Ceremonia de recepţie a primului spital construit de la zero, în ultimii 30 de ani, în România a avut loc joi, 5 septembrie, la Mioveni. În afara recepţiei clădirii, spitalul mai are nevoie de avizele de funcţionare, care vor veni cel mai devreme în decembrie – ianuarie, pentru a putea primi pacienți. Spitalul din Mioveni are 6 etaje, 250 de paturi şi numeroase secţii, inclusiv Compartiment de Primiri Urgenţe, Terapie Intensivă şi bloc operator cu patru săli. La recepţia de săptămâna trecută a spitalului a participat premierul Viorica Dăncilă, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, oficialităţi centrale, judeţene, locale, medici de renume şi invitaţi din străinătate. Am remarcat în mulţime, dintre musceleni, pe senatorul Gheorghe Marin, deputatul Simona Bucura Oprescu, secretarul de stat Constantin Ivan, managerul Spitalului Municipal, Nicolaie Alexe, consilierul judeţean Maria Cotenescu, primarii de la Aninoasa, Ştefan Benonie, de la Vlădeşti, Cristian Dică Hristu, de la Stâlpeni, Gabi Şerbănoiu. Construcţia Spitalului Orăşenesc din Mioveni a început în martie 2016, la iniţiativa primarului Ion Gorgescu, iar finanţarea a fost asigurată integral din programul PNDL şi din bugetul local. Investiţia s-a ridicat la 68 de milioane de euro.
Distincţie eparhială de la arhiepiscopul Calinic
Momentul de la Mioveni a fost marcat de administraţia publică locală printr-o serie de evenimente publice. Astfel, la primele ore ale dimineţii, în Casa de Cultură a Sindicatelor Dacia, a avut loc un seminar, unde au fost discutate teme de actualitate din domeniul medical şi a fost făcută o prezentare din punct de vedere tehnic şi arhitectural a noului spital. Ceremonia de recepţie a clădirii a fost precedată de o slujbă de sfinţire săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Cu această ocazie, Ierarhul Argeşean a oferit primarului Ion Georgescu distincţia eparhială „Sfântul Neagoe Vodă Basarab”.
Deputatul Simona Bucura Oprescu: „În România de la Argeş se construiesc spitale!”
Deputatul de Muscel al PSD, Simona Bucura Oprescu, a participat, joi, la recepţia noului Spital Orăşenesc din Mioveni. Acesta a vorbit invitaţilor despre prima unitate spitalicească de stat construită în ţara noastră în ultimii 30 de ani. Parlamentarul de Argeş a spus că această realizare nu ar fi fost posibilă fără „nebunia” frumoasă a primarului Ion Georgescu. „În activitatea mea, am avut ocazia de a fi foarte mult în mijlocul oamenilor din judeţul Argeş. Aproape toţi m-au întrebat care este starea spitalelor din Argeş. Este important că, după ani de muncă, acest edificiu a fost realizat. Odată cu el, sper ca printre argeşeni să auzim tot mai rar vorba amară cum că „cel mai bun medic pentru noi e autostrada Bucureşti-Piteşti”. Azi, la Mioveni, vedem că da, se poate! În România noastră, România de la Argeş se construiesc spitale! În România noastră, România de la Argeş avem primari şi consilieri locali care muncesc pentru comunitate! În România noastră, România de la Argeş, un Consiliu Local orăşenesc şi Guvernul României îşi unesc forţele şi finanţează un spital! Eu cred că această realizare nu ar fi fost posibilă fără doi oameni, fără „nebunia” frumoasa a primarului Ion Georgescu şi sprijinul total al premierului Dăncilă!”, a spus deputatul Simona Bucura Oprescu.
