De ziua păcălelilor, în data de 1 aprilie, un domn din zona noastră a fost protagonistul unei scene de film tragi-comică. Dis de dimineaţă, omul s-a trezit şi s-a îmbrăcat, după care liniştit a plecat la birou, pentru a-şi vedea de treburi, ca de obicei. Ajuns la locul de muncă, a fost imediat informat de colegi că tocmai ce i-a plecat iubita, care a ameninţat foarte supărată că s-a dus la el acasă, pentru a purta o discuţie cu nevasta lui. Respectivul s-a îngălbenit, a dat în bâlbâială, a uitat de tot ceea ce avea de făcut şi a plecat urgent acasă.
Chiar în faţa casei sale, a văzut maşina amantei parcată. Disperat şi, în acelaşi timp, speriat, domnul a intrat în locuinţă, iar la masa din camera bună le-a văzut stând de vorbă, în faţa unor ceşti de cafea, pe cele două femei, nevastă şi amantă, culmea, colege de breaslă. În acel moment, şi-a luat inima în dinţi şi a intrat, pentru a vedea ce poate păţi. Nu s-a întâmplat nimic din ceea ce îşi închipuise şi chiar a fost primit cu zâmbetul pe buze de către soţie. Abia mai târziu a putut afla omul nostru că, de fapt, totul a fost o glumă pusă la cale de amantă şi că nevasta nu ştie nimic. Încă!
Promisiuni la un pahar
De foarte multe ori şi în foarte multe cazuri există persoane care fac singure legea în locul pe unde lucrează sau locuiesc. Astfel de cazuri pot fi nenumărate, însă cel mai concludent este cel al unui om ce lucrează cu hârtii. Respectivul trăieşte din promisiuni de azi pe mâine făcute către oamenii care au nevoie de el. Fiecare încearcă să-şi rezolve problemele pe cale legală, numai că de cele mai multe ori este necesar să se aplice „legea” cunoştinţelor pentru a te vedea cu treaba făcută. Pentru a cunoaşte o astfel de persoană nu-ţi trebuie decât mai mult tupeu, ceva bani în buzunar, cât pentru două-trei beri, şi gata promisiunea de rezolvare. Numai că timpul arată exact contrariul, că nu se poate rezolva mai nimic numai în baza unui mini-chef, dar nici prea normal nu este ca cei cu mare sete să bea nestingheriţi plătind cu promisiuni.
Musceleanul de pe bulevard