16.5 C
Campulung Muscel
07/10/2024

Aranjamentele unei doamne

 

O femeie din zona noastră, toată viaţa, a trăit pentru a-i reduce la tăcere pe cei pe care a considerat că o deranjează. Ajunsă la o vârstă a amintirilor, se gândeşte cu melancolie la vremurile în care doar un singur cuvânt era de ajuns pentru a elimina pe oricine îi stătea în cale şi pentru a „înscăuna” câte o rudă în locul celui căzut. Aşa azi, aşa mâine, până ce şi-a câştigat numai duşmani pe unde a trecut. Pentru a-şi salva soţul, a recurs la mici ciubucuri, iar mai apoi şi-a aranjat bine şi copiii. Acum, se zbate să-şi aranjeze într-un loc călduţ o rubedenie, dar pentru a-şi definitiva planul, are nevoie de măiestria de care a dat dovadă în timp. Pentru a-şi duce planul la bun sfârşit, trebuie cu orice chip să elimine o persoană care îşi vede de treabă, dar care nici nu se aşteaptă la ceea ce se va întâmpla.

Cleveteală slobodă

Un bărbat de prin zona noastră, trecut de prima tinereţe, dar plin de vicii este prezent peste tot pe unde se găseşte mâncare şi băutură. Are mare grijă de a fi mereu pus la patru ace, deoarece nu se ştie pe unde va fi invitat. La ultima sa apariţie în mod public, a mâncat omul până ce nu a mai putut, după care s-a apucat de băut şi a băut până ce nu a mai ştiut nici pe unde, nici cu cine este. Numai că, băut fiind, a început să vorbească cu cine îi ieşea în cale vrute şi nevrute. Interesant a fost în momentul în care a început o bârfă în grup, iar persoana care era discutată era chiar lângă umărul său. Până ce i-a fost atrasă atenţia, a avut, însă, multe de spus, lucru care a iscat şi o ceartă pe măsură între cele două personaje.

Musceleanul de pe bulevard

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!