3.Despre Sfânta Treime
Melhisedec şi şarpele de aramă – tipuri ale lui Hristos
Mulţi nici n-au auzit despre viaţa cea nouă în Hristos. Alţii au auzit, dar nu consimt să părăsească totul de dragul ei. Alţii ar fi dispuşi să părăsească totul, dar nu îndrăznesc, nu vor să creadă că Hristos e Melhisedec al lor, Preot în veac, făcând totul în puterea vieţii veşnice. Nu suntem mântuiţi prin faptul că nu mai avem nici un fel de datorie, nici prin posibilitatea de a mai contracta datorii, ci prin faptul că avem un credit nelimitat cu care putem acoperi orice datorie veche, actuală sau viitoare. De exemplu, în cazul şarpelui de aramă: Dumnezeu nu nimiceşte şerpii veninoşi, ci porunceşte lui Moise să facă un şarpe de aramă. Evreii s-au rugat să depărteze şerpii veninoşi, dar Dumnezeu le răspunde altfel. Mai puteau ei acum să aibă frică de şerpii veninoşi?
Sângele Domnului Isus
1.Ne spală de păcate.
2.Ne linişteşte conştiinţa.
3.Astupă gura Vrăjmaşului care ne învinuieşte. Sângele lui Hristos lucrează în aceste trei direcţii: asupra lui Dumnezeu, asupra omului, asupra lui Satan.
Duhul Sfânt, arvuna moştenirii noastre
Binecuvântarea dată de Dumnezeu prin Duhul Sfânt are mai multe feţe. Duhul lui Dumnezeu, Care, atunci când am crezut în Domnul Isus, ne-a dat mărturia că suntem copii ai lui Dumnezeu, este acelaşi Duh Care „unge” şi pecetluieşte, fiind „arvuna” moştenirii noastre. Cât trăim în trupul acesta, Dumnezeu trebuie să ne înfăţişeze, bucată cu bucată, măreţia şi bogăţiile cuprinse în darul Duhului Sfânt. Răscumpărarea sufletului nostru este un fapt împlinit (Coloseni 1.14), dar Sfânta Scriptură mai vorbeşte şi despre o altă răscumpărare pe care o aşteptăm; este vorba despre răscumpărarea trupului nostru (Romani 8.23). Căpetenia mântuirii noastre duce pe mulţi fii la slavă (Evrei 2.10). Prin pecetluirea cu Duhul Sfânt, Dumnezeu îşi arată dreptul de proprietate: „Tu eşti al meu”. Prin arvuna Duhului Sfânt, „avem siguranţa moştenirii” şi putem spune: „Moştenirea este a noastră”. Până la intrarea în stăpânirea ei, credincioşia Lui ne poartă de grijă să nu obosim sau să lâncezim, iar puterea Lui ne ţine şi ne fereşte de vicleniile şi asalturile puterilor întunericului.
Templul Duhului Sfânt
Când Domnul Isus umbla pe pământ, trupul Lui era templul Duhului Sfânt; „Stricaţi templul acesta” zicea El. (Ioan 2.19). Acum trupul nostru este învrednicit a fi templul Duhului Sfânt. Deci trupul nostru aparţine Domnului şi este pentru El nu pentru noi, nu pentru voia noastră. Dacă am reflecta asupra acestui fapt, n-am mai avea de-a face cu poftele firii: încăpăţânare, egoism, mândrie (Galateni 5.19-21). În momentul în care ne-am predat în braţele Mântuitorului, am primit Duhul Sfânt, dar nu ne-am dat seama atunci de măreţia acestui har. Ştim numai că am fost mântuiţi şi am devenit fericiţi când, pentru prima dată, Duhul Lui împreună cu duhul nostru dădeau mărturie că suntem copii ai lui Dumnezeu. „Voi aţi primit ungerea” (Ioan 2.20). Din cuvintele acestea vedem că Duhul Sfânt este singurul nostru Învăţător. Nu avem nevoie de altul, fiindcă nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, afară de Duhul lui Dumnezeu. Învăţătorii daţi de Dumnezeu Bisericii nu îşi atribuie ei înşişi această calitate, nu-i alege Adunarea, nici nu-i numeşte cineva, ci sunt posesorii darurilor acordate de Dumnezeu pentru zidirea Trupului lui Hristos.
Darul Duhului Sfânt
Darul Duhului Sfânt este răspunsul lui Dumnezeu la credinţă, nu la rugăciune. Pocăinţa şi credinţa sunt foarte strâns legate între ele. Credinţa are două feţe: condamnarea de sine şi primirea mântuirii. O astfel de credinţă trebuie să aibă cei ce vor primi Duhul Sfânt. Lucrarea lui Dumnezeu de pretutindeni este lucrarea Duhului Sfânt; de aceea Dumnezeu să pună în inima noastră teama de a ne atinge de „chivotul legământului” şi dorinţa de a ne lăsa mereu călăuziţi de Duhul Sfânt. Dumnezeu vrea să cerem Duhul Sfânt, Duhul puterii pentru viaţa de fiecare zi, pentru ca Eul să fie biruit, păcatul să fie înlăturat şi să fie întipărit în noi chipul Domnului Isus. Este o deosebire între puterea Duhului ca dar şi puterea Duhului ca har al unei vieţi sfinte. Creştinul poate uneori să aibă o mare „putere” a Duhului, dar dacă nu are şi o măsură mare din Duhul harului şi al sfinţeniei, se vor descoperi neîntârziat lipsuri în lucrarea sa. Cel pus deoparte pentru Duhul Sfânt este un om care, în adâncul inimii, spune: „Tată, vreau ca Duhul Sfânt să aibă deplină autoritate asupra mea, precum şi asupra casei mele, asupra temperamentului meu, asupra oricărui cuvânt care îmi iese din gură, asupra oricărui gând al inimii, asupra oricărui sentiment faţă de semenii mei. Duhul Sfânt să mă ia pe deplin în stăpânire.”
(continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea „Religie sau credinţă?”, de Nicolae Tonoiu.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. Telefon contact: 0745.021.424