25.2 C
Campulung Muscel
August 3, 2021

Despre tăcere, ascultare şi smerenie-Aşteptarea în tăcere înaintea lui Dumnezeu

 

(continuare din numărul trecut)

Moise când s-a coborât de pe munte înarmat cu descoperirile dumnezeieşti pe care le primise şi a venit la popor, faţa lui reflecta slava lui Dumnezeu. A trebuit ca, înaintea oamenilor, să-şi acopere faţa. Dar ce a precedat aceste 40 de zile de părtăşie, de slăvire şi de revelaţii? Şase zile de aşteptare în linişte înaintea lui Dumnezeu. Domnul l-a chemat pe Moise pe munte, Moise s-a urcat la Dumnezeu, şi slava Domnului s-a coborât pe munte şi l-a acoperit timp de şase zile. A şaptea zi, Dumnezeu l-a chemat pe Moise din mijlocul norului şi Moise s-a apropiat, urmând să primească în cele 40 de zile ceea ce îi făgăduise Domnul. Ce va fi simţit şi prin ce stări va fi trecut Moise în cele 6 zile! El ştia că se află în prezenţa lui Dumnezeu, Domnul îl chemase ca să-i dea ceva. La chemarea Lui, el se urcase pe munte şi aştepta acum zi de zi mesajul lui Dumnezeu. Ce făcea Dumnezeu? Tăcea. A tăcut 6 zile. În a şaptea zi, a început să vorbească cu slujitorul Său. Ce lungi i se vor fi părut lui Moise cele şase zile, dar el a aşteptat cu răbdare şi dorinţă aprinsă. Atunci, Domnul Şi-a plecat urechea şi i-a auzit strigătul. O experienţă asemănătoare a trăit şi proorocul Ieremia. „După zece zile, Cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia” (42.7). Proorocul se afla înaintea Domnului. Adusese la cunoştinţa lui Dumnezeu, dorinţele şi nevoile poporului său. Mai mult decât oricare altul dintre vechii martori ai Domnului, Ieremia a purtat ca preot durerile şi suferinţele poporului său. Cât de mult s-a rugat el şi câtă durere i-a produs slujba lui preoţească! În cele din urmă, se părea că Domnul i-a văzut lacrimile şi i-a ascultat rugăciunile. Toate căpeteniile oştirii şi bătrânii poporului au venit la el şi i-au cerut să se roage lui Dumnezeu pentru ei, într-o problemă de foarte mare importanţă. Toată rămăşiţa poporului, care multă vreme nu ascultase de glasul Domnului şi al proorocului Său, vrea acum să ştie care este drumul pe care trebuie să apuce. Putem să ne închipuim ce bine i-a făcut proorocului lucrul acesta, ştiind că pentru un slujitor al lui Dumnezeu, pentru un adevărat preot al Său nu există mai mare bucurie decât să vadă că poporul se trezeşte, se pocăieşte şi începe o viaţă nouă în legătură cu Dumnezeu. Îl înţelegem foarte bine deci, când el zice către popor: „Iată, că mă voi ruga Domnului, Dumnezeul vostru, după cererea voastră, şi vă voi face cunoscut, fără să vă ascund ceva, tot ce vă va răspunde Domnul!”(Ieremia 42.4). Aici, Ieremia este un minunat exemplu pentru toţi slujitorii lui Dumnezeu. Ducem lipsă de oameni care să fie gata să facă cunoscut fraţilor lor orice cuvânt pe care-1 va spune Domnul. Iată, deci, că Ieremia merge înaintea Domnului şi începe să se roage. Şi ce face Domnul? Tace. Da, Dumnezeu tace, în timp ce robul Lui, prosternat în ţărână, se roagă pentru poporul încercat, ca să capete lumină şi descoperire. Abia a zecea zi a vorbit Cuvântul Domnului către Ieremia. Da, Dumnezeul nostru, în înţelepciunea şi dragostea Lui de nepătruns, poate să tacă 10 zile, în timp ce robul Lui stă în prag, rugându-se pentru alţii. Şi ce s-a întâmplat după 10 zile? Atunci Cuvântul Domnului i-a vorbit proorocului, şi el a primit o descoperire limpede şi precisă cu privire la mântuirea poporului. Au fost lungi zilele în care Dumnezeu a tăcut dar acum a răspuns, şi proorocul a putut să-i aducă poporului său vestea aşteptată. Din nefericire însă, poporul nu şi-a ţinut făgăduinţa; s-a rătăcit din nou, dar proorocul se ştia nevinovat de sângele lui. El a stăruit înaintea lui Dumnezeu până când a primit răspuns şi a spus poporului tot ce i s-a descoperit. Dar poporul n-a primit. Învăţămintele pe care vrea să ni le dea Dumnezeu din toate acestea? În ultimul timp, am experimentat câteva. Domnul, prin Cuvântul Său, ne cheamă la părtăşie intimă cu El. Dumnezeu ne-a descoperit binecuvântările Lui bogate şi ne-a arătat plinătatea de viaţă care ni s-a dat în Hristos. Am obosit luptându-ne doar cu propriile noastre puteri, şi Dumnezeu a trezit în noi dorinţa de a părăsi puţurile crăpate şi a lua din plinătatea Lui har după har. Noi am văzut deja că numai în urma unei aşteptări în linişte putem primi binecuvântările lui Dumnezeu. Am fost deja gata să plătim preţul, oricât de mare ar fi fost acesta, şi să dăm morţii propria noastră viaţă ca să dobândim mărgăritarul părtăşiei cu Dumnezeu. Toată vinovăţia şi toate păcatele noastre le-am adus la crucea lui Hristos şi le-am pus sub sângele Lui. Însăşi viaţa noastră am pus-o pe altar. Atunci, a răsărit lumina care ne-a ajutat să pricepem planul veşnic al lui Dumnezeu. Am înţeles că El vrea să facă din noi nişte vase ale slavei Sale. Atunci, în linişte, am tânjit după binecuvântarea pe care am găsit-o în scumpa noastră Biblie. Dar ce-a făcut Dumnezeu în timp ce tu şi eu stăruiam înaintea Lui? El a tăcut. Noi ne-am rugat pentru o pace mai adâncă. El a tăcut. Ne-am rugat să fim înarmaţi cu puteri noi, iar El a tăcut. Am dorit să avem biruinţă asupra păcatului şi a robiei, iar El a tăcut. Am dorit lumină cu privire la întrebările Lui arzătoare, dar El a tăcut.
(continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea „Religie sau credinţă?”,
de Nicolae Tonoiu.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. Telefon contact: 0745.021.424

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!