Când pisica nu-i acasă, şoarecii joacă pe masă. O fi primarul „cotoi bătrân” între actualii membri ai Consiliului Local, mulţi dintre ei nişte şoricei fricoşi, dar, în absenţa acestuia, i-au făcut-o. Şi opoziţia, şi puterea, şi aliaţii, care i-au amânat proiectul aberant al blocului aşa-zis social, menit să rezolve cel mult nişte fiţe locative, nicidecum cazuri grave ale unor cetăţeni, care n-au unde să stea. Asta pentru că veniturile modeste îi împiedică să cumpere ori să închirieze de pe piaţa liberă. Şi, vorba blândă a unora dintre aleşi, câmpulungenii din categoria defavorizaţilor, de obicei, persoane cu un nivel scăzut de înţelegere, nu vor menţine în veci, în condiţii bune, locuinţele repartizate, nu-şi vor plăti utilităţile şi, în general, nu vor aprecia calitatea spaţiului primit. Din aceste considerente, subscriem opiniilor care îi dau printre beneficiari pe concetăţenii cu bani, vârâţi pe listă sub pretextul că au dreptul la locuinţe de serviciu ori de necesitate. Căci, de fapt, asta s-a dorit de la bun început: o combinată între sociale şi apartamente din cele atribuite unor specialişti închipuiţi, cum sunt cei de pe scara A a blocului D22, pricopsiţi de Primărie, imobiliar vorbind, datorită faptului că, profesional, sunt indispensabili municipiului. Sau, cel puţin, sunt un câştig pentru municipiu, graţie profesiilor practicate şi merită ţinuţi pe „lângă casă”, cu o casă încredinţată de stat. Rămâne de văzut dacă Liviu Ţâroiu îşi face aroganţa cu blocul pe care şi-a propus să prăpădească peste 4,3 milioane de lei, contribuţia Câmpulungului la o investiţie finanţată – dacă va fi finanţată – de Ministerul Dezvoltării Regionale.
Începe să se clatine blocul pentru „asistaţii social” cu proptele la partid
Joia trecută, când s-a ţinut şedinţa Consiliului Local Câmpulung, primarul a fost plecat la Bucureşti, cu treburi la minister, lăsând Executivul descoperit, la capitolul explicaţii necesare, mai cu seamă la proiectul viitorului bloc din Grui. Întrebări au fost o grămadă, răspunsuri pe sponci sau deloc, pentru că n-a avut cine să le furnizeze. Viceprimarul Mărgărin Blidaru, care, teoretic, îi ţinea locul lui Ţâroiu, nu se pricepe sau n-are voie să vorbească, iar directoarea economică Violeta Iarca a preferat varianta diplomată „nu cunosc”. E greu de acceptat să şefa Direcţiei Economice a Primăriei nu cunoaşte dacă s-a ţinut licitaţia pentru o lucrare de anvergură, cum este Bulevardul „Pardon”, conform susţinerilor sale, dar să depăşim subiectul, căci relatarea noastră este despre bloc, o lucrare pe care autorul studiului de fezabilitate a estimat-o la 20.806.814,42 lei sau 4.426.982 euro. Din această valoare care bate orice imaginaţie, Câmpulungul ar trebui să contribuie cu 4.326.590,10 lei, deoarece Ministerul Dezvoltării nu suportă întreaga notă de plată. În cazul în care acceptă să finanţeze un proiect absurd într-un municipiu cu o populaţie într-o continuă scădere, care s-a aranjat din punct de vedere locativ. Adică tot omul are un acoperiş deasupra capului, mai mare ori mai mic, după posibilităţi. Nu-i punem la socoteală pe nevoiaşi, căci aceştia nu vor ajunge niciodată şi probabil că nici nu trebuie să ajungă într-un imobil de lux, fiindcă nu întreţin, dimpotrivă, distrug. Dacă vreun primar repartizează un apartament de 88.540 euro unor prăpădiţi cu băutura în nas, cum sunt mulţi dintre socialii protejaţi de Primărie, înseamnă că-i lipseşte o doagă. Chiar mai multe.
Dar n-are sens să ne frământăm din pricina amărâţilor cu care Primăria defilează ca să obţină banii ministerului, căci aceştia nu vor ajunge nici la uşa blocului, darămite în interior. Iar apartamentele de lux, dacă vor fi construite, vor ferici eternele pile ale aleşilor, după regula aplicabilă în materia angajărilor la stat.
Revenind la monologul care a înlocuit dialogul, la şedinţa din 28 martie 2019, la momentul lămuririlor despre oportunitatea, necesitatea şi sustenabilitatea investiţiei imobiliare – trei condiţii esenţiale, rămase la stadiul de necunoscute -, a fost scos la înaintare Sorin Bălăşcan, de la Investiţii. Care n-a livrat nicio noutate faţă de materialul de şedinţă, prezentat pentru studiu consilierilor. Doar că „s-a identificat o sursă de finanţare printr-un program al Ministerului Dezvoltării Regionale, pentru construcţia de locuinţe sociale.” Şi că „acel program nu finanţează o serie de lucrări ca sistematizare verticală, asigurare de utilităţi, drumuri, alei, parcări, care trebuie făcute. Din devizul general, asta este suma care ne revine nouă.”, astfel a arătat scurta informare a lui Bălăşcan, total neconvingătoare. Doar nu-i obliga nimeni pe aleşi să accepte cofinanţarea care depăşeşte posibilităţile Câmpulungului, cea mai corectă decizie fiind renunţarea la investiţia pe care este evident că nu ne-o permitem.
