La mijlocul lunii iunie, au început lucrările de demolare a tribunei fostului teatru de vară din spatale Casei de Cultură „Tudor Muşatescu”, în locul ei urmând să apară o parcare. După ce au demarat lucrările, mai mulţi aleşi locali au cerut suspendarea lor, pe motiv că nu au fost luate toate avizele, iar proiectul nu a fost dezbătut şi aprobat în Consiliul Local. Pentru execuţia lucrării s-au prins în bugetul pe 2015 185.000 lei, plus 4.000 lei, pentru proiectul tehnic. La sfârşitul lui aprilie, pentru execuţie s-a făcut o suplimentare de 45.000 lei, iar pentru proiectul tehnic, de 1.000 lei. Conform datelor din SEAP, pentru 184.257,34 lei, lucrarea i-a fost încredinţată firmei Siacons Eurotrust.
Lucrările, oprite până la primirea avizului de la Cultură
Lucrările s-au oprit în speranţa că administraţia locală va obţine un aviz pozitiv din partea Direcţiei pentru Cultură, obiectivul demolat fiind în evidenţele lor, cu toate că vicele Liviu Ţâroiu susţinea la timpul respectiv că nu aveau nevoie de avizul lor, pentru că fostul teatru de vară nu este monument istoric. Mai mult, Ţâroiu a dat vina pe fostul primar Călin Andrei, care a eliberat certificatul de urbanism fără acest aviz de la Cultură, iar el a emis autorizaţia de demolare fără a-l avea. Într-un final, Ţâroiu a recunoscut că a greşit că a trecut la demolarea teatrului fără să prezinte proiectul investiţiei în Consiliul Local.
Aurelia Bleotu, amendată în locul lui Ţâroiu
În urma mai multor sesizări din partea celor nemulţumiţi de desfiinţarea fostului teatru de vară, care devenise un focar de infecţie, Inspectoratul Judeţean în Construcţii Argeş a venit în control la Primăria Câmpulung. Luni, pe 9 noiembrie 2015, inspectorul în construcţii delegat să verifice legalitatea celor sesizate a ajuns la concluzia că autorizaţia de construire / desfiinţare eliberată de Primăria Câmpulung în luna mai 2015 este nelegală. Inginerul constatator a adus şi justificări în susţinerea nelegalităţii, adică Primăria Câmpulung nu a solicitat prin certificatul de urbanism avizul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Argeş; scopul eliberării certificatului de urbanism nu coincide cu obiectul cererii pentru autorizare; iar documentaţia tehnică nu este elaborată în concordanţă cu cerinţele certificatului de urbanism şi nu este verificată de de verificatori de proiecte avizaţi. Pentru că, în perioada în care a fost emisă autorizaţia de demolare a tribunei din spatele Casei de Cultură, arhitectul şef Dan Dumitrescu era în concediu, a fost delegată să semneze astfel de acte consilierul superior Aurelia Bleotu. Tot ea a fost şi cea care a fost sancţionată contravenţional cu 5.000 de lei, amendă pe care va trebui să o plătească în 15 zile de când a semnat provesul verbal, pe care l-a semnat fără nicio obiecţie. Cel mai indicat ar fi să conteste în instanţă sancţiunea, îndreptându-se împotriva lui Liviu Ţâroiu, care a permis începerea demolării fără acordul oficialilor de la Monumente şi care a încredinţat direct lucrarea fără a mai primi girul de la Consiliul Local.