18.3 C
Campulung Muscel
June 15, 2021

Un an fără părintele Serafim Caiea

Mâine, 9 iunie 2021, se împlineşte un an de când părintele Serafim Caiea, stareţul Mănăstirii „Negru Vodă”, a trecut la cele veşnice. Dispariţia la doar 43 de ani a lui Gheorghe Mihai Caiea, pe numele de pământean, a fost o pierdere nu doar pentru Biserica argeşeană, ci şi pentru comunitatea câmpulungeană, căreia i-a fost credincios timp de 27 de ani.
În memoria lui, sâmbătă, 5 iunie, stareţul Ieronim Gheorghiţă, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba de pomenire, la împlinirea unui an de la trecerea la cele veşnice. La Mănăstirea „Negru Vodă” au fost prezen’i mama părintelui Serafim şi numeroşi credincioşi, care au aprins o lumânare şi au înălţat o rugăciune către Bunul Dumnezeu pentru sufletul părintelui adormit.
Gheorghe Mihai Caiea s-a născut pe 30 august 1977, iar în 1993 a venit la Câmpulung, din comuna Hangu, judeţul Neamţ, pentru a urma cursurile Liceului Industrial Nr. 2. În 1996, a fost călugărit, sub numele de Serafim, devenind monah la Mănăstirea „Negru Vodă”. În ianuarie 1998, a fost hirotonit diacon, iar în aprilie, a devenit preot. În anul 2003, la doar 26 de ani, a devenit stareţul Mănăstirii „Negru Vodă”. Dumnezeu să-i aibă în pază sufletul bun!

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!