02/07/2026

Ciprian Ţurlea, nou vice al Mioveniului

În cadrul şedinţei Consiliului Local Mioveni de joi, 21 ianuarie, a fost ales viceprimarul oraşului pentru mandatul 2020-2024. Este vorba de consilierul local PSD, Ciprian Ţurlea, care a fost ales cu 12 voturi. Acesta i-a avut contracandidaţi pe Ovidiu Pârvu, de la USR, care a primit trei voturi, şi pe Sorin Fâlfănescu, de la PNL, care, de asemenea a fost votat de 3 colegi consilieri. În sală au fost 18 din cei 19 consilieri locali. 

„Felicitări Ciprian Ţurlea, bun venit în echipa de conducere a Primăriei Mioveni! De astăzi (nr. joi, 21 ianuarie), oraşul Mioveni are un nou viceprimar, ales prin vot, în cadrul şedinţei de Consiliu Local, în urma nominalizărilor făcute de reprezentanţii celor trei partide politice care reprezintă comunitatea din Mioveni la nivel administrativ. Mă bucur să fac echipă cu un reprezentat al tinerei generaţii, care poate avea o viziune mai nouă şi modernă asupra unor aspecte, un tânăr implicat de-a lungul anilor în diverse proiecte civice şi sociale, activ şi în plan politic. Cu o puternică dorinţă de muncă şi guvernat de cele mai bune intenţii, sunt convins că Ciprian Ţurlea – de astăzi noul viceprimar al oraşului, va încerca să demonstreze zi de zi, prin implicare şi responsabilitate că a meritat să ocupe această funcţie. În egală măsură, nu trebuie să uităm devotamentul şi munca depusă de domnul Aurel Costache, colegul meu alături de care am muncit aproape 20 de ani, pentru dezvoltarea comunităţii, împreună formând o echipă unită şi eficientă!”, a transmis edilul de la Mioveni, Ion Georgescu.

Ciprian Ţurlea are 32 de ani, este inginer în cadrul societăţii Delta Invest din Mioveni, este căsătorit şi are o fetiţă de doi ani, şi este membru PSD din anul 2009.

„Dragi colegi, stimaţi cetăţeni, ziua de astăzi reprezintă pentru mine moment de maximă bucurie, cu o încărcătură emoţională aparte, dar şi un reper al responsabilităţii faţă de comunitatea şi colegii care, sunt convins că, au mari aşteptări de la mine. Vă mulţumesc pentru această oportunitate şi pentru încrederea acordată. Acest nou început în administraţia locală mă responsabilizează şi vreau să demonstrez că am meritat pe deplin funcţia de viceprimar al oraşului Mioveni. Iubesc acest oraş la fel de mult cum ştiu că-l iubiţi şi dumneavoastră şi vreau ca din postura de secund al primarului Ion Georgescu să contribui activ şi cât mai implicat la dezvoltarea oraşului şi a comunităţii. Aşa cum am spus şi în timpul campaniei electorale, am planuri, idei şi mai ales dorinţa de a continua ritmul început de colegii mei, mai vechi sau mai noi din Consiliul Local. Alături de echipa condusă de Ion Georgescu, ne propunem să investim în dezvoltarea comunităţii şi a serviciilor publice, în sănătate, educaţie, infrastructură. Totodată avem responsabilitatea de a finaliza proiectele de care Mioveniul are mare nevoie. Indiferent de apartenenţa politică, le transmit colegilor din Consiliul Local să fim solidari şi uniţi în efortul comun de a face din oraşul nostru o comunitate frumoasă, modernă şi prosperă. Viaţa nu începe şi nici nu se termină cu o funcţie, iar eu voi rămâne acelaşi om deschis şi muncitor pe care îl cunoaşteţi. Iar dacă nu m-aţi cunoscut deja, vă invit să ne cunoaştem şi să colaborăm împreună! Cu respect şi consideraţie, Ciprian Ţurlea – cu voia dumneavoastră, de astăzi, viceprimarul oraşului Mioveni.”, a fost şi mesajul noului viceprimar de la Mioveni. Isabela FILIP

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!