Ce achiziţii au mai făcut primarii din Muscel fără legătură cu coronavirusul
Deşi mult mai puţine faţă de alte primăveri netulburate, aşa cum este cea pe care o traversăm cu tristeţe şi îngrijorare, primarii din Muscel au încetinit la minimum elanul contractărilor de lucrări şi studii, prioritare fiind cheltuielile determinate de limitarea riscurilor pandemiei. Unii dintre primari, cei preocupaţi de protecţia comunităţilor fiind mai puţini decât omologii care aşteaptă ca boala să treacă fără să se atingă de aşezările lor. Cu toate că prevenţia nu strică niciodată. Ionel Dulamă, Gheorghe Matei, Cristian Hristu Dică, Vasile Leau, Tudorel Miriţă şi Liviu Ţâroiu au făcut loc pe agenda de lucru unor investiţii programate în momentul aprobării bugetelor locale. Cea mai importantă mişcare aparţine edilului câmpulungean care se pregăteşte să contracteze firma căreia îi va delega serviciul de iluminat public. Dar până atunci are nevoie de un specialist care să-l ajute să pregătească licitaţia, auditând acest domeniu învechit, pentru care se pregăteşte o investiţie de modernizare, cu fonduri europene.
RUCĂR. Primarul Ionel Dulamă a angajat o firmă din Piteşti, pentru lucrarea de proiectare şi execuţie de coloane electrice: SP 4 – strada Spitalului; SP 6 – strada Lemnarilor; SP 2 – strada Pieţei; SP 12 – strada Peste Vale; SP 5 – strada Valea Iei; SP 7 – strada Morii; SP 11 – strada Splaiul lui Maldăr; SP 3 – strada Valea Frasinului; Staţie Pompare, Comuna Rucăr. Preţul contractului atribuit direct, pe 7 aprilie, firmei Solado Group SRL se cifrează la 86.530,30 lei.
MIHĂEŞTI. Dispensarul Mihăeşti are nevoie de instalaţie de încălzire centrală. Lucrarea contractată, pe 6 aprilie, îl costă pe primarul Gheorghe Matei 49.138,72 lei. Execuţia instalaţiei de încălzire centrală la imobilul cu regim de înălţime P+1, suprafaţă construită de 360,86 mp, o va asigura firma câmpulungeană Siacons Eurotrust SRL. Potrivit prezentării în rezumat a investiţiei, „lucrările cuprind: instalaţie interioară de gaz, la parter şi etaj; două centrale termice 24 kW, la parter şi etaj, radiatoare din oţel; instalaţie termică, la parter şi etaj.”
Tot la Mihăeşti, în pregătirea unei investiţii cerute de oameni, s-au achiziţionat servicii de întocmire de ridicări topografice, pe străzi comunale, pentru extinderea reţelei de gaze naturale pe o lungime de aproximativ 1 km, astfel: sat Mihăeşti – Uliţa Capela (0,28 km); DN 73, punct Dobrescu (0,33 km); Uliţa Nuţu Gheorghe (0,2 km); Uliţa Lili Poştă (0,07 km). Contractul în sumă de 7.140 lei a fost încredinţat, pe 8 aprilie, firmei din Vultureşti, Global Cadastru Solution.
COŞEŞTI. 147.131,60 lei este valoarea contractului de reparaţii la clădirea Primăriei Coşeşti, pentru a cărui punere în operă primarul Nicolae Pană a ales o firmă din Bucureşti, SC Antichi Costruttori SRL. Atribuirea lucrării s-a făcut pe 7 aprilie, când autorităţile de la margine de Muscel au achiziţionat prin SICAP intervenţiile constând în: „1.Demontare de lambriuri – 55 mp; 2.Reparaţii diverse la ferestre – 23 bucăţi; 3.Înlocuirea corpurilor de iluminat – 35 bucăţi; 4.Demolarea unui perete din beton – aproximativ 2 mc; 5.Îndepărtarea tencuielii degradate – 40 mp; 6.Amorsarea pereţilor – 55 mp + 162 mp; 7.Executare de tencuieli interioare – 75 mp; 8.Reparaţii cu glet la tencuieli – 225 mp; 9.Aplicare de amorsă şi vopsea lavabilă – 712,5 mp; 10.Desfacere de parchet – 57 mp; 11. Montare de parchet recuperat – 57 mp; 12.Înlocuirea prizelor – 10 bucăţi; 13.Înlocuirea întrerupătoarelor – 2 bucăţi; 14.Placare cu rigips – 3 mp; 15.Glafuri din rigips – 3 m; 16.Desfacere de pardoseli fără recuperare de material – 32 mp; 17.Montare de parchet – 32 mp.” Asta pe partea de reparaţii interioare.
În ceea ce priveşte cerinţele de reparaţii la faţada Primăriei şi la acoperiş, acestea cuprind: 1.Îndepărtarea tencuielii degradate – 124 mp; 2.Amorsarea pereţilor – 124 mp; 3.Executarea tencuielilor exterioare cu adeziv – 124 mp; 4.Amorsarea pereţilor în vederea aplicării de tencuială decorativă – 397 mp; 5.Executarea tencuielilor exterioare cu tencuială decorativă – 397 mp; 6.Înlocuirea jgheaburilor – 30 m; 7.Înlocuirea burlanelor – 14 m; 8.Vopsirea tablei învelitoare – 517 mp.
