20 C
Campulung Muscel
18/07/2024

Casă de vacanţă în flăcări

Incendiu puternic, sâmbătă de dimineaţă, în localitatea Dragoslavele. Flăcările au distrus aproape în totalitate acoperişul unei case de vacanţă şi o mică parte din acoperişul unei locuinţe învecinate, însă ar fi putut provoca pagube mult mai mari dacă pompierii câmpulungeni n-ar fi intervenit la timp pentru lichidarea incendiului. Din fericire, nu au fost victime.

Incendiul a izbucnit în jurul orei 4.30 la o casă de vacanţă situată pe strada Târgoviştei, unde venise să petreacă sărbătorile o familie din Bucureşti. Au intervenit două echipaje cu două autospeciale de stingere, un echipaj SMURD, de la Detaşamentul de Pompieri Câmpulung, dar şi un echipaj cu o autospecială de stingere de la SVSU Rucăr. Forţele de intervenţie s-au luptat cu flăcările timp de o oră şi jumătate, reuşind să lichideze incendiul şi să salveze majoritatea bunurilor aflate în interior. Au ars acoperişul învelit cu şiţă şi tavanele din paiantă ale casei pe aproximativ 60 mp şi acoperişul construcţiei învecinate pe aproximativ 15 mp. În locuinţa în care a izbucnit incendiul se afla un bărbat, iar în cealaltă, mama acestuia, cu cei doi nepoţi. Toţi au ieşit la timp din case, astfel că nu au existat victime. Cauza probabilă a incendiului fost efectul termic al unui coş de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile. Ama IVAN

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!