Fără buget aprobat, Executivul lui Ţâroiu nu intenţiona să toace banii din prezent, ci banii din viitor
Pe lângă faptul că nu ne-o permitem, nici nu ne trebuie, după cum a punctat colegul de partid al primarului, Nicolae Dumitrescu, a cărui alocuţiune a reluat mesaje mai vechi transmise de acesta, şi în 2017, şi în 2018. Şi anume că administraţia publică iese în câştig cumpărând locuinţe disponibile de pe piaţa liberă, care are o ofertă mulţumitoare, pentru cele câteva zeci de cereri, câte ar mai fi îndreptăţite să fie rezolvate, după analiza dosarelor.
„Fără să fi avut o discuţie temeinică, serioasă, pe noul buget, ca să vorbim acum despre asta, mi se pare absolut aiurea. Unde e bugetul? Unde sunt banii? Ce alte obiective avem în noul buget pe care încă nu l-aţi prezentat? Şi veniţi şi ne cereţi acest lucru. De unde ştim noi, dacă nu avem în discuţie bugetul, că această sumă poate să fie sau nu alocată, pentru această chestiune care doar în mintea primarului este utilă?! Pentru că avem sute de locuinţe în acest oraş nefolosite, care sunt goale. Dacă vrem să rezolvăm problemele sociale, căci aşa am înţeles că este, bloc de locuinţe sociale, uitaţi unde avem locuinţe sociale să cumpărăm! Pentru ce trebuie să construim, ca să cheltuim 3,6 milioane (n.r. suma fără TVA), când putem să-i alocăm, pe un buget structurat… care buget? Cum ne cereţi să votăm asta, dacă nu aveţi buget?! Eu voi fi împotrivă.”, a anunţat Dumitrescu.
Cum Bălăşcan n-a putut face lumină la două întrebări serioase, referitoare la sursa contribuţiei municipiului, „bănuind”, după cum s-a exprimat, că municipalitatea are banii pentru a-şi onora partea ei, a intervenit Violeta Iarca. Nici expozeul ei n-a clarificat nedumeririle financiare, „aburind” audienţa că, vezi Doamne, cofinanţarea municipiului nu era credit bugetar, ci credit de angajament. De parcă avea vreo importanţă dacă banii se cheltuiau astăzi sau mâine! Important şi dureros, în acelaşi timp, era că se cheltuiau, nu contează când, pentru a satisface conturile unui constructor şi mofturile unor pretendenţi la locuinţe de lux. Pe cine încălzea că nu se alocau banii acum, ci peste o lună sau mai multe, când bugetul Câmpulungului era în vigoare?!
„Abureala” oamenilor de încredere ai primarului a uşurat hotărârea de a amâna proiectul blocului
Iată ce zice „mâna dreaptă” a lui Liviu Ţâroiu, care, aidoma lui Bălăşcan, a servit nişte explicaţii cu clinchet de tinichea. „Prin adoptarea acestei hotărâri, nu este vorba despre alocare bugetară, în sensul de a prevedea nişte credite bugetare pentru 2019. Este vorba despre obţinerea unei hotărâri de Consiliu Local, necesară la depunerea proiectului, în vederea obţinerii unei finanţări. Acestea vor fi credite de angajament. Este vorba doar despre o angajare că, în situaţia în care proiectul primeşte finanţare din partea MDRAP, ce nu se finanţează de la Ministerul Dezvoltării va fi pus de la noi. Este o investiţie multianuală, asta nu înseamnă că toţi banii trebuie să-i prevedem în bugetul anului 2019. Şi nici nu se ştie momentul în care se va semna contractul de finanţare. După aceea putem vorbi de alocare bugetară ca şi credite bugetare. Acum vorbim de credite de angajament.”, a repetat Iarca obsesiv angajarea bugetului municipiului, care – o mai spunem o dată – n-are importanţă când se produce. Important este că se produce din taxele şi impozitele câmpulungenilor, care, în loc să le asigure lor confortul dorit, le asigură confort „asistaţilor social” de la partid.
Nici directoarea economică, fixată pe ideea potrivit căreia „creditele de angajament sunt altele faţă de creditele bugetare”, n-a spus clar sursa cofinanţării, ci a scăldat-o că… „vedem… dar că, dacă obţinem finanţarea, trebuie s-o punem în buget.” Bâlbâiala a fost amplificată şi când a venit vorba despre corespondenţa cu finanţatorul, nimeni din partea Executivului, care cerea votul pentru contribuţia sfruntată, neputând să spună dacă aprobarea era sau nu o urgenţă. Dimpotrivă, „ameţeală” şi la acest capitol. Ba că, dacă nu ne grăbim, ratăm eligibilitatea, ba că nu e o dată limită pentru depunerea proiectului.
Deznodământul tentativei de dezbatere a constat într-o amânare a subiectului, deşi picarea lui, cu toţi banii irosiţi pe un studiu de fezabilitate science-fiction, ar fi fost o decizie de bun simţ. Magda BĂNCESCU