25.2 C
Campulung Muscel
August 3, 2021

În august, ediţia a VIII-a a Festivalului „Sus la munte, la Muscel”

Primăria şi Consiliul Local Câmpulung, prin Casa de Cultură „Tudor Muşatescu”, organizează, între 19 şi 20 august 2021, Festivalul Naţional Concurs de Muzică Populară „Sus la munte, la Muscel”, ediţia a VIII-a, deschis soliştilor vocali amatori din România, Republica Moldova şi din cadrul comunităţilor româneşti de dincolo de graniţe, cu vârste de la 15 la 25 de ani.
Festivalul îşi propune să descopere, să încurajeze şi să promoveze tinerele talente din domeniul interpretării vocale a cântecului popular autentic românesc, să identifice copiii şi tinerii care doresc să păstreze şi să promoveze valorile culturii tradiţionale româneşti pe plan naţional şi internaţional. De asemenea, festivalul îşi propune revitalizarea şi promovarea tradiţiilor din mai multe zone etnografice ale României, prin prezentarea costumului popular românesc specific.
La festival pot participa copii şi tinerii cu vârsta între 15 şi 25 de ani, mai puţin laureaţii Marelui Premiu de la ediţiile anterioare ale concursului.
Data limită până la care se face înscrierea la concurs este 1 august 2021, când concurenţii pot trimite pe adresa de email a Casei de Cultură, contact@casadecultura-muscel.ro două cântece, unul fără acompaniament (doină, cântec doinit sau baladă) şi unul cu acompaniament din zona etnofolclorică pe care o reprezintă. Preselecţia va avea loc pe 3 august, pe baza materialelor audio-video trimise de concurenţi, rezultatele urmând să fie publicate pe site-ul Casei de Cultură, www.casadecultura-muscel.ro până cel târziu în 6 august 2021. Tinerii care vor fi admişi sunt rugaţi să transmită, până la 10 august, partitura piesei cu acompaniament pe care o vor prezenta în concurs.
Concursul propriu zis va fi pe 19 august. Va debuta la ora 10.00, cu şedinţa tehnică, urmată de tragerea la sorţi pentru ordinea intrării pe scenă şi repetiţii cu orchestra, iar la ora 19.00 începe festivalul. A doua zi, pe 20 august, tot de la ora 19.00, va fi festivitatea de premiere – Gala Laureaţilor şi recitaluri.
Juriul va fi format din specialişti şi personalităţi ale domeniului muzical-folcloric românesc (muzicieni, folclorişti, dirijori, interpreţi celebri), care vor nota calitatea vocii şi a interpretării; autenticitatea şi valoarea artistică a cântecelor; autenticitatea şi frumuseţea costumului popular purtat de interpret; prezentarea costumului popular; şi ţinuta scenică. Este obligatoriu şi va fi unul dintre criteriile de apreciere şi notare a concurenţilor, ca portul popular să corespundă zonei de provenienţă a repertoriului.
Premiile festivalului vor fi în valoare totală de 45.000 de lei. Se va acorda Trofeul „Gavriil Prunoiu” (12.500 lei); Premiul de Excelenţă „Marioara Murărescu” (10.000 lei); Premiul I (7.500 lei); Premiul II (5.500 lei); Premiul III (3.500 lei); trei menţiuni (de câte 2.000 lei fiecare). Fiecare concurent va primi diplomă de participare şi o medalie cu însemnele festivalului. Câştigătorii vor avea obligaţia să participe la ediţia următoare în calitate de invitaţi ai organizatorilor. “E.M.”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!