3.Despre Sfânta Treime
Cuvântul lui Dumnezeu
Atâta vreme cât voinţa lui Dumnezeu, porunca Lui, ajunge la mine prin glasul unui om sau prin citirea unei cărţi, ea nu va avea putere în mine; pe când, dacă eu intru în legătură directă cu Dumnezeu, ascultându-I glasul, porunca Lui este însoţită de viaţă, de o putere vie care uşurează.
Hristos este Cuvântul viu. A asculta de glasul Lui înseamnă a renunţa la orice voinţă, la orice înţelepciune proprie, a închide urechea faţă de orice glas, pentru a nu asculta de nici o altă îndrumare în afară de aceea a Duhului Sfânt. Omul duhovnicesc trebuie să înveţe un anumit fel de a vorbi. Dumnezeu făgăduieşte că va pune Legea Sa în duhul nostru şi o va scrie în inimile noastre, aşa încât să devină firea noastră lăuntrică şi chiar viaţa noastră. Avem „pace” cu Dumnezeu, „neprihănire”, putere. Avem, dar nu ştim, ce avem din cauză că n-am crescut normal şi nu ne-am identificat cu Domnul Isus, ca să avem propria Lui conştiinţă de sine. Nu putem avea altă conştiinţă de sine decât conştiinţa de sine a Domnului Isus Hristos. Trăind în omul cel vechi, în noi înşine, nu în Hristos, nu ne putem da seama nici că „avem”, nici ce „avem”.
Cuvântul scris, în anumite momente (slavă Domnului că-i aşa!) ne apare într-o deosebită strălucire, în adunări binecuvântate, când copiii lui Dumnezeu sunt împreună, dar nu acest fapt este principalul, ci lucrul de căpetenie este creşterea noastră, care atârnă de păzirea în toată simplitatea, a Cuvântului scris, fie că e viu în noi sau nu, pentru că aşa este scris.
Biblia
W. Scot, pe patul de moarte, a spus: „Adu-mi Cartea! Nu există decât o singură carte”.
Wilson: „Omul care se dedică studierii Bibliei se alipeşte de tot ce este mai bun în lumea aceasta”.
Napoleon: „Iat-o pe masă. Mereu am citit-o, şi mereu cu aceeaşi plăcere. Nu numai că prin ea mintea îţi este absorbită, dar este şi controlată, şi având această carte drept călăuză, nu te poţi rătăci”.
I. Kant: „Existenţa Bibliei, ca o carte pentru popor, este cel mai mare folos pe care l-a experimentat neamul omenesc”.
Isaac Newton: „Eu consider Scripturile lui Dumnezeu ca fiind cea mai sublimă filozofie”.
Supunerea faţă de Cuvântul lui Dumnezeu
Poporul lui Dumnezeu trebuie să înţeleagă că numai Cuvântul lui Dumnezeu este acela care desparte sufletul şi duhul lor. Domnul Isus însuşi este Cuvântul cel viu al lui Dumnezeu; astfel că El însuşi face despărţirea. Suntem noi dispuşi să-I predăm viaţa şi îndeplinirea lucrării, lăsându-L să stea între sufletul şi duhul nostru? Suntem noi gata să avem viaţa Lui în aşa plinătate a duhului nostru, încât viaţa sufletului să fie imobilizată? Biblia este Cuvântul scris al lui Dumnezeu. Domnul Isus foloseşte învăţătura Bibliei ca să despartă sufletul şi duhul. Vreţi să urmaţi adevărul acesta? Suntem noi gata să facem ce ne învaţă Sfânta Scriptură? Putem noi să ascultăm de Domnul, potrivit cu învăţătura Sfintei Scripturi, fără să mai ţinem seama de părerile noastre? Considerăm noi autoritatea Bibliei ca suficientă, fără să mai căutăm ajutorul omenesc în ascultare? Trebuie să ascultăm de Domnul şi de tot ce ne învaţă El în Cuvântul Său, dacă vrem să intrăm pe o cărare cu adevărat spirituală. Aceasta este sabia care lucrează la despărţirea sufletului şi duhului nostru.
Lucrarea lui Dumnezeu
Domnul Isus a biruit lumea, dar nu numai lumea în general, ci El a biruit lumea ta, mica ta lume în care te mişti, cu toate greutăţile care sunt legate de temperamentul tău, de sentimentele tale, de împrejurările în care te afli care te pot duce fie la uşurătate, fie la apăsare. Oricare ar fi problemele tale, El are, pentru tine, o scăpare, un adăpost, o acoperire.
Hristos, Domnul nostru
Întruparea, viaţa, moartea, învierea şi înălţarea în slavă a Domnului Isus sunt temelia creştinismului. Duhul Sfânt este intim legat de această învăţătură. În primul rând, El ni-L descoperă pe Hristos pentru ca noi să-L sfinţim pe El ca Domn al inimilor noastre. Lucrarea Duhului constă în a ne face absolut reală această temă centrală şi esenţială a Evangheliei, pentru ca să trăim în consecinţă. Fie că privim înapoi la păcatele noastre, Hristos este Domnul: „EI a şters zapisul care stătea împotriva noastră” (Coloseni 2. 14). Dacă ne uităm la umblarea noastră de fiecare zi, El este Domnul inimilor noastre şi va avea stăpânire asupra fiinţei noastre până când planul lui Dumnezeu va fi împlinit în noi. Dacă privim la amurgul vieţii noastre, El este Domnul nostru dintotdeauna. El este Cel ce ocupă orizontul gândurilor noastre şi a Cărui venire o aşteptăm.
(continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea „Religie sau credinţă?”, de Nicolae Tonoiu.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. Telefon contact: 0745.021.424