12.4 C
Campulung Muscel
01/11/2024

Manifestări restrânse de Ziua Eroilor

Pe 28 mai, credincioşii ortodocşi au sărbătorit Înălţarea Domnului, când Biblia spune că, după Înviere, Iisus Hristos s-a arătat ucenicilor timp de 40 de zile, iar apoi s-a înălţat la cer în prezenţa lor. Această zi sfântă este cunoscută şi sub numele de Ispas şi marchează momentul în care creştinii se salută unul pe celălalt cu „Hristos S-a înălţat!“ şi „Adevărat S-a înălţat!“. Biserica Ortodoxă Română sărbătoreşte la Înălţarea Domnului şi ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. Ministerul Apărării Naţionale a organizat, ieri, în format restrâns, din cauza pandemiei COVID-19 manifestări comemorative în localităţile din ţară în care se află cimitire de război și monumente ridicate în memoria celor care şi-au dat viaţa pe cîmpurile de luptă pentru apărarea patriei.

În municipiul Câmpulung, manifestările prilejuite de Ziua Eroilor nu au mai avut amploarea din anii precedenţi. Reprezentanţi ai Primăriei şi Consiliului Local au depus câte o coroană de flori la Monumentul Eroilor din Cimitirul Flămânda şi Monumentul Eroului Necunoscut din Piaţa Jurământului, lipsind ceremonialele militare şi religioase. Au participat la această acţiune primarul Liviu Ţâroiu, viceprimarul Mărgărin Blidaru, şeful Poliţiei Locale, Dragoş Nicolae, consilierii locali Marin Stanciu, Ion Iliescu, Cornel Băjan, Ionel State, Adriana Mălăncioiu şi Sergiu Cicu. Ziua Eroilor a fost marcată şi la Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele”. Pe platoul unităţii s-a desfăşurat un ceremonial militar şi religios, singurul din Garnizoana Câmpulung, în cadrul căreia noul comandant, locotenent colonel Liviu Costin Bălăceanu a depus o coroană de flori la monumentul eroilor ridicat în incinta batalionului. La acest eveniment au participat un număr restrâns de militari, fiind luate, totodată, măsuri pentru combaterea răspândirii noului coronavirus. „Curajul şi devotamentul eroilor nu vor fi uitate niciodată de poporul nostru, iar fiecare dintre noi vom purta în suflete pururea recunoştinţă eternă eroilor neamului”, este mesajul transmis de conducerea unităţii la ceas de mare sărbătoare creştină. Reamintim că prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor şi sărbătoare naţională bisericească. Totodată, Legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război a proclamat cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos – Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român. Alex BARBU

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!