20 C
Campulung Muscel
18/07/2024

Pe şase terenuri ale Primăriei vor fi ridicate sirene de alarmare în caz de pericol hidrometeorologic

Pe 4 august, firma European Funds Invest a înaintat Primăriei Câmpulung o solicitare, pentru darea în folosinţă gratuită, pe toată durata investiţiei, a şase terenuri proprietate publică, unde vor fi amplasate sirene electronice, cu puteri între 118 dBA/30 metri şi 131 dBA/30 metri. Construcţia în sine se compune dintr-un pilonet de 3 metri înălţime sau un stâlp cu zăbrele, tip gsm, cu înălţimea cuprinsă între 10 şi 30 metri, care va susţine sirena electronică, paratrăsnetul şi priză de pământ, şi fiderii aferenţi. 

Astfel, aleşii locali au fost solicitaţi să aprobe această solicitare venită din partea Apelor Române, care derulează un proiect privind gestionarea situaţiilor de urgenţă în zonele în care sunt baraje de acumulare. Întâlnirea Legislativului câmpulungean a avut loc marţi, 8 septembrie, consilierii fiind de acord cu cererea. Este vorba de proiectul WATMAN, cu fonduri externe nerambursabile – „Sistem informaţional pentru managementul integrat al apelor-etapa II”, dezvoltat de către Administraţia Naţională Apele Române. Acesta prevede gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene hidrometeorologice periculoase, având ca efect producerea de inundaţii, secetă hidrologică, precum şi incidente sau accidente la construcţii hidrotehnice, poluări accidentale pe cursurile de apă.

Acest proiect este în faza de elaborare a studiului de fezabilitate, în cadrul căruia se va implementa un sistem de avertizare-alarmare, care are în vedere reducerea riscului tehnic şi creşterea rezilienţei populaţiei aflată în zonele i-nundabile din aval de 89 de baraje importante ale ANAR (Administraţia Naţională „Apele Române”). Sirenele vor fi operate prin telecomandă, vor difuza anunţuri verbale transmise în direct şi preînregistrate, semnale diferite de alarmare. 

Funcţionarea sistemului de alarmare va fi următoarea: 

-Informaţii privind starea barajului sunt transmise la dispecerul de la SGA Argeş, unde sunt procesate şi generează pragurile de atenţie;

-Dispecerul SGA Argeş transmite pe canale de comunicaţii rapide date privind pragurile la ISU Argeş;

-ISU Argeş ia măsurile necesare pentru activarea sirenelor.

Sirenele vor avea în componenţă radiatoare acustice (capul sirenei este compus din radiatoare de sunet şi goarnele aferente; suport antenă cu paratrăsnet şi priză de pământ; antenă directă; radiatoarele de sunet vor fi legate de dulapul electronic de comandă al sirenei prin intermediul unui cablu de conexiune, care va fi fixat în interiorul catargului pentru a fi ferit de intemperii; radiatoarele de sunet trebuie să fie construite din aliaj de aluminiu rezistent la influenţa factorilor externi: vânt, ploaie, lapoviţă şi ninsoare, temperaturi extreme, radiaţii solare), dulapul electronic de comandă (alimentarea cu energie electrică din cel puţin trei surse energetice diferite: 230Vca cu rezervare pe baterie tampon 12/24V; 12/24 Vcc instalaţie fotovoltaică cu rezervare; acumulator 12/24V; dulapul trebuie prevăzut cu uşă metalică etanşă cu încuietori cu cheie; cofret metalic cu sistem anticondens; mediu de comunicaţie: canal de bază-centrala este echipată cu interfeţe de comunicaţie adaptate la mediul de transmisie (TETRA, satelit, GSM, Ethernet); canal de rezervă – va fi echipat cu modem radio GSM/GPRS). 

Iată care sunt locaţiile unde vor fi amplasate cele şase sirene de alarmare, care vor fi folosite în cazul în care sunt probleme cu Barajul Râuşor:

8terenul Şcolii Generale nr. 5, din strada Negru Vodă, nr. 282, cu o suprafaţă de 4.370 metri pătraţi;

8spaţiul verde din strada General Poşoiu, cu suprafaţa de 1.314 metri pătraţi;

8terenul aferent pavilionului financiar-contabil al Spitalului Municipal, din strada Alexandru Voievod, nr. 59, care are 2.930 metri pătraţi;

8Staţia de Epurare, din strada Drumul Morii, nr. 2, cu aria de 31.742,75 metri pătraţi;

8terenul de 3.960 metri pătraţi aferent Căminului Cultural Apa Sărată, din Şoseaua Naţională, nr. 69;

8la Şcoala Generală Grădişte, din Şoseaua Naţională, nr. 175, care are un teren de 3.188 metri pătraţi.

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!