Pentru că vremea o permite, ADP a demarat lucrările de primăvară, de la toaletatul pomilor, curăţirea străzilor şi trotuarelor de materialul antiderapant, care, iarna asta, a fost folosit în cantităţi foarte mici, dar şi acţiunile programate de reparaţii şi turnare covoare asfaltice.
Joi dimineaţa, muncitorii erau pe „teren”, în zona Parcului “Kretzulescu”, în partea de Sud, pe strada Nae Leonard, în zona prelungirii pasarelei pietonale. Înainte de a se asfalta bucata de stradă, de sub pod şi până la intersecţia cu Fraţii Goleşti, cei de la Administraţia Domeniului Public şi Privat înfiinţează un trotuar. Acesta va veni în prelungirea celui care ocoleşte parcul, începând de la Kaufland, şi duce la baza locului de trecere peste Râul Târgului. Înainte de începerea lucrărilor propriu-zise, angajaţii ADP au trebuit să mute gardul de protecţie, câţiva metri, spre parc. „Vrem să facem un trotuar. Retragem gardul, facem trotuarul şi după asfaltăm strada, începând de sub pod. Gardul îl mutăm în spatele stâlpilor de iluminat, punem bordură şi asfaltăm.”, ne-a spus Bogdan Badea, şef Formaţie Întreţinere Drumuri şi Străzi. Isabela FILIP