Foarte mulţi dintre creştinii ortodocşi ştiu că la întâi septembrie, Biserica Ortodoxă prăznuieşte începutul anului bisericesc, zi care aminteşte, potrivit tradiţiei, de zilele creaţiei, când Domnul Dumnezeu a zidit lumea pe de-o parte, şi pe de altă parte se aminteşte de încetarea potopului care a avut loc în timpul lui Noe, când lumea a avut un nou început şi când Dumnezeu a făcut legământ că nu va mai pierde lumea prin potop. Că vor exista pe alocuri cutremure şi alte cataclisme, acest lucru este adevărat, precum scrie şi în Sfânta Scriptură, acestea fiind doar semnele prin care se recunoaşte că sfârşitul lumii este aproape. Sfârşitul lumii, un subiect despre care toată lumea îşi dă cu părerea, cum va fi, când va fi, lansându-se tot felul de speculaţii şi ipoteze, inducându-se panică şi frică. Desigur, că este o lucrare a celui rău şi pe fondul unei credinţe slabe, prinde aşa de bine, încât bietul om nu mai este interesat de sfârşitul său, care poate fi în orice moment al vieţii ci de sfârşitul lumii, neştiind că despre sfârşitul lumii şi venirea din nou a Domnului, nici îngerii din cer nu ştiu ci doar Dumnezeu ştie când va fi. Adevăraţii creştini se îngrijesc, în primul rând, de sfârşitul lor personal, se pregătesc tot timpul, pentru momentul întâlnirii Dreptului Judecător. Ce mai contează lumea şi pământul atunci când trebuie să pleci la Domnul? Cine te poate mângâia în neputinţa şi suferinţa ta mai bine decât Domnul? De aceea, astăzi, mi-am propus să povestesc câte ceva despre începutul cel bun, pe care trebuie să-l avem în fiecare moment al vieţii şi pentru faptul că, aşa cum spuneam la început, că Biserica a început anul cel nou bisericesc şi este prilej de meditaţie duhovnicească pentru cei care ne aflăm în Corabia Mântuirii, Corabia, care nu este alta decât Biserica şi la a cărei cârmă stă Însuşi Domnul Nostru Iisus Hristos. Cum răsplătim noi dragostea şi milostivirea arătată cu atâta gingăşie din partea Domnului? Câtă iubire jertfelnică din partea Lui Dumnezeu pentru noi, cât sacrificiu şi noi cum răsplătim pe Domnul pentru toate câte ne-a dăruit? Din partea Lui Dumnezeu s-a făcut totul; acum fiecare să stea să analizeze, să constate ce a făcut pentru a merita toată dragostea Lui Dumnezeu? Vă spun eu: aproape nimic, ca să nu mai vorbim că ne întoarcem de fiecare dată la obicieiurile noastre păcătoase; la certurile şi ura nesfârşită dintre noi; la indiferenţa care distruge fiinţa umană; la veşnica nemulţumire faţă de Cel ce aşa de frumos ne-a plămădit, la Cel care atunci numai când un pic îţi ridici ochii spre Cer în vreme de necaz şi de ispită, El de îndată se milostiveşte ca un Părinte Bun ce este. Există momente în viaţă când trebuie să fii capabil să o iei de la început, pentru că ochiul veşnic al lui Dumnezeu vede totul, trebuie să prinzi curaj, ştiind că nu eşti singur. Poate toţi te părăsesc în momente dificile pe care din nefericire ţi le oferă viaţa; un singur prieten drag nu te va părăsi niciodată – Iisus; este deajuns doar să ridici privirea şi vei avea ajutor; trebuie doar să crezi din toată inima şi să ai curaj de a merge înainte. Acest început bun pe care trebuie să-l avem în viaţa noastră în fiecare dimineaţă, când ne trezim la viaţă. Un om de treabă, aşa cum îmi place mie să zic, într-o bună zi, copleşit de griji şi ispite, simţindu-se deznădăjduit, încât nu mai vedea lumina după care să-şi orienteze mersul firesc, aducându-şi aminte de tatăl său, un om de altfel foarte înţelept şi cu frica lui Dumnezeu, s-a dus la el, să-i ceară povaţă pentru starea în care se afla; şi povestindu-i frământarea lui, tatăl său, după ce l-a ascultat, i-a dat acest răspuns: „Mergi acasă liniştit şi după ce o să te odihneşti în noapte aceasta, mă suni dimineaţă şi-mi confirmi, dacă acolo unde vieţuieşti zi de zi răsare soarele; dacă răsare atunci, pune început bun şi dând slavă Domnului mergi înainte, că viaţa nu se opreşte aici.” Ce ziceţi de această pildă a omului înţelept? Nu este aşa? Mare adevăr a grăit… De câte ori nu ne poticnim şi cârtim de fapt împotriva lui Dumnezeu? De câte ori uităm de El atunci când „ne merg treburile bine?”. De aceea este nevoie de acest început nou în viaţa noastră şi, deschizând ochii sufletului, să ne putem vedea interiorul nostru aşa cum este el şi să încercăm să ne împăcăm cu noi înşine. Dacă ne împăcăm cu noi se va împăca şi Dumnezeu cu noi. Până data viitoare vă doresc să fiţi sănătoşi şi voioşi!
Protosinghelul Serafim Caiea, stareţul Mănăstirii „Negru Vodă” din Câmpulung
1 septembrie, început de an bisericesc!
