Peisajul bărbaţilor feroce s-a îmbogăţit cu un exemplar tare de tot. Într-o zi, pe când încerca să agaţe o domnişorică la o cafenea, învăluind-o în dulcegării şi şuşoteli de amor, bărbătuşul a rămas cu talpa lipită de podea. S-a aplecat, fără a fi observat de duduia vrăjită până peste vârful urechilor de farmecul de două parale al fantelui de cartier, şi… stupoare! Cuiele din pantofii lui de lac i se înfipseseră în podea, în timp ce, nervos şi nerăbdător ca fetiţa să-i pice rapid în braţe, tânărul bătuse din picior exact ca Bocănilă. Cu mare greutate şi-a dezlipit tălpile „încinse” şi, cum nu putea să umble în şosete pe stradă, a început manevrele de cizmărie necesare. A cerut ciocan în stânga şi în dreapta, fiind pocnit de o madamă care nu înţelegea la ce se referă exact bărbatul. Rămas fără pantof şi fără companie, Don Juan-ul a pornit cu lacrimi în ochi către casă, târându-şi talpa după el.
Capra cu trei ţapi
O fătucă şi-a găsit drept scop în viaţa vânarea bărbaţilor cu bani. Cartierul îi cunoaşte apucăturile, iar vecinii asistă neputincioşi la orgiile din apartamentul fetei. „Căpriţa” şi-a făcut o groază de amanţi generoşi şi înfocaţi. Primul dintre ei, un patron de cartier, cu nevastă şi copii, o vizitează după amiaza, aducându-i toate cele necesare unui ospăţ în regulă. Spre seară, un profesoraş cu stare materială bună la ţară îi încântă simţurile domnişoarei cu vorbe dulci şi promisiuni că o ia de nevastă. Noaptea este rezervată celui mai înfocat admirator al domnişoarei, directorul unei instituţii din judeţ, care a mai ajutat-o pe micuţă să mai treacă o teză, să mai sară peste orele plictisitoare, în favoarea plimbărilor şi a colindatului prin magazine. Cu aşa performanţe, „capra” noastră are toate şansele să-şi sporească turma de „ţapi”. Musceleanul de pe bulevard
Don Juan-ul desculţ
