(continuare din numărul trecut)
3.Despre Sfânta Treime
Condiţii pentru a fi umplut cu Duhul Sfânt
Tot ce aparţine emoţiei, senzaţiei, minţii şi energiei naturale, trebuie să fie separat rând pe rând, de duh, astfel ca să nu rămână nici urmă de fuziune. Aşezarea pe altar trebuie s-o facem noi, dar despărţirea sufletului de duh cu sabia bine ascuţită o face Marele nostru Preot. Dacă ne predăm cu adevărat pe noi înşine Crucii, Marele nostru Preot nu va neglija să-Şi execute slujba Lui de separare a sufletului şi duhului. Să nu ne îngrijorăm noi de ceea ce are El de făcut! Dacă va vedea că noi ne-am făcut partea noastră, El va separa sufletul de duh în cel mai scurt timp. Cei care au sesizat pericolul amestecului acestor două elemente nu pot decât să caute eliberarea. Dar deşi rezultatul este eliberarea, totuşi aceasta nu se realizează fără dificultăţi. Credincioşii trebuie să persevereze în rugăciune pentru a putea vedea bine cât de jalnică este starea lor şi a înţelege locuirea, lucrarea şi revendicările Duhului Sfânt. Ei trebuie să pătrundă taina şi realitatea locuirii Duhului Sfânt în ei. Trebuie să onoreze această Prezenţă sfântă, să aibă grijă să nu-Lîntristeze, să ştie că ceea ce-L întristează pe El cel mai mult şi îl păgubeşte pe credinciosul însuşi, în cel mai înalt grad, este să umble după propria sa voinţă.
Domnul Isus şi Duhul Sfânt în Adunare
Duhul Sfânt poate să fie întristat, acolo unde Domnul Isus nu poate să fie. Desigur oamenii pot să nu-şi dea seama de prezenţa Lui, să nu gândească la influenţa Lui şi astfel să-L întristeze, dar El nu-i lasă, nu pleacă de la ei. „El rămâne în voi şi va fi în voi”. Dar Domnul Isus nu poate fi găsit într-o adunare sectară. În Matei 18.20, nu se vorbeşte despre omniprezenţa Lui, căci în sensul acesta El este peste tot, fără deosebire. Dar dacă este vorba de strângeri laolaltă religioase, Domnul n-a făgăduit că Se va afla în toate, ci numai şi numai acolo unde Numele Său este centrul şi baza strângerii laolaltă.
„Acolo unde sunt doi sau trei adunaţi pentru Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor”. Şi dacă este El acolo, El este Cel ce are autoritatea, iar Duhul Sfânt, cârmuirea. Ce privilegiu imens să fii adunat pentru Numele slăvit al Celui ce a murit şi a înviat şi a fost înălţat la dreapta lui Dumnezeu, a Celui ce ne-a trimis Mângâietorul, a Celui ce va reveni la noi. Da, Numele acesta slăvit este temelia strângerii laolaltă despre care El spune: „Eu voi fi în mijlocul lor”. Domnul nostru, trupeşte absent, Se află duhovniceşte prezent în mod real (şi numai prin Duhul Sfânt)în mijlocul celor pe care Numele Său i-a unit. El Se află de faţă, şi nu în altă parte, când este vorba de strângeri laolaltă, şi ce siguranţă ne dă faptul că acolo El este Domn!
Darurile de slujire în Biserică
1.Cine este calificat să înveţe pe alţii
Nimeni nu poate să înveţe pe alţii în adunarea sfinţilor, dacă n-a primit de la Dumnezeu un dar deosebit în acest scop. Duhul Sfânt dă daruri cui voieşte El, şi darurile pe care le voieşte El. Şi cei sfinţi ar trebui să fie atât de profund uniţi împreună, încât darurile unui frate n-ar trebui niciodată să împiedice exercitarea darurilor reale ale altuia, şi uşa să fie deschisă atât darurilor mici cât şi darurilor mari. Nici în Biserica naţională, nici la cei ce sunt despărţiţi de ea, nu este pus în practică 1 Corinteni 14. Şi spun cu tărie că nici un dar al lui Dumnezeu nu are de aşteptat aprobarea Bisericii pentru ca să fie pus în lucru. Dacă darul este de la Dumnezeu, El îl va face să fie văzut, pentru ca sfinţii să-i recunoască valoarea. Dacă printr-o slujire regulată înţelegeţi o slujire constantă (adică, în fiecare adunare, cei ce au primit daruri de la Dumnezeu pentru zidire sunt în număr limitat şi cunoscuţi de ceilalţi) sunt de acord cu dumneavoastră. Dar dacă printr-o slujire regulată înţelegeţi o slujire exclusivistă, nu pot să fiu de acord.
2.Exclusivismul
Printr-o slujire exclusivistă înţeleg recunoaşterea pretenţiei anumitor persoane de a ocupa în exclusivitate locul de învăţători, astfel încât manifestarea unor daruri reale pe care le-ar avea alţii ar fi privite ca ceva cu totul neobişnuit, ieşit din comun. Aşa se întâmplă în Bisericile oficiale, şi chiar în cea mai mare parte a grupărilor mărunte, unde o lucrare făcuta de doi sau trei credincioşi dotaţi de Duhul Sfânt ar părea ceva cu totul inadmisibil. În Faptele Apostolilor 13.1, vedem că în Antiohia erau îndeosebi cinci persoane recunoscute de Duhul Sfânt ca fiind în stare să înveţe: Barnaba, Simeon, Luciu, Manaen şi Sila. Fără îndoială că, în toate strângerile lor laolaltă, pe aceştia cinci se aşteptau fraţii să-i audă vorbind. Se observa, deci, acolo o slujbă constantă, dar nu una exclusivista, căci atunci când Iuda şi Sila au venit între ei (Faptele Apostolilor. 15.32), aceştia au putut, fără nici o greutate, să-şi ia locul printre ceilalţi, şi atunci învăţătorii recunoscuţi au devenit mai numeroşi.
(continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea „Religie sau credinţă?”, de Nicolae Tonoiu.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. Telefon contact: 0745.021.424