Trebuie refăcută şi rampa de acces pentru persoane cu dizabilităţi, condiţiile puse constructorului fiind următoarele: 1.Modificarea porţii de acces pentru persoanele cu dizabilităţi – 1 buc; 2.Executarea şi vopsirea mâinii curente – 12 m; 3.Executarea şi lăcuirea supraînălţării din lemn la Biroul Taxe şi Impozite – 8 mp.
În legătură cu această investiţie se află contractul de dirigenţie de şantier, încredinţat direct, pe 10 aprilie, unei firme din Piteşti, SC Egetic Top Activ SRL. Contra sumei de 3.570 lei, dirigintele de şantier va monitoriza maniera în care decurg reparaţiile la imobilul Primăriei.
SCHITU GOLEŞTI. Înfiinţarea distribuţiei de gaze naturale în satul Loturi şi pe strada Valea Neagră din satul Valea Pechii a mai parcurs un pas. Pe 9 aprilie, primarul Tudorel Vasile Miriţă a angajat societatea câmpulungeană Geotopocad Concept SRL-D, pentru elaborarea studiului topografic necesar investiţiei precizate. Serviciile specialistului contractat costă 2.000 lei.
BOTENI. Cea mai recentă achiziţie efectuată de primarul Vasile Leau o reprezintă o lucrare de subtraversare a DN 63 D, pentru introducerea conductei de canalizare în punctul Staţie de Epurare, pe o lungime de 8 m. Contractul atribuit, pe 8 aprilie, unei firme din Prislopu Mare, Geo & Adi Maestro 2007 SRL, include şi transportul utilajului de subtraversare pe distanţa cuprinsă între Prislopu Mare (Drăganu) – Piteşti – Boteni şi retur. Preţul lucrării se ridică la 3.921,05 lei.
VLĂDEŞTI. Şi edilul Cristian Hristu Dică a apelat la portalul de achiziţii publice, pe 8 aprilie, pentru a-şi asigura întocmirea unei documentaţii tehnice pentru avizarea unei săli de sport. Lucrarea o face o firmă din Satu Mare, Prodcad Business SRL, la preţul de 35.700 lei.
CÂMPULUNG. Încheiem cu municipiul, unde Liviu Ţâroiu se pregăteşte să bifeze sarcina de delegare a serviciului de iluminat public, înţelegerea la care a ajuns, anul trecut, cu Consiliul Local. Asta ca să nu înfiinţeze un serviciu de iluminat public, după cum intenţiona primarul, serviciu pe care l-a programat să funcţioneze cu opt salariaţi, dintre care unul cu salariu de şef. Dar până la a scoate la licitaţie contractul de delegare, face nişte pregătiri constând în inventarierea acestui domeniu care are nevoie urgentă de modernizare.
Pentru această inventariere, a angajat un specialist care, cum se nimereşte, este tot din Cluj, de unde era firma agreată de Călin Andrei, SZD, cu care, în primul mandat de primar al liberalului, s-a încheiat controversatul contract de asociere în participaţiune. Contractul, atribuit direct, pe 8 aprilie, prin SICAP, unei firme din Cluj Napoca, Ago Proiect Engineering SRL, urmăreşte atât realizarea unui audit al sistemului de iluminat public, cât şi consultanţa tehnică în realizarea caietului de sarcini, în vederea delegării serviciului. Preţul se ridică la 51.943,50 lei şi acoperă îndeplinirea următoarelor cerinţe din partea autorităţii contractante.
„Auditul va fi realizat în teren şi va avea ca efect: Inventarierea componentelor sistemului de iluminat public: stâlpi (număr, dimensiuni, tipuri, stare fizică), aparate de iluminat (tip, număr, putere aparat, stare fizică), braţe de susţinere (număr, înclinare, lungimi, stare fizică) şi reţea de iluminat; Prelevarea la faţa locului a datelor necesare, privind situaţia actuală a sistemului de iluminat. Auditul nu va include ridicări topografice sau studii geotehnice; Se vor identifica şi clasifica toate străzile în funcţie de tipul şi complexitatea traficului; Se vor identifica şi localiza toate punctele de aprindere pentru iluminatul public.”
Caietul de sarcini va fi destinat externalizării serviciului de întreţinere şi mentenanţă, va respecta prevederile Legii 98/2016 privind achiziţiile publice şi va conţine: cerinţele tehnice minime solicitate pentru aparatele de iluminat şi restul componentelor sistemului de iluminat public; cerinţele minime privind calificarea şi experienţa firmei care va realiza investiţia; cerinţele minime pentru îndeplinirea indicatorilor propuşi în cadrul regulamentului de iluminat public al Primăriei; criteriile de atribuire a ofertei; criteriile de evaluare a ofertelor; alte informaţii necesare pentru realizarea în bune condiţii a procesului de achiziţie publică. „Pentru realizarea fişei de date a achiziţiei vom pregăti criteriile de calificare necesare: capacitatea economică şi financiară a ofertantului, capacitatea tehnică şi profesională şi capacitatea de exercitare a activităţii profesionale.”, sunt angajamente asumate de firma care ajută Primăria să organizeze licitaţia pentru delegarea serviciului de iluminat public. M.B.