Până şi preluarea unei clădiri ultracentrale a intrat rapid în repertoriul detractorilor primăriţei, care au comandă politică să-i desfiinţeze orice decizie. Spre deosebire de Liviu Ţâroiu, ezitant în chestiunea primirii „Clădirii Plantelor”, din cauza stării afectate de lipsa reparaţiilor substanţiale, Elena Lasconi a acceptat, fără şovăială, „târgul”. De fapt, Ţâroiu a respins orice imobil oferit, cu bani sau fără bani. În a doua jumătate a mandatului, Primăria, care are întâietate la o achiziţie imobiliară în situl istoric, a fost invitată să-şi exercite dreptul de preempţiune şi în cazul clădirii în care a funcţionat pe timpuri Restaurantul „Piatra Craiului”, şi în cazul clădirii BCR, o enormă şansă pentru municipalitate de a dobândi o construcţie solidă, în care putea disloca o parte a serviciilor „externe”, precum Direcţia Socială şi Evidenţa Persoanelor. Prima aflată într-un imobil vechi, în care a funcţionat A.L.O.F.M., cealaltă, dosită la un parter al Poliţiei. Chiar Poliţia Locală îşi găsea sediu aici, fiind cantonată degeaba sub nasul primarului.
Dar Ţâroiu nu le-a vrut, ştiind că doi oameni de afaceri locali aveau interes să le cumpere. În toamna anului 2019, când proprietarii au lansat oferte Primăriei, primarul a pretextat că sumele cerute depăşesc puterea bugetului: aproape 60.000 de euro, pentru fostul local al „Pietrei Craiului”, şi 470.000 de euro, pentru sediul BCR. Ponegritorilor Elenei Lasconi le amintim câtă „consideraţie” a manifestat Liviu Ţâroiu faţă de consilieri, pe a căror opinie n-a dat o „ceapă degerată” când s-a ivit prima ocazie de a-şi spori avutul. Nici măcar nu i-a întrebat: vreţi sau nu vreţi s-o cumpărăm? Ci le-a spus direct că n-o cumpără. Nu insistăm asupra subiectului, cert este că lui Ţâroiu nu i-au lipsit motivele: 1.E prea scumpă şi prea deteriorată. 2.Nu e monument istoric. 3.Nu vrea să-l încurce pe afaceristul de acolo, care are planuri de hotel la etaj.
După două săptămâni de la declinarea acestei oferte, s-a produs al doilea refuz, de data aceasta, într-o confidenţialitate consimţită şi de putere, şi de opoziţie. Ce refuzau foştii aleşi? Să cumpere clădirea BCR, pe care proprietarul cerea un preţ care nu echivala cu jupuirea pieii de pe Primărie, la câţi metri pătraţi utili oferea clădirea destul de nouă, trainică şi spaţioasă. Din nou am auzit aceeaşi motivaţie ca la „Piatra Craiului”: nu e o clădire de patrimoniu, despre care, însă, nu se mai putea spune că este un putregai. Pur şi simplu, primarul n-a vrut să-l încurce pe afaceristul Sima să cumpere.
Ţâroiu nu s-a obosit nici ca să-l convingă pe colegul de partid Proca să-i lase la un preţ rezonabil aripa nordică a Palatului Culturii, deţinută de Tiparg. De fapt, în 2015, pe când exersa ca interimar, lui Liviu Ţâroiu i se păreau rezonabile pretenţiile tovarăşului de partid. Îi aduc aminte propriile declaraţii, pe care sigur le va nega, apărându-se că „presa dânsei” îi pune bombe în gură. „Am primit o ofertă de la Tiparg cu mai multe variante: ori preluarea leasing-ului financiar, prin care a fost achiziţionată; sau plătim întreaga valoare; sau ni se va concesiona pe nu ştiu câţi ani şi plătim ratele la bancă. Ar trebui să luăm o decizie şi să băgăm banii în buget pentru a întregi clădirea. Suma ar fi de 300 şi ceva de mii de euro. Nu mi se pare o sumă foarte mare.”, spunea Ţâroiu, în toamna lui 2015, înainte să ajungă oficial primar. Din 2016, până în 2020, a pus vreun leu în buget? A pus în 2020, dar nu cu intenţia să încheie tranzacţia cu Tiparg, ci numai pentru a bloca nişte bani pentru lucrările lui Răuţoiu.
Abia la începutul mandatului Elenei Lasconi aflăm despre dezacordul de peste 60.000 de euro între cele două evaluări. Cea comandată de Primărie, care plasa valoarea celor 400 de metri pătraţi sub 200.000 de euro, şi cea a firmei Tiparg, care sărea de 260.000 de euro. Dar până să ajungă să dea bani pe un imobil, Elena Lasconi preia ce i se dă gratuit. Liviu Ţâroiu n-a vrut să ia nici gratuit. Municipalităţii i s-a oferit, mai de mult, oportunitatea de a scăpa Consiliul Judeţean de „Clădirea Plantelor”, căreia administratorul i-a adus reparaţii insuficiente. Arhitectura deosebită merita pusă în valoare printr-o reabilitare capitală, care să-i evidenţieze exteriorul apreciat de cunoscători. Anunţul Elenei Lasconi, potrivit căruia transferul dintre municipiu şi judeţ se apropie de sfârşit, a stârnit comentarii apreciative din partea specialiştilor în Arhitectură, care au idei de valorificare a imaginii pretenţioase a vilei. Nu şi-a dat cu părerea Anca Coşa, solidară cu suferinţa „garajiştilor”, pe care îi consiliază subtil cum să se împotrivească unei legi locale.
Reuşita primăriţei i-a trezit numaidecât pe orăcăitorii de serviciu: Ce şmecher pune mâna pe ea? Primăria o vinde ca pe Poştă? Deşi Poşta a fost vândută de proprietarul privat, nu de Primărie, care, în afara locuinţelor fără regim social, n-are voie să vândă nimic. Cât e şpaga la lucrare? Asta după ce city-managerul Ioana Marcu a dezvăluit o estimare cifrată la aproximativ 500.000 de euro, care i-a răsculat pe grijuliii cu banul public. Costă atât, fiindcă este o casă de patrimoniu, căreia trebuie să-i respecţi arhitectura originală, tâmplăria şi fineţea decoraţiunilor stricate de timp. Probabil că va trebui şi consolidată, ca să găzduiască, în siguranţă, şi Clubul Pensionarilor, şi – foarte important – personalul Casei de Cultură „Tudor Muşatescu”, pentru a fi salvată chiria plătită lui Sergiu Cicu.
Între reprizele de bălăcăreală inclusiv la adresa unor iniţiative bune, voi, cei care nu dormiţi noaptea de grija fraudelor din acest mandat, aţi putea, de exemplu, să-l întrebaţi pe fostul primar, căci în timpul lui s-a făcut a „n” documentaţie, de ce costă aproape 2 milioane de euro „restul de executat” la Băile „Kretzulescu”.