18.3 C
Campulung Muscel
June 15, 2021

Principesa Margareta va fi prezentă la Câmpulung, la o expoziţie a costumelor populare purtate de Regina Maria

Anunţul a fost lansat de Elena Lasconi în deschiderea concertului susţinut de micii artişti pregătiţi la Şcoala de Muzică

Aproape în fiecare săptămână este programat un eveniment din calendarul care acoperă intervalul iunie – decembrie al proiectului „Câmpulung 2021 – Capitala Scrisului Românesc”. Şcoala de Muzică s-a alăturat celorlalte instituţii de învăţământ care au pregătit momente culturale dedicate marcării celor 500 de ani trecuţi de la prima scriere în Limba română, redactată în Câmpulungul nostru plin de copii talentaţi. Probabil că cel mai mare merit al aducerii în actualitate a „Scrisorii lui Neacşu” îl constituie promovarea copiilor şi adolescenţilor înzestraţi cu un dar special. Joia trecută, a fost rândul elevilor Şcolii de Muzică să le prezinte câmpulungenilor performanţa atinsă prin exerciţiu intens, bucurându-i pe aleşi cu un concert de o oră, plasat înaintea şedinţei Consiliului Local. „Scrisorile muzicale” i-au binedispus într-atât pe unii dintre aleşi, încât au intrat în atmosfera de sărbătoare creată de copiii valoroşi prin talentul exersat şi recompensat la concursurile de profil.
Pe 18 iulie, la apogeul manifestărilor, Principesa Moştenitoare va onora invitaţia autorităţilor de la Câmpulung
Elogiul muzical adus evenimentului istoric de aceşti elevi extraordinari a fost precedat de un anunţ pe măsura momentului. În ziua în care a fost programat spectacolul, 27 mai 2021, Primăria a anunţat prima ocazie în care a fost folosit sigiliul evenimentului „Câmpulung 2021 – Capitala Scrisului Românesc”. Joia trecută a fost expediată o scrisoare oficială Casei Regale a României, cu o invitaţie adresată Principesei Moştenitoare de a lua parte la ceremoniile organizate la apogeul proiectului aniversar. Pe 18 iulie 2021, când se va consuma punctul culminant al evenimentelor, Principesa Margareta se pare că va fi alături de gazdele câmpulungene, la o expoziţie de costume populare din garderoba Reginei Maria.
Anunţul primăriţei Elena Lasconi referitor la participarea Custodelui Coroanei Române la cea mai importantă festivitate din programul acţiunilor de celebrare a Scrisului Românesc a conferit parcă mai multă greutate momentului artistic pregătit de copii.
Spectacolul a fost deschis de Corul „Muscelul”, dirijat de profesorul Ion Guiman, care a interpretat piesele „Refrenele iubite” (muzica: Eugenia Manole) şi „La Paris” (muzica: Diana Vodă, versuri: Ana Blandiana). Evenimentul a cuprins recitalurile susţinute de elevii Eliseia Darie, clasa a VIII-a, profesor Ecaterina Niţescu Ţuţea, acompaniate de profesor Cristina Jercău („Valurile Dunării” – Iosif Ivanovici), Eric Sandu, clasa a V-a („Pastel de toamnă” – Victor Iusceanu), Anastasia Vorovenci, clasa a IV-a, Bianca Popescu, clasa a IV-a, acompaniate de profesor Andrei Sgondoiu („Doamne, ocroteşte-i pe români!”), Ştefania Codârlă, clasa a V-a („Scherzzetto” – Constantin Dimitrescu), Miruna Hoaghea, clasa a VII-a, acompaniată de profesor George Ciurezu („Hora” – Ciprian Porumbescu), Aylin Udroiu, clasa a IX-a („Dansul pădurii” – Gheorghe Zamfir), Rareş Florescu, clasa a VIII-a („Brâul” – Tiberiu Brediceanu), Bianca Popescu, clasa a IV-a – profesor Ecaterina Niţescu Ţuţea (Colaj folcloric), Teodora Bănică, clasa a VII-a („Cântec” – Paul Constantinescu), profesor Valentina Rădoi, profesor Gheorghe Ciurezu, Flavia Chirănescu, clasa a VIII-a, Mihaela Gherghe, clasa a VIII-a („Doina din Ardeal”, „Mociriţă”). Finalul concertului a aparţinut tot Corului „Muscelul”, care a oferit publicului două piese care să-i meargă la suflet: „Doamna Florilor” (muzica: Dumitru Georgescu Kiriac, versuri: Cezar Bolliac) şi „Doruleţul” (muzica: Ioana Dumitru Chirescu).
Copiii câmpulungeni, premiaţi la un festival naţional, ţinut la Târgovişte
A doua zi după ce i-au bucurat pe reprezentanţii administraţiei publice locale, o parte dintre elevii Şcolii de Muzică au luat drumul Târgoviştei, unde s-a desfăşurat Festivalul Naţional de Interpretare Vocală şi Instrumentală „Glasul Valahiei”, ediţia I, între 28-30 mai 2021. Cei mai buni concurenţi s-au dovedit câmpulungenii noştri, după cum ne-a informat directorul Crina Păun. Iată premiile cu care s-au întors de la festival artiştii instruiţi în cadrul Şcolii de Muzică:
=Eric Sandu, clasa a V-a – profesor Daniel Cicu
-Marele Premiu – Trofeul „Glasul Valahiei”, secţiunea pian;
-Marele Premiu – Trofeul „Totul va fi bine”;
=Teodora Bănică, clasa a VII-a – profesor Valentin Sgondoiu
-Premiul I – Secţiunea „Totul va fi bine”;
=Serafim Stoica, clasa a III-a – profesor Valentin Sgondoiu
-Premiul I – Secţiunea Muzică Instrumentală, pian;
=Bianca Maria Popescu, clasa a IV-a – profesor Ecaterina Ţuţea Niţescu
-Premiul III – Secţiunea Muzică Instrumentală, nai;
=Anastasia Vorovenci, clasa a IV-a – profesor Valentina Rădoi
-Menţiune – Secţiunea Muzică Instrumentală, nai.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!