Pe 1 mai, un pensionar a provocat un grav accident în comuna Ţiţeşti. Bărbatul de 70 de ani, din Bucureşti, se afla la volanul unui Renault Symbol, venind de la Câmpulung către Piteşti, iar, la un moment dat, a pierdut controlul volanului şi a ajuns în şanţul de beton de pe marginea DN 73. În urma impactului, conducătorul auto a scăpat nevătămat, însă au fost rănite cele două pasagere care erau cu el în maşină. O femeie de 81 de ani, din Rucăr, s-a ales cu o fractură deschisă la un picior, iar cealaltă, din Bucureşti, în vârstă de 61 de ani, a fost rănită uşor. Cele două femei au ajuns la spital, iar şoferul s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, după ce oamenii legii au stabilit că a pierdut controlul volanului pe fondul vitezei.