8 C
Campulung Muscel
28/03/2025

Slujba de hramul Naşterii Maicii Domnului, oficiată de ÎNP Calinic, la Mănăstirea Slănic

Mănăstirea Slănic şi-a sărbătorit miercuri, 8 septembrie, hramul principal închinat Naşterii Maicii Domnului.

Credincioşii au venit cu mic cu mare să participe la Sfânta Liturghie arhierească oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, în aghiazmatarul din incinta mănăstirii. În cuvântul de învăţătură rostit cu această ocazie, Chiriarhul Eparhiei a mulţumit credincioşilor care au venit cu mare bucurie pe Taborul Argeşului, aşa cum este numita Mănăstirea Slănic, îndemnându-i totodată să îndrăznească în rugăciunile lor la Maica Domnului – mijlocitoarea şi apărătoarea noastră.

Prima atestare documentară a Mănăstirii Slănic este în anul 1679. Despre schitul Slanic, tradiţia spune că a fost ctitorit de voievodul Vlad Ţepeş şi că ar fi existat şi pe vremea domnitorilor Neagoe Basarab şi Mihai Viteazul.

Mănăstirea Slănic este numită astăzi de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Taborul Argeşului, datorită celor trei altare ridicate aici: biserica mare din zid, ridicată în cinstea Maicii Domnului – cu hramul Naşterea Maicii Domnului şi doua paraclise mai mici cu hramurile Schimbarea la Faţă şi Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!