6.5 C
Campulung Muscel
30/04/2025

ACS Inter, singura echipă din Câmpulung înscrisă în campionatul Ligii a IV-a, ediţia 2020-2021

Luni, 12 aprilie 2021, la sediul AJF Argeş a avut loc tragerea la sorţi a meciurilor din cele două grupe ale Ligii a IV-a, pentru sezonul competiţional 2020-2021, care se va desfăşura în condiţii speciale, într-o organizare aparte, ca urmare a restricţiilor impuse în contextul pandemiei de COVID-19. La această ediţie de campionat s-au înscris 10 echipe, una fiind de la Câmpulung, dar nu Muscelul şi nici ARO, aşa după cum se preconiza.

 

Echipele sunt împărţite în două serii, pe criterii geografice, după cum urmează:

Grupa A: CS Real Bradu, CSC Suseni, ACS Energia Stolnici, ACS Victoria Buzoeşti, ACS Recea;

Grupa B: ACS Gloria Berevoeşti, ACS Inter Câmpulung, ACS Poiana Lacului, ACS Vulturii Priboieni 2017 şi ACS Juventus Victoria 1992 Bascov.

Echipele vor juca fiecare cu fiecare, turneu simplu, după care locul 1 din seria A va juca cu locul 2 din seria B, iar locul 2 din seria A va juca cu locul 1 din seria B. Aceste două partide se vor juca în sistem eliminatoriu, pe terenuri neutre. Câştigătoarele semifinalelor vor disputa ultimul act al competiţiei în sistem tur-retur, iar învingătoarea va fi declarată campioana judeţului Argeş şi va merge la barajul pentru promovarea în Liga a III-a. Toţi oficialii care vor fi prezenţi la meciuri (jucători, antrenori, delegaţi, arbitri, observatori, asistenţi medicali, brancardieri) trebuie să aibă efectuate testele SARS-CoV-2, conform noilor prevederi ale protocolului medical emis de Ministerul Sănătăţii şi Ministerului Tineretului şi Sportului, în data de 8 aprilie 2021. Meciurile vor începe din 17 aprilie, iar campioana va fi comunicată la Federaţia Română de Fotbal pe 8 mai. Programul partidelor poate fi consultat pe site-ul AJF Argeş, la secţiunea rezervată Ligii a IV-a.

Program Grupa B, etapa 1, sâmbătă 17 aprilie:

ACS Inter Câmpulung – ACS Poiana Lacului

Vulturii Priboieni – Juventus Bascov

Gloria Berevoeşti – va sta

Narcis MANOLE

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!