Spitalul a fost conceput să reziste la cutremure de 9,4 grade pe scara Richter
Noua unitate medicală are şase etaje şi va avea secţii de Medicină Internă – Compartimente Medicină Internă, Gastroenterologie, Cardiologie, Neurologie, Diabet zaharat – Nutriţie şi Boli Metabolice, Endocrinologie, Secţia Pediatrie, Secţia Chirurgie Generală – cu compartimentele Chirurgie Generală, Urologie, ORL, Chirurgie Vasculară, Ortopedie şi Traumatologie, Secţia Obstetrică-Ginecologie, Secţia Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie, compartiment Neonatologie, compartiment de Cardiologie şi Radiologie Intervenţională, Compartiment ATI, Compartiment Primiri Urgenţe, Compartiment Imagistică Medicală, spitalizare de zi, precum și spaţii auxiliare cu birouri, farmacie, laboratoare, bucătărie, spălătorie, morgă.
Spitalul este dotat cu echipamente şi sisteme moderne de ventilaţie, de filtrare şi transport aer către fiecare etaj, separat. Au fost montate sisteme speciale de ventilaţie cu filtre de aer HEPA, care procesează aerul la o puritate de 99,99%, sisteme de decontaminare ultra performante. Clădirea beneficiază de cele mai noi şi moderne echipamente de încălzire, cu o autonomie ridicată şi consum de energie redus. 25% din necesarul de energie este produsă eco, prin panourile montate pe acoperiş, la ultimul etaj. Spitalul a fost conceput să reziste la cutremure de 9,4 grade pe scara Richter. Are, de asemenea, un adăpost antiatomic de 225 metri pătraţi, ce poate găzdui 100 de persoane. Clădirea poate funcţiona independent timp de 48 ore cu energie electrică şi apă, din resurse proprii, în caz de calamitate. Blocul operator are patru săli de operaţie funcţionale în acelaşi timp. Unitatea de Primiri Urgenţe poate prelua patru ambulanţe în acelaşi timp. Spitalul dispune de 11 căi de evacuare, dintre care patru la subsol.
Spitalul o suprafaţă desfăşurată de 17.290 metri pătraţi, două transformatoare şi două generatoare. Spitalului Orăşenesc din Mioveni va avea un total de 250 de paturi, şi va fi structurat:
-Secţia Medicină Internă I: 25 de paturi
-Secţia Medicină Internă II: 59 de paturi (Medicină Internă: 11 paturi; Compartiment Gastroenterologie: 12 paturi; Compartiment Cardiologie: 12 paturi; Compartiment Neurologie: 12 paturi; Compartiment Diabet Zaharat, Nutriţie ţi Boli Metabolice: 6 paturi; Compartiment Endocrinologie: 6 paturi)
-Seţia Pediatrie: 32 de paturi
-Secţia Chirurgie Generală: 45 de paturi (Chirurgie Generală: 15 paturi; Compartiment Urologie: 6 paturi; Compartiment ORL: 6 paturi; Compartiment Chirurgie Vasculară: 12 paturi; Compartiment Ortopedie şi Traumatologie: 6 paturi)
-Secţia de Obstetrică-Ginecologie: 36 paturi
-Secţia Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie: 30 de paturi
-Compartiment Neonatologie: 11 paturi
-Compartiment ATI: 12 paturi
-Compartiment Primiri Urgenţe
„De ani buni, sistemul de sănătate cere îmbunătăţiri. Spitalele au îmbătrânit, nu mai dispun de circuite funcţionale adecvate timpului, unele secţii sunt atât de colonizate de bacterii ucigaşe că nu mai avem alte soluţii mai bune decât să le dărâmăm şi să construim altele, moderne. În concret, în oraşul Mioveni există un spital orăşenesc, cu personalitate juridică, pentru care, urmare a evaluării serviciilor medicale existente şi necesare satisfacerii cerinţelor şi nevoii populaţiei din zonă, s-a impus, ca în anul 2016, autorităţile locale să demareze construcţia unui spital, modern utilat după standarde europene, care să deservească atât populaţia oraşului cât şi localităţile limitrofe, inclusiv cele două platforme industriale existente la nivelul oraşului Mioveni: Dacia Renault şi ICN – FCN, aproximativ 100.000 de persoane, dar şi persoane din judeţ care pot apela la aceste servicii”, au spus reprezentanţii Primăriei din Mioveni. “E.M.”