Asociaţia Română pentru Tehnologii Alternative Sibiu – A.R.T.A. Sibiu, prin Aurel Mihail Ţîţu, profesor universitar titular la Universitatea „Lucian Blaga din Sibiu”, George Bălan, conferenţiar universitar titular la Universitatea Româno-Germană, şi drd. Ştefan Ţîţu, medic rezident chirurg la Institutul Oncologic „Prof. dr. Ion Chiricuţă” Cluj-Napoca, a participat la Salonul Mondial de Invenţii ICAN 2019.
„The 4th International Invention Innovation Competition in Canada, iCAN 2019”, una dintre cele mai mari competiţii mondiale de inventică, care a adunat la start 50 de ţări şi 415 invenţii dintre care 20 au fost aduse în concurs de către România. Din delegaţia României au făcut parte, alături de Asociaţia Română pentru Tehnologii Alternative Sibiu – A.R.T.A. Sibiu, Universitatea Politehnica din Bucureşti, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Forumul Inventatorilor Români din Iaşi, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, URBAN-INCERC Bucureşti, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti, Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Textile şi Pielărie INCDTP Bucureşti şi iSENTINEL. Festivitatea de premiere a „The 4th International Invention Innovation Competition in Canada, iCAN 2019” a avut loc pe 24 august 2019 la North York Memorial Community Hall – Toronto, Canada.
Organizat de Toronto International Society of Innovation & Advanced Skills (TISIAS), iCAN este primul eveniment internaţional de invenţii şi proiecte inovatoare organizate vreodată în Canada şi o sărbătoare pentru toate realizările făcute de inventatori talentaţi din generaţia de astăzi din mai multe ţări. Anul 2019 a adus un plus de valoare incontestabilă noutăţilor pe plan mondial prezentate în domeniul inventicii şi al transferului de tehnologie. Salonul Mondial de Inventică de la Toronto ICAN 2019 este considerat de specialişti unul dintre cele mai importante şi cele mai prestigioase Saloane Mondiale de Inventică din lume.
Asociaţia Română pentru Tehnologii Alternative Sibiu – A.R.T.A. Sibiu, prin cei trei reprezentanţi ai săi, a prezentat în concurs două invenţii, şi anume: „Hemispheric individual electric car with rotary seat”, inventatori Aurel Mihail Ţîţu, Constantin Oprean, Ion Mărginean, Alexandru Marcel Moldovan, Adrian Bogorin Predescu, Ştefan Ţîţu, şi „Installation for checking the verticality of mine shafts”, inventatori George Bălan, Aurel Mihail Ţîţu, Nicolae Dima, Constantin Oprean, Costel Ceocea. În plus, medicul chirurg rezident Ştefan Ţîţu, de la Institutul Oncologic „Prof. dr. Ion Chiricuţă” Cluj-Napoca împreună cu profesorul universitar Aurel Mihail Ţîţu, a susţinut în faţa juriului internaţional două invenţii ale Universităţii Politehnica din Bucureşti, şi anume: „Synthesis procedure of some multifunctional composite materials with potential applications in bone cancer treatment”, inventatori Anton Ficai, Ecaterina Andronescu, Cristina Daniela Ghitulica, Denisa Ficai, Georgeta Voicu, Mădalina Albu Kaya, şi „Multifunctional systems based on magnetite, thioacids and Ag/Au nanoparticles used for the targeted diagnosis and treatment of cancer”, inventatori Denisa Ficai, Ecaterina Andronescu, Maria Sonmez, Anton Ficai, Ovidiu Oprea, Bogdan Ştefan Vasile. Toate cele patru invenţii susţinute de participanţii prezenţi la faţa locului şi înregistraţi prin Asociaţia Română pentru Tehnologii Alternative Sibiu – A.R.T.A. Sibiu au obţinut medalii de aur şi un număr important de premii speciale din partea organizatorilor, din partea unor instituţii internaţionale de prestigiu (IFIA şi WIPA) cât şi din partea unor delegaţii străine, medalii şi premii meritate, care se pot vedea şi în fotografia alăturată. Trebuie menţionat faptul că invenţiile de la Sibiu se află la acest moment în stadiu de analiză finală pentru a urma ulterior decizia de acordare a brevetelor de invenţie.
Prezenţa IFIA şi WIPA, două organisme mondiale de înaltă ţinută în domeniul Protecţiei Proprietăţii Intelectuale, alături de reprezentanţi ai diferitelor Oficii Naţionale de Proprietate Intelectuală, au poziţionat Salonul Mondial de la Toronto ICAN 2019 alături de cele mai mari saloane mondiale de inventică din lume din 2019.
„Mulţumiri celor care au făcut posibilă participarea României şi a noastră la Toronto, mulţumiri speciale către Banca Transilvania, SIF Moldova, Setro Metal Group SA, SIF Transilvania, SIF Muntenia. Nu în ultimul rând, mulţumiri speciale Phonix Laser SRL Sibiu, pentru sprijinul şi suportul deosebit pe care îl acordă inventatorilor necondiţionat de ani şi ani. Şi, în acest an, la Toronto, am fost înconjuraţi de oameni care ne iubesc şi ne apreciază pentru ceea ce suntem şi pentru ceea ce facem. În spatele unor astfel de recunoaşteri internaţionale este foarte multă muncă intelectuală, dar şi fizică, ce nu este conştientizată întotdeauna de către cei din jur. Numărul de zile şi nopţi necesare pentru a aduce o invenţie brevetată sub forma unui prototip funcţional în faţa omenirii este impresionant, dar este rezultatul pasiunii nemărginite şi a speranţei că paşii mici ar putea schimba în bine lumea. Toţi inventatorii care au fost prezenţi la Toronto în 2019 s-au străduit să promoveze imaginea şcolii de inventică din România. Noi, cei trei, care am fost acolo, noi cei trei care am participat la acest concurs internaţional de la Toronto în 2019, ne-am aflat pe podiumul celor laureaţi şi am adus acasă meritele speciale ce se cuvin din plin inventatorilor care au muncit la aceste invenţii brevetabile, promovând într-un mediu extrem de elevat imaginea României în lume!”
„Singura modalitate prin care poţi face lucruri extraordinare este să iubeşti ceea ce faci!”, inventatorii prezenţi la ICAN 2019 Toronto din partea A.R.T.A Sibiu.
Inventatorii prezenþi la ICAN 2019 Toronto
din partea A.R.T.A Sibiu