20.2 C
Campulung Muscel
25/06/2024

Patru atlete de la LPS Câmpulung, locul II la Campionatul Naţional de Ştafete

Stadionul „Iolanda Balaş Soter”, din Bucureşti, a găzduit sâmbătă, 3 octombrie, Campionatul Naţional de Ştafete pentru seniori, juniori şi copii, competiţie organizată de Federaţia Română de Atletism. 

La întreceri a fost prezentă şi o delegaţie de la Liceul cu Program Sportiv Câmpulung, având în componenţă pe Denisa Predică, Andreea Tăbăcaru, Miruna Pricop şi Antonia Sârbu, care a concurat în proba de 4X100 m, U20. Elevele antrenoarelor Doina Rusu, Daniela Leocă şi Daniela Păcioianu au avut o evoluţie peste aşteptări, dacă e să ne raportăm la ultimii ani, perioadă în care LPS Câmpulung nu a avut o tradiţie în această probă, reuşind să se claseze pe poziţia a doua, cu timpul de 51,45 secunde. Pe primul loc a venit ştafeta CS Rapid Bucureşti (48,82 s), iar pe locul al treilea s-a clasat echipa de la CSS Focşani (52,20 s). Ultima echipă care a reprezentat LPS Câmpulung într-o competiţie naţională în proba de ştafetă a fost alcătuită din Adrian Moroian, Valentin Creţu, Grigore Andrei şi Bogdan Bărcăcilă, sportivii reuşind să se claseze pe locul 5 la „naţionalele” de sală din 2004. Alex BARBU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!