Magda BĂNCESCU
Fiind perioada în care termenul „proiecte” este pe buzele candidaţilor, ne-a venit în minte o iniţiativă recentă a liberalilor, abandonată de aceştia imediat după acceptarea ei de către finanţatorul Ţâroiu. Deşi, exploatată cu inteligenţă, ar fi putut constitui o excelentă temă electorală. Este adevărat că nici contextul în care a apărut n-a încurajat cetăţenii să se implice, în timp ce COVID îşi făcea intrarea în târg, în jeturi de clor pe străzi şi prin scări de bloc. Dar dezinteresul promotorilor de la PNL de a urmări cum pune primarul în aplicare propunerea lor a fost evident. Pe la începutul anului, când rivalii lui Ţâroiu şi-au anunţat alesul, Nicu Zaharia a dezvăluit ce noutăţi are el pentru cetăţeni, ca viitor primar. Una dintre idei, împrumutată de la primari care, din curtoazie, îşi bagă în seamă contribuabilii şi altfel decât invitându-i să-şi plătească obligaţiile la Primărie, se cheamă „bugetare participativă”. Dacă, lecturând sintagma, vi se pare greoaie şi abstractă, auzind-o… e şi mai şi!
„Bugetarea participativă” este o noutate pentru Câmpulung, nu pentru oraşele civilizate, în care primarii dialoghează cu locuitorii şi, din bun simţ, alocă finanţări pentru sugestiile lor. În ciuda denumirii pompoase, conceptul este simplu. La constituirea bugetului local, se pun de-o parte nişte bani, cu care se pun în practică proiecte cerute de cetăţeni. Întrucât Primăria nu-şi permite să susţină o sută de idei, din o sută de domenii, organizatorii sesiunii de selecţie limitează aria recomandărilor la cât îi ţine punga. În 2020, când s-a încercat aplicarea acestei premiere la Câmpulung, autorităţile au invitat cetăţenii să facă propuneri legate de învăţământ şi mobilierul stradal. Suma pusă la bătaie: 50.000 de lei.
Cum a început povestea, am spus la început. Profesorul Zaharia i-a adormit pe ziarişti, la o conferinţă de presă, prezentându-le această temă, bună, de altfel, luată de la alţii. Am auzit-o la televizor de nenumărate ori, în cadrul unor reportaje realizate în localităţi în care primarii au aplecat urechea la „mărunţişuri” sesizate de oamenii de rând. „Bugetarea participativă” îi face bine şi primarului, pentru că mulţumeşte un concetăţean, care se simte mândru că „aia s-a făcut la ideea mea”. Expozeul monoton al lui Zaharia, care menţine destul de ridicat nivelul adresării, uitând că cei mai conştiincioşi votanţi nu sunt colegii cu doctorate, a fost urmat de veşnica orăcăială de la buget a liberalilor, care au adus o droaie de amendamente. Printre care şi acesta, al „bugetării participative” – şi e ultima oară când apare sintagma în acest text, ca nu cumva să mototoliţi ziarul -, pe care Liviu Ţâroiu l-a acceptat fără crâcnire. Viclean insul! Dacă l-ar fi respins, ar fi părut că se opune nu liberalilor, ci concetăţenilor, care vor şi ei să fie întrebaţi, consultaţi, cooptaţi în înfrumuseţarea oraşului. Nu cu sapa, căci nu se calcă nimeni pe bătături pentru muncă voluntară.
La buget, primarul a acceptat toată lista de revendicări peneliste, că doar nu-l durea gura să le ceară scribilor Primăriei să le introducă în buget. Nu le face el pe ale lui, darămite pe ale altora! Fiind campanie electorală, Ţâroiu ar fi fost de acord şi să-l cloneze pe Negru Vodă, dacă opoziţia i-o cerea. Aşadar, completările dorite de opozanţi, printre care şi cea despre care povestim, au trecut la vot. Asta a fost în februarie. În martie, primarul şi ai lui au pregătit hotărârea de Consiliu, în ochii comunităţii, ei fiind, practic, iniţiatorii proiectului pilot, nu liberalii, cărora le facem noi reclamă acum.
În ultima zi a lunii martie, când aleşii au votat regulamentul conceput de subalternii primarului, ne aflam de două săptămâni în starea de urgenţă. Nimănui nu-i păsa de invitaţia autorităţilor de a gândi altceva în afara kilelor de făină, zahăr şi ulei de pe lista de provizii înălţate până la tavan. Cum erau forţaţi să stea în case, ce pretindea Primăria de la câmpulungeni era şi un mod de a-şi umple timpul. Mai exact, proiectul, care nu trebuia să fie unul profesionist, era depus on-line, prin intermediul site-ului Primăriei. Autorilor nu li se cerea decât să-şi formuleze propunerile clar şi concis, folosindu-se şi de imagini, schiţe, etc., dacă voiau, şi să se refere doar la dotări, modernizări, reparaţii ale bunurilor publice ale Câmpulungului.
Proiectele validate de o comisie a Primăriei erau supuse votului cetăţenilor, pe platforma on-line, la finalul procesului fiind alese cele mai votate, până la epuizarea bugetului alocat fiecărui domeniu în parte. Lansarea procedurii s-a produs pe 1 aprilie, cu termen limită pentru depunere pe 30 aprilie, prelungit şi pe parcursul lunii mai. Ce s-a întâmplat după… nu i-a mai interesat pe liberali, care, auzind că lumea nu manifestă receptivitate, şi-ar fi putut salva iniţiativa. Fie insistând pentru promovarea ei – care a lipsit în totalitate, Ţâroiu fiind interesat ca lumea să nu afle şi să păstreze banii, nu să-i toace pe „gărgăunii” concetăţenilor -, fie înaintând ei, prin oamenii lor, câteva probleme de rezolvat în domeniile convenite. Nimic! S-au mulţumit ca Ţâroiu să le comunice că n-a primit nimic de la potenţialii beneficiari de lucrări şi reparaţii. Păi, la anul, îndrăzneşti să mai ceri să se repete procedura şi la o sumă care să se simtă?!
Ce-a învăţat domnul profesor Zaharia din această lecţie? Din biblioteca personală, invită alegătorii – foarte mulţi lipsiţi de dispozitive inteligente – să-şi verse necazurile tot pe o platformă on-line, despre care candidatul PNL susţine că-l va ajuta să-şi construiască programul administrativ pe următorii patru ani. Şi noi care credeam că programul se construieşte pe stradă, printre oameni, unde se consolidează imaginea celui care îşi doreşte cu adevărat să conducă. Aşa cum face – dăm un exemplu de la PNL – prefectul, care trage COVID pe ambele nări, colindând pieţele, supermarketurile şi târgurile.