2.Despre tainele unei vieţi abundente
O dublă desăvârşire
Hristos îl face pe închinător desăvârşit în ceea ce priveşte conştiinţa, astfel că orice sentiment de păcat este şters, iar Sfânta Scriptură spune despre sfinţi, adică despre credincioşii în Hristos, că El i-a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna. În amândouă cazurile, este vorba de una şi aceeaşi perfecţiune. În calitatea Sa de Fiu al omului, al doilea Adam, Care trăieşte în toţi cei ce sunt ai Lui, El a fost făcut desăvârşit pentru ei şi i-a făcut desăvârşiţi în El Însuşi. Desăvârşirea Lui şi desăvârşirea lor sunt identice. Am văzut în ce constă desăvârşirea Sa. Învăţând ascultarea, ascultarea care merge până la moarte, El a dus la desăvârşire firea omenească: firea Sa şi aceea a răscumpăraţilor Săi. Două lucruri sunt de reţinut: credinţa trebuie să vadă limpede ce făgăduieşte Dumnezeu, apoi să-I dea voie să facă în noi ce a promis. Rugaţi-vă ca Duhul Sfânt să vă lămurească şi să vă ferească de vederi parţiale şi incomplete cu privire la ce poate face în noi Marele nostru Preot. După aceea să socotiţi ca fiind lucrarea voastră esenţială faptul de a aştepta totul de la El şi a ceda lucrării Duhului în adorare şi încredere.
Judecata
Babilonul începe cu Nimrod. Acest oraş antic a fost sediul gloriei, al ambiţiei omului şi al independenţei lui faţă de Dumnezeu. E îngrozitor să ne gândim că toate principiile Babilonului se desfăşoară acum în mărturia creştină. După răpirea Bisericii, ele vor lua forma finală. Toate trăsăturile morale ale Babilonului sunt deja prezente, şi sfinţii trebuie să le judece şi să le evite. În toate lucrurile tentante pentru mine, pâlpâie focul iadului. Putem socoti omul vechi mort, oricând şi în orice stare ne-am afla, fie ea cât de jalnică. E nepreţuitul nostru har ca, atunci când suntem confruntaţi cu orice pericol, mare sau mic, să lansăm strigătul de alarmă S.O.S. pe care-1 trimit marinarii aflaţi, în primejdie. Trebuie să înţelegi că actuala stare de lucruri e ceva în care nu te poţi amesteca. Domnul Însuşi trebuie să hotărască dacă, în perioada aceasta, este mai bine să te bucuri sau să te întristezi.
Izvorul adevăratei smerenii
Domnul însuşi ne va învăţa care este izvorul adevăratei smerenii şi care este puterea ei. Avem cunoştinţă de faptul că Dumnezeu este Cel ce împlineşte totul în toţi şi datoria noastră este să ne lăsăm cu totul în voia Lui, ca să nu mai fim nimic şi să nu mai facem nimic de la noi înşine. Pământul va fi al celor blânzi, al celor ce nu mai speră nimic de la ei înşişi. Credincioşii caută puterea, nu pe Dumnezeu. Se pune accentul pe căutarea experienţelor spirituale exterioare. Interesul nu izvorăşte din foamea după Dumnezeu, ci din dorinţa de a descoperi fericirea interioară, de a găsi bucurie, putere, şi ne trezim că mai degrabă le căutăm pe acestea decât pe Dumnezeu însuşi. A-L vedea pe Dumnezeu este singurul scop cu care a fost răscumpărat omul de Domnul Isus Hristos. Dumnezeu e gata să împlinească în noi tot ce ne-a făgăduit. Dar nu poate dacă nu-L lăsăm pe El să lucreze în inima noastră, în mod liber, nemaisprijinindu-ne deloc pe eforturile noastre. Voind să lucrăm noi înşine, împiedicăm lucrarea lui Dumnezeu.
Mântuirea
Pe baza a ceea ce a făcut Domnul Isus pe cruce, orice om poate intra în comuniune cu Dumnezeu. Omul nu se poate mântui pe sine însuşi; mântuirea este lucrarea lui Dumnezeu; ea este împlinită şi desăvârşită. Obţinerea sau pierderea ei de către om atârnă de interesul sau de nepăsarea lui. Trebuie să facem întotdeauna deosebire între aflarea mântuirii şi experienţa conştientă a mântuirii în viaţa fiecărui om.
Iubirea
Ceea ce-L întristează, în primul rând, pe Duhul Sfânt este lipsa de iubire. întreaga noastră legătură cu Domnul Isus trebuie să fie un lucru nou, bazat pe dragostea nemărginită, a Aceluia Care, în mod real, vrea să aibă părtăşie cu mine în orice loc şi în orice clipă şi să mă păzească de Cel Rău. El poate să înlăture tot ce ar putea fi rău în inima sau în firea noastră, tot ce n-ar vrea să I se supună Lui. „Dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă; cele vechi s-au dus…” (2 Corinteni 5.17). Lucrul acesta e adevărat în mod literal pentru cel care înţelege şi experimentează ce înseamnă a fi în Hristos. Este sfânta Sa voie de a trăi în noi şi ne face astfel capabili să trăim viaţa pe care a dus-o El când a fost pe pământ. El aşteaptă doar consimţământul nostru. Cât priveşte realizarea, grija aceasta rămâne în seama Lui. Să privim la Domnul Isus, Care este nu numai Modelul nostru, dar şi împlinirea a ceea ce urmează să se producă în noi. Să-I promitem lui Dumnezeu că am prefera să murim, decât să-L facem pe El mincinos. Ar trebui să ne ruşinăm din cauză că nu mai încetăm cu îndoielile!
(continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea „Religie sau credinţă?”, de Nicolae Tonoiu.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. Telefon contact: 0745.021.424