04/10/2024

Ca să fie practicabilă până la asfaltare, Drăceşti a fost plombată

Până va demara asfaltarea străzii Drăceşti, ADP face plombarea „catralioanelor” de gropi apărute pe distanţa dintre Biserica „Fundeni” şi „râpă”. Strada, şi aşa într-o stare deplorabilă, a fost distrusă după ce au fost introduse reţelele de canalizare, gaze şi apă, iar fiecare firmă a „râmat” în stilul ei, fără să mai aducă carosabilul la starea iniţială, cum l-au găsit înainte de începerea lucrărilor. Acum, ADP-iştii care plombează bucata afectată primesc ocările care ar fi trebuit adresate celor care au introdus utilităţile şi au plecat înainte de a repara stricăciunile. 

Asfaltarea străzii Drăceşti, care măsoară 2.090 de metri, a fost estimată de proiectant la 5.981.500,77 lei (114.808,07 lei – proiectarea; 11.408,81 lei – asistenţa tehnică a proiectantului; 5.855.211,89 lei – construcţiile plus montajul), dar anul acesta, primăriţa Elena Lasconi a anunţat că se va lucra doar pe porţiunea de 600 de metri, dintre Biserica „Fundeni” şi unde s-a făcut zidul de susţinere al râpei, unde s-au introdus toate utilităţile şi nu va mai fi nevoie în viitor să se spargă carosabilul. Pe restul distanţei urmează să fie înlocuită conducta de apă, care nu răspunde solicitărilor actuale, după care se va continua cu asfaltarea şi execuţia rigolelor. Pentru treimea care se va repara în 2021, Primăria a primit de la Guvern 3 milioane de lei.

„Încercăm să ţinem şoseaua funcţională până se apucă de asfaltarea ei. Sunt trei reţele de utilităţi: apă, gaze şi canalizare, băgate într-o jumătate de an, fiecare şi-a făcut cum a vrut traseul, au fugit şi i-au lăsat pe proştii de la ADP să-i înjure lumea. Dar localnicii nu ştiu că pe cel care  trebuia să urmărească buna desfăşurare şi cum au lăsat în urmă firmele de utilităţi l-a durut „undeva” (n.r. de la Compartimentul Investiţii, din Primărie). Pe branşamentele pe unde au tăiat şi au băgat n-au compactat, s-a lăsat, iar ADP trebuie să pună de două ori cantitatea de reparaţii ca să le refacă. Se fac reparaţii locale ca să fie drumul circulabil, până când începe reabilitarea lui, care, cum a anunţat Primăria, se face anul acesta. E vorba de 600 de metri, de la Biserica „Fundeni” până la „râpă”, acesta este tronsonul care se va reabilita. Se merge atât de greu şi de prost pe el, încât îţi dă impresia că e mai lung. Nu pot să fac plombe civilizate acolo, pentru că, dacă bag freza, îmi aruncă pietrele-n cap (n.r. piatra cubică). Orice furnizor de utilitate (canalizare, gaze, electrica, etc.) trebuie să bage material uscat în straturi succesive de 25 de centimetri, compactate din 25 în 25 de centimetri, şi să refacă la starea la care au găsit. Dacă au găsit asfalt, să lase asfalt, dacă era beton, lasă beton, dacă a fost piatră, să lase piatră. În cazul în care a fost asfalt şi firma consideră că n-are cu ce să facă asfalt, vine la ADP, se merge să se măsoare suprafaţa, se face plata pe metrul pătrat, conform preţului aprobat în Consiliul Local, şi noi ne ducem şi-o facem. Dar, de multe ori, nu vine să spună, că sunt făcute pe şustache, pe toate coclaurile, şi dai de ele după ce pozează vreunul şi începe să te înjure pe tine, Primărie, sau dacă spun, înainte bagă toată mizeria la loc, acoperă şi a plecat. ŞI când te duci să asfaltezi, găseşti o cârcală.”, ne-a spus directorul ADP, Bogdan Pătru. Isabela FILIP

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!