timpului, cu Grădina Publică prin care rari trecători mai au plăcerea de a ieşi la plimbare, cu istoria lui seculară atât de puţin cunoscută multor localnici, cu amintirea marilor oameni care au trăit cândva aici.
Poveştile nescrise ale Câmpulungului încă îşi aşteaptă un povestitor care să le salveze de la uitare.