14.2 C
Campulung Muscel
14/05/2025

Edilul continuă campania de depistare a muscelenilor branşaţi ilegal la reţeaua de apă şi canalizare

Edilul CGA SA, operatorul serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare în municipiul Câmpulung şi comunele Lereşti, Valea Mare Pravăţ, Schitu Goleşti, Bughea de Sus, Bughea de Jos, continuă campania de verificare a abonaţilor, în ceea ce priveşte legalitatea utilizării serviciilor prestate de societate şi va intensifica acţiunile de control în perioada următoare. „Pentru că ne confruntăm din ce în ce mai des cu diferite cazuri de sustrageri de apă din reţeaua publică administrată, vă atragem atenţia că furtul de apă din sistemul public de alimentare cu apă constituie infracţiune în domeniul serviciilor de utilităţi publice şi se pedepseşte potrivit prevederilor Codului Penal.”, transmite Edilul CGA SA într-un comunicat remis redacţiei. 

Cele mai frecvente probleme întâlnite în urma verificărilor privind serviciul de alimentare cu apă au fost: sigiliul Edilul CGA rupt; lucrări clandestine de ocolire a contorului (branşament dublu, by-pass); ridicarea neautorizată a contorului din instalaţie; intervenţia neautorizată asupra branşamentului; branşamente de apă clandestine, executate fără avizul Edilul CGA; utilizatori fără relaţie contractuală; utilizatori debranşaţi anterior şi care la data controlului s-a constatat că s-au rebranşat fără aviz.

În informarea societăţii se mai specifică ce riscă utilizatorii serviciului de alimentare cu apă, care recurg la diverse modalităţi de fraudare a consumului de apă:

-în cazul în care sigiliul aplicat de Edilul CGA SA este rupt, precum şi în cazul oricărei intervenţii neautorizate asupra apometrului, utilizatorul va suporta plata unor penalităţi şi despăgubiri pentru daune provocate, sub formă de prejudiciu, iar în anumite cazuri chiar sistarea serviciului prestat. De asemenea, va suporta contravaloarea apometrului, care va fi înlocuit de Edilul CGA SA;

-în cazul unui branşament de apă clandestin sau a unei lucrări clandestine de ocolire a contorului se va proceda la desfiinţarea imediată a acestuia/acesteia şi la facturarea prejudiciului aferent;

-executarea lucrărilor clandestine de ocolire a contorului de branşament şi influenţarea în orice mod a indicaţiilor contorului de branşament, ori afectarea integrităţii acestuia şi a sigiliului aplicat de Edilul CGA SA, constituie contravenţie la serviciul de alimentare cu apă şi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 5.000 lei la 10.000 lei;

-în cazul clienţilor debranşaţi, care, la data controlului, au fost identificaţi rebranşaţi fără avizul Edilul CGA SA, aceştia vor suporta contravaloare serviciilor de care au beneficiat şi până la data constatării situaţiei de rebranşare frauduloasă, la debitul continuu posibil de asigurat prin branşament, în funcţie de presiunea de regim din zonă.

Edilul CGA SA va formula plângeri penale împotriva persoanelor fizice sau juridice care au fost depistate cu nereguli, în conformitate cu prevederile Legii nr. 51/ 2006, a Serviciilor comunitare de utilităţi publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 461, lit. a.

Prejudiciul adus Edilul CGA SA presupune plata retroactivă a serviciului de apă în sistem pauşal, conform Ordinului nr. 29/N din 1993, pentru aprobarea Normativului Cadru, privind contorizarea apei şi a energiei termice la populaţie, instituţii publice şi agenţi economici, consum care este calculat în cazul persoanelor fizice ţinând cont de gradul de confort şi de numărul de persoane, iar în cazul persoanelor juridice va fi luat în calcul obiectul de activitate şi numărul de robineţi. În cazul asociaţiilor de proprietari, prejudiciul se calculează în funcţie de numărul de persoane care locuiesc în bloc şi gradul de confort.

„Atragem atenţia asupra faptului că prejudiciul calculat conduce la facturarea unor cantităţi mari, care nu au legătură cu înregistrările anterioare ale apometrului fraudat! În cazul utilizatorilor clandestini ai serviciului de canalizare, respectiv în cazul unui racord executat fără avizul Edilul CGA SA şi fără existenţa relaţiei contractuale, se va proceda la desfiinţarea (blocarea/blindarea) imediată a acestuia, fără ca utilizatorul să aibă drept la despăgubiri şi va suporta plata retroactivă a serviciului de canalizare, calculat, de asemenea, în sistem pauşal, conform Ordinului nr. 29/N din 1993, pentru aprobarea Normativului Cadru, privind contorizarea apei şi a energiei termice la populaţie, instituţii publice şi agenţi economici. Ca şi în cazul serviciului de alimentare cu apă, calculul prejudiciului pentru utilizarea serviciului de canalizare, în afara cadrului contractual, conduce la facturarea unor cantităţi mari, care nu se pot raporta la consumul clientului din perioada anterioară. Reamintim că, utilizatorii care au reţea de canalizare menajeră executată pe stradă au obligaţia racordării la aceasta, iar nerespectarea acestei obligaţii se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei, potrivit art. 39, alin. (5) din Legea nr. 241/2006, a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, republicată. Edilul CGA SA avertizează pe această cale toţi utilizatorii serviciilor prestate, care trebuie să înţeleagă necesitatea respectării legalităţii în cazul serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare, în caz contrat riscând aplicarea următoarelor sancţiuni: plata reatroactivă în sistem pauşal a serviciilor prestate, amendă contravenţională şi sesizarea organelor de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de furt de apă din sistemul public. În plus, toţi utilizatorii depistaţi cu consum fraudulos, care au fost debranşaţi de la reţeaua publică de alimentare cu apă, respectiv de canalizare, în momentul rebranşării, vor plăti tariful de 1.003,12 lei, conform H.C.L. nr. 31//28.03.2019.”, mai transmite conducerea Edilul CGA SA.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!