La 4 ani, o lună şi 17 zile de la tragedia din Clubul Colectiv, pe 16 decembrie 2019, Tribunalul Bucureşti a dat prima sentinţă în proces: în total, 115 ani şi jumătate de închisoare şi peste 50 de milioane de euro, despăgubiri. Au fost găsiţi răspunzători pentru cele 64 de vieţi pierdute şi câteva sute de răniţi, fostul primar al Primăriei Sectorului 4 Bucureşti, Cristian Piedone Popescu, patronii clubului, cei ai firmei care au asigurat spectacolul pirotehnic în noaptea fatidică, dar şi pirotehnişti, plus ofiţerii de la ISU care ar fi putut închide clubul, după ce l-au controlat. Ce s-a întâmplat pe 30 octombrie 2015 a fost catalogată cea mai mare tragedie din România, după 1989.
Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti nu este, însă, definitivă. Deja a fost atacată de numeroase părţi, inculpaţi, procurori, părţi civile şi vătămate, soarta procesului urmând să fie tranşată definitiv de Curtea de Apel Bucureşti.
Doi argeşeni morţi şi cinci răniţi
Tragedia de la sfârşitul lunii octombrie 2015 a îndoliat şi cutremurat Muscelul. Toată nenorocirea din Clubul Colectiv a pornit de la o scânteie, iar, în câteva secunde, destinul a sute de oameni a luat o turnură nefastă. De la 30, în prima lună, numărul tinerilor care au murit a ajuns la 64, iar sute au fost spitalizaţi.
Printre cei dispăruţi în seara incendiului din Capitală, au fost şi doi musceleni, Diana Elena Enache, de 24 de ani, din satul Jugur, comuna Poienarii de Muscel, şi Valentin Fieraru, de 25 de ani, din Bilceşti, comuna Valea Mare Pravăţ.
Diana Enache a murit intoxicată cu fum, incendiul a prins-o în toaleta localului, unde era împreună cu cea mai bună prietenă, Carmen Irina Opriţa, care a însoţit-o în clubul groazei. Cele două tinere, studente la Universitatea Bucureşti, la Matematică Informatică, îl însoţeau pe prietenul Dianei, Marian Achim, care făcuse afişul formaţiei rock prezente pe scena clubului.
Celălalt muscelean dispărut în tragedia de la Colectiv a fost Valentin Fieraru. Tânărul era plecat în Bucureşti, unde lucra ca barman chiar în Clubul Colectiv. Durerea familiei Fieraru a fost amplificată de faptul că Valentin era singurul copil.
Printre cei care au ajuns la spital cu arsuri destul de grave a fost câmpulungeanul Marius Frătoaica. Bărbatul se afla în club, în vinerea respectivă, fiind un mare iubitor de muzică rock. Au suferit arsuri şi muscelenii Cătălin Scânteie, chitaristul trupei Hatemode, şi soţia acestuia, Alexandrina.
Internaţi cu arsuri grave au mai fost şi Andrei Ciprian Iliescu, din Curtea de Argeş, la acea dată sublocotenent inginer la Autoritatea Aeronautică Militară Naţională, şi redactor la Maximum Rock, dar şi Oana Maria Rotariu, din Piteşti, nepoata senatorului Şerban Valeca, preşedinte PSD Argeş. Oana este fiica managerului fabricii Lear Corporation din Piteşti şi mama sa, Cristina Rotariu, este sora lui Şerban Valeca.
Peste 2,8 milioane de euro, despăgubiri
În concluzie, în urgia de la finalul lui octombrie 2015, au murit doi argeşeni, Diana Elena Enache şi Valentin Fieraru, iar cinci au fost răniţi: Alexandrina Scânteie, Cătălin Cornel Scânteie, Marius Frăţoaica, Oana Maria Rotariu şi Andrei Ciprian Iliescu.
Aceştia sau, după caz, rudele lor, s-au constituit părţi civile în proces, iar judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au stabilit cuantumul despăgubirilor pentru fiecare în parte.
În cazul Dianei Elena Enache, instanţa a obligat inculpaţii la plata a 250.000 euro, daune morale către fiecare din părinţii acesteia, Cristina Ionela şi Eleonor Enache, plus 150.000 euro, daune morale, pentru fratele ei, George Daniel Enache.
Părinţii lui Valentin Fieraru, Romeo şi Angela Fieraru au de primit de la cei găsiţi vinovaţi câte 250.000 de euro fiecare.
Pentru cei răniţi, care, de asemenea, s-au constituit părţi civile în dosar, în primă instanţă au câştigat despăgubiri morale şi materiale, care variază în funcţie de gravitatea arsurilor şi perioadele de spitalizare, pentru că vindecarea totală nu se va produce niciodată. Instanţa a stabilit pentru Alexandrina Scânteie 350.000 de euro, daune morale şi 100.000 de euro, daune materiale. Soţul ei, Cătălin Cornel Scânteie, va primi de la inculpaţi şi părţile responsabil civilmente sumele de 200.000 de euro, daune morale şi 3.420 euro, reprezentând daune materiale. Celelalte părţi civile, Cătălin Scânteie şi Mihaela Scânteie, au renunţat la revendicările civile. Cei care se fac vinovaţi de tragedie, trebuie să achite, pentru Cătălin Cornel Scânteie, suma de 46.545,67 lei, cheltuieli de spitalizare la Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni Bucureşti, iar pentru Alexandrina Scânteie: 55.336,77 lei, cheltuieli de spitalizare la aceeaşi unitate sanitară.
Pentru Marius Frăţoaica, magistraţii au stabilit 200.000 de euro, daune morale şi 50.000 euro, daune materiale. În dosar au mai fost înregistrate părţi civile mama câmpulungeanului, Eugenia Frăţoaica, şi sora lui, Corina Elena Bolboacă, dar acestea au renunţat la pretenţiile civile. În cazul lui, inculpaţii trebuie să vireze 49.047,61 lei, cheltuieli de spitalizare către Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni Bucureşti, şi 178,36 lei, tratament medical la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.
Oana Maria Rotariu ar urma să primească daune morale în valoarea de 400.000 de euro şi 200.000 de euro, daune materiale. Contravaloarea cheltuieli de spitalizare la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, pentru Oana Maria Rotariu, au ajuns la 22.754,26 lei; 1.672,46 lei, a fost transferul la Spitalul Floreasca; 6.927,40 euro plus 22,50 dolari, contravaloarea transportului la Rotterdam, făcut de Ministerul Transporturilor, prin Şcoala Superioară de Aviaţie, Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General de Aviaţie şi Ministerul Apărării Naţionale (UM 02515 L); 236,95 lei, cheltuieli pentru îngrijiri medicale acordate la transportul în Olanda.
Pentru tânărul din Curtea de Argeş, Andrei Ciprian Iliescu, instanţa a stabilit cuantumul daunelor morale la 60.000 de euro, iar pe cele materiale la 10.00 de euro. Cei vinovaţi trebuie să suporte şi contravaloarea cheltuielilor de spitalizare la Spitalul Clinic de Urgenţă, de Chirurgie Plastică şi Reparatorie şi Arsuri Bucureşti, în valoare de 30.163,90 lei.
Isabela FILIP