1.3 C
Campulung Muscel
29/11/2023

Carte dedicată celui care a fost profesorul şi poetul Ion Popescu Piscu, lansată la Câmpulung

Sala de festivităţi a Primăriei Câmpulung a găzduit, săptămâna trecută, pe 5 septembrie, lansarea unui volum de carte ce l-a adus în prim-plan pe renumitul savant, scriitor şi profesor, Ion Popescu Piscu. Cartea îi are ca autori pe Maria Popescu Dragomir şi Grigore Popescu Muscel, respectiv nora şi fiul celui care a îndrumat generaţii întregi de elevi la Colegiul Naţional „Dinicu Golescu”. Câţiva dintre ei au venit la acest eveniment pentru a-i aduce un pios omagiu.

În 1938 s-a mutat la Câmpulung

Ion Popescu Piscu s-a născut în comuna Piscu, judeţul Gorj, şi a fost un valoros profesor de Latină, Greacă şi Română şi, în acelaşi timp, un talentat poet. A urmat Facultatea de Litere din Bucureşti, apoi a predat la licee din Calafat şi Craiova. În 1938, s-a mutat definitiv la Câmpulung, fiind profesor la Liceul „Dinicu Golescu”. „Întâlnirea noastră de astăzi este consacrată acestei cărţi. Este o carte care îl ilustrează pe profesorul, scriitorul, oratorul Ion Popescu Piscu. El s-a afirmat în numeroase domenii culturale, temeiul afirmării sale a fost, însă, o strălucită pregătire de savant clasicist, de specialist în domeniul vast, inepuizabil al Limbii şi Literaturii Latine, al Limbii şi Literaturii Elene Antice. În acest sens, el a produs o traducere excelentă despre cunoscătorii acestor două limbi. Avem mărturii că profesorul Ion Popescu Piscu a vorbit în numeroase împrejurări la Câmpulung, dar şi în alte localităţi. A fost un autor ascultat, a fost un autor urmărit cu interes şi de aceea a fost şi iubit, el activând la Cenaclul Literar din Câmpulung.”, a declarat un alt mare poet muscelean, Mihail Diaconescu.

Fiul şi nora celebrului om de litere au primit câte o medalie

Cartea conţine mărturii despre savantul clasicist, patrologul şi profesorul Ion Popescu Piscu şi este o operă de artă în sine. Pe lângă informaţiile preţioase, lucrarea este ilustrată cu schiţe, grafică şi picturi ce aparţin renumitului latinist, nurorii şi fiului acestuia. Prefaţa este semnată de Mihail Diaconescu, iar postfaţa de renumitul profesor de Filozofie şi sociologie Stan I. Florea. „Cartea aceasta este un fel de mulţumire adusă profesorului Ion Popescu Piscu, socrul meu, că m-i la dăruit pe Grigore. Această carte s-a născut la dorinţa mai multor discipoli ai fostului profesor Ion Popescu Piscu. Pe lângă traducerile importante din Sfinţii Părinţi, Ion Popescu Piscu a lăsat şi un volum de versuri publicat la Editura „Litera”, având o prefaţă semnată de renumitul Augustin Z.N. Pop, numit „Viaţa mea aceasta”. Poeziile ridică în slăvi cuvântul care luminează şi care stă la baza creaţiei. Au fost mulţi cei care şi-au amintit de întâlnirile cu profesorul Ion Popescu Piscu, fie ca elevi, fie ca prieteni, dar cel mai nimerit să vorbească despre personalitatea acestui mare om, nu este nimeni altul decât fiul său Grigore, unul dintre cei mai mari pictori religioşi din ţară.”, a spus Maria Popescu Dragomir. 

Pentru strădania de a se îngriji de apariţia acestei cărţi şi pentru că atât Maria, cât şi Grigore Popescu sunt membri ai Cenaclului de Arte Plastice „I.D. Negulici”, preşedintele pictorilor musceleni le-a oferit în semn de preţuire câte o medalie. Ama IVAN

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!