11.8 C
Campulung Muscel
27/03/2025

Sala de jocuri de noroc, amendată

Duminica trecută, poliţiştii, alături de jandarmi, reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, dar şi alte instituţii cu atribuţii în domeniu, au verificat câteva sute de locaţii, dintre care aproape 200 de societăţi comerciale sau persoane fizice autorizate, cu privire la respectarea măsurilor organizatorice specifice, a programului de lucru şi în privinţa respectării măsurilor de protecţie de către personal şi clienţi. 457 de autovehicule au fost verificate, din care 155 de mijloace de transport persoane. Au fost date sute de sancţiuni contravenţionale ca urmare a abaterilor constatate în urma verificărilor efectuate pentru prevenirea şi limitarea infectării cu COVID-19.

Nu respecta restricţiile privind capacitatea şi programul de lucru

În cadrul acţiunilor de verificare a respectării dispoziţiilor legale în vigoare privind prevenirea răspândirii infectării cu virusul SARS-CoV-2, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung, împreună cu reprezentanţii ITM Argeş, au constatat faptul că, în incinta unei săli de jocuri de noroc de pe raza municipiului nu erau respectate restricţiile privind capacitatea maximă admisă, de 30%, stabilite prin Hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Argeş nr. 15 din 12 martie 2021. Astfel, operatorul economic a fost sancţionat contravenţional cu 2.000 de lei, conform Legii nr. 55/2020. Adrian TĂNASE

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!