Credincioşii parohiei muscelene Rucărul de Jos au avut, duminică, bucuria de a participa la Sfânta Liturghie, oficiată în biserica cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfântul Ierarh Nicolae”, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. În cuvântul rostit cu această ocazie, Ierarhul Argeşean a amintit de dragostea rucărenilor pentru biserica lor, precum şi de sacrificiile făcute de înaintaşi pentru păstrarea credinţei strămoşeşti în această localitate de graniţă a Eparhiei.
Biserica parohiei Rucărul de Jos a fost construită în perioada 1890-1894, în locul unei biserici datând din anul 1749. În anul 1916, în timpul ocupaţiei germane, biserica a fost transformată în lagăr pentru prizonieri. Pictura murală originală a fost realizată de pictorii Nicolae Vermont şi Valentin Blendovski.
După oficierea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţia Sa a vizitat zona afectată de inundaţiile care au avut loc în comuna Rucăr la sfârşitul săptămânii trecute. Cu această ocazie, Chiriarhul Eparhiei a dispus ca prin Sectorul Social Filantropic şi de Misiune să fie organizată în toate parohiile din protopopiatul Câmpulung Muscel o colectă de ajutorare a familiilor greu încercate.