Reprezentantul Permanent al României la ONU, ambasadorul cu origini muscelen, Ion Jinga, a susţinut miercuri, 27 februarie 2019, o intervenţie în Consiliul de Securitate, în cadrul dezbaterii deschise pe tema „Să facem armele să tacă în Africa: Cooperarea ONU cu organizaţiile regionale”. Reuniunea a fost prezidată de către ministrul afacerilor externe al Guineei Ecuatoriale, ţară ce deţine preşedinţia Consiliului de Securitate ONU în luna februarie 2019. În intervenţia sa, ambasadorul României a evocat importanţa colaborării ONU – Uniunea Africană şi a interacţiunii în formatul ONU – Uniunea Africană – Uniunea Europeană, ca elemente esenţiale pentru securitatea internaţională şi dezvoltarea durabilă în Africa. A punctat că România a fost unul dintre co- sponsorii rezoluţiei „Încetarea conflictelor armate în Africa: Cooperarea între ONU şi organizaţiile regionale”, adoptată în dimineaţa aceleiaşi zile. Arătând că România încurajează o abordare axată pe principiul „soluţii africane la probleme africane”, a amintit că, pe durata preşedinţiei României la Comisia pentru Consolidarea Păcii (Peacebuilding Commission – PBC), în anul 2018, a fost instituţionalizată practica organizării unei întâlniri anuale între PBC și Consiliul pentru Pace și Securitate al Uniunii Africane. Subliniind importanţa pe care ţara noastră o acordă prevenirii conflictelor, medierii, consolidării păcii şi reconstrucţiei post-conflict, diplomatul român a arătat că: „Vizitele pe care le-am efectuat, în calitate de Preşedinte al PBC, în Africa de Vest și regiunea Sahel, precum şi interacţiunea cu autorităţi naţionale de Securitate.