3.5 C
Campulung Muscel
23/03/2023

Primăria, reorganizată tot pe plus

 

Şi la noua administraţie, la fel ca la vechea, reorganizarea aparatului primarului dă cu plus. Noi, cei din afara Primăriei, tot avem impresia că sunt prea mulţi şi prea bine plătiţi, dar iată că ne contrazic iar acest sentiment al inutilităţii multora dintre figurile livide, care bântuie rutinate prin instituţie, noile propuneri în materie de personal. Joi, aleşii municipali deschid laptop-ul pentru prima şedinţă ordinară a anului, al cărei „cap de afiş” îl reprezintă organigrama şi statul de funcţii. Prima constatare la vederea totalului: este nevoie de mai mult personal decât cel găsit la “locul faptei”! Când a plecat din funcţie, Liviu Ţâroiu a lăsat aprobate 125 de posturi în Primărie, în legislatura sa grila fiind mărită cu şase poziţii, faţă de cele 119, preluate în 2016, când a câştigat alegerile. Cele şase posturi introduse suplimentar, aprobate pe 31 octombrie 2019, urmau să intre în vigoare chiar de la 1 noiembrie 2019. Vă amintim că, în ultima jumătate de an a mandatului, fostul primar şi-a dorit să înfiinţeze 28 de job-uri, dar puternica reacţie dezaprobatoare a opiniei publice i-a temperat intenţiile binefăcătoare tot cu nişte pile, aşa cum au fost „podoabele” recrutate în mandatul său. 

Lui Liviu Ţâroiu îi „datorăm” severa degradare a colectivului Primăriei, ticsit cu nişte catastrofe în materie de personal, cu care i-ar crăpa obrazul de ruşine oricărui angajator. „Blindate” de drepturi, care îngreunează procedura de concediere, ce impune să te „plimbi” cu incompetentul prin toate fazele de sancţionare, până ajungi să-l arunci afară din Primărie. Şi cu câţi ar trebui să se piardă vremea, până scapi de toate „ciurucurile” care pierd vremea la serviciu! 

„Curăţenia” promisă în campanie începe cu eliminarea a 19 posturi dintre cele vechi. Măsura propusă Consiliului Local – în caz că va fi încuviinţată în formula prezentată – nu va aduce nicio economie de personal. Şi asta pentru că, în locul celor 19, vor fi înfiinţate alte 24 de locuri de muncă! În rest, reorganizarea înseamnă comasarea unor servicii şi compartimente, înfiinţarea unora noi şi schimbarea unor titulaturi, deşi n-apucaseră să se învechească denumirile aprobate acum un an şi jumătate. Consecinţa viziunii de restructurare propuse consilierilor municipali o constituie un efectiv mai numeros cu şapte „bucăţi”. De la 125, câte a lăsat Liviu Ţâroiu, la 132, nevoia de personal a Elenei Lasconi. Două funcţii s-au înfiinţat în luna decembrie, când aleşii au fost de acord ca municipiul să aibă un city manager, iar viceprimarul, un consilier. 

De ce se măreşte schema de salariaţi a Primăriei în loc să scadă? Pentru că legea permite un număr maxim de 300 de posturi pe Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Câmpulung. 300 de posturi care se raportează la o populaţie de 35.515, în anul 2020! Ce fericită ar fi doamna Iarca dacă ar colecta taxe şi impozite de la 35.500 de locuitori! Acelaşi număr de cetăţeni existent în scripte, nu şi în locuinţele goale din oraş, permite 37 de angajaţi la Poliţia Locală şi 10 la un compartiment pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile. 

Poliţia Locală este serviciul care va simţi cel mai intens măsura reorganizării. Cea mai însemnată schimbare constă în promovarea Poliţiei Locale de la Serviciu Public la Direcţie. Asta înseamnă că va avea un director executiv, pe picior de egalitate, salarial vorbind, cu ceilalţi trei directori ai Primăriei, şefa Economicului, Violeta Iarca, arhitectul şef Cătălin Victor Ghiţă şi şeful Socialului, Cătălin Bădiţa, a căror leafă de bază sare de 10.000 de lei. La noua direcţie a Primăriei se fac şi concedieri, şi angajări, şi transferuri de la alt serviciu. 

Angajări: va fi angajat, aşa cum am spus, un director, iar şeful de până acum, Dragoş Nicolae, va fi şeful Serviciului Circulaţia pe Drumuri Publice al Poliţiei Locale. În afara directorului, se mai înfiinţează un post de poliţist local la Compartimentul Monitorizarea Domeniului Public şi Privat. Vom afla, sperăm, la şedinţă de ce este nevoie de încă un agent, căci păreau suficienţi cei existenţi. 

Concedieri: oamenii de teren cu statut de poliţist local, inclusiv conţopiştii de la birouri, răsuflă uşuraţi. Nu vor fi restructuraţi, fiind menţinuţi până la ultimul. Potrivit noii versiuni, se desfiinţează 13 paznici din cei 18 ai Poliţiei Locale. Prin această restructurare, colectivul ar fi trebuit să scadă de la 37 la 24. Dar, cu cei doi viitori angajaţi, vor fi 26, cărora li se alătură doi inspectori de la Compartimentul Autorizări şi Autorizaţii de Funcţionare al Primăriei: Liviu Popescu şi Carmen Bădulici. Aşadar, ni se propune o Poliţie Locală, condusă de un director, cu un personal subţiat de nouă inşi. 

Cine mai pleacă din Primărie? Marcel Pârşan şi Gabriel Corleanu. Posturile lor de referenţi, de la Protecţie Civilă, respectiv Administrativ, se desfiinţează. La fel, doi dintre cei trei paznici de la Administrativ. Stoican, Dîmboviceanu şi Ungureanu vor da concurs pe postul rămas. Se mai elimină din grijă două posturi de inspectori neocupate: unul la Iluminat Public, mai ales că avem, oficial, firma Pet Electric Global ca operator al municipiului, celălalt, la Compartimentul Guvernanţă corporativă şi sprijinire a asociaţiilor de proprietari. 

În caz că aleşii aprobă, concediaţii nu rămân pe drumuri, de azi pe mâine, întrucât hotărârea intră în vigoare de la 30 aprilie 2021. Grosul angajărilor, 17 la număr, vor fi la un nou înfiinţat Serviciu de Politici Publice, Comunicare şi IT şi la Fonduri Europene. Plus doi inşi la Poliţia Locală. Dar vor fi satisfăcute şi cererile de colegi noi, la Resurse Umane, Patrimoniu şi Fond Locativ şi la Agricol, unde lucrează obositul devenit vedetă naţională, forţat de Ţâroiu să se angajeze la Primărie